Omenia nu are chip cioplit

În fiecare an, în preajma sărbătorilor, fie Crăciun, fie Paşte sau altele, se înteţesc acţiunile umanitare. Partidele politice şi tot felul de ONG-uri se întrec în a organiza acţiuni caritabile, fundaţiile se agită de mama focului prin tot felul de spectacole, iar mesajul este acelaşi -- „Să fim alături de cei cu care soarta nu a fost prea blândă”. Voluntarii fac colecte, adună bani şi haine de care nimeni nu mai are nevoie, strâng cozonacii pe care brutăriile nu-i mai vând, împrăştie sticle cu suc şi plâng alături de cei în nevoie. Unele acţiuni sunt pline de căldură, dar altele abundă de falsitate şi au o nuanţă de dragoste cu de-a sila doar pentru că trebuie şi dă bine.

Singurii sinceri sunt copiii care participă la serbările dedicate bătrânilor singuri ori persoanelor cu handicap sau celor pentru care se organizează acţiunile caritabile.

Nu pot să spun că astfel de demersuri sunt proaste, ci doar că uneori sunt false, că urmăresc un scop publicitar. Cei care le plâng de milă confraţilor vor să iasă în faţă cu orice chip, să ştie lumea că sunt oameni de suflet. Ce le reproşez este meschinăria şi scopul ascuns. Dacă într-adevăr le pasă, de ce nu sunt alături mai des de aceşti oameni? De ce nu le vin în ajutor în oricare zi a anului, ci doar de sărbători? Cei pentru care se organizează campaniile sunt bucuroşi de orice atenţie şi cred că i-ar simţi pe oameni mult mai aproape dacă are veni alături de ei nu doar de sărbători. Ei nu au nevoie de milă, ci de zâmbete, de dragoste, de respect şi de o şansă de a-şi arăta utilitatea.

Fiecare om are un dar, un dat şi o soartă pe care nimeni nu şi-o alege. Nu-i uşor să fii bolnav sau singur şi nimeni nu îşi doreşte să fie persoană asistată, fără familie şi fără susţinere financiară şi asta ar trebui să înţeleagă toţi cei care se implică în acţiuni caritabile. Oamenii pot fi ajutaţi în oricare zi, nu doar de sărbători. Dacă vrei să fii un bun samaritean trebuie să demonstrezi acest lucru în oricare secundă a vieţii tale, nu doar atunci când o impun circumstanţele. Trebuie să fii un ambasador al încrederii li să reuşeşti să transmiţi un mesaj clar, de sprijin faţă de cei din jur. Dragostea faţă de aproapele tău trebuie dovedită în orice clipă, nu doar atunci când eşti sub lumina reflectoarelor. Iubirea condiţionată nu atinge niciodată corzile fine ale inimii fiindcă toţi suntem făcuţi din acelaşi aluat şi nimănui nu-i place să fie tratat ca un obiect demn de milă şi de pomană. Umanitarismul trebuie să fie însoţit de dragoste şi de demnitate fiindcă altfel este doar un demers calp şi poate insalubru pentru cei cărora le este adresat fiindcă se obişnuiesc cu statutul de victimă de care chiar nu au nevoie. Nimănui nu-i face bine să fie compătimit, iar bocetele de milă ar trebui să fie înlocuite cu încurajări fiindcă avem nevoie de luptători, nu de învinşi.  Campaniile umanitare trebuie să ne înveţe şi să pescuim, nu doar să ne ofere peştii, şi trebuie să ne înveţe să dăruim căldură, încredere şi respect.

Maura Anghel