Rusia se pregătește de un atac major al SUA, pe propriul teritoriu: alertă maximă la Kremlin

2

Dimensiune font:

| 12-03-2024 08:19

Serviciul de informaţii externe (SVR) al regimului lui Vladimir Putin a acuzat luni Statele Unite că încearcă să se amestece în alegerile prezidenţiale din Rusia şi a afirmat că Washingtonul are chiar planuri de a lansa un atac cibernetic asupra sistemului de vot online, relatează Reuters, informează News.ro.

Putin, care aproape sigur va câştiga alegerile prezidenţiale din 15-17 martie, fiind lipsit de competitori viabili, a avertizat Occidentul că orice încercare de a se amesteca în scrutin va fi considerată un act de agresiune. Serviciul de informaţii externe SVR al Rusiei a afirmat într-un comunicat că deţine informaţii potrivit cărora administraţia preşedintelui american Joe Biden intenţionează să se amestece în alegeri, a relatat presa de stat. "Potrivit informaţiilor primite de Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse, administraţia lui J. Biden stabileşte o sarcină pentru ONG-urile americane de a obţine o prezenţă scăzută la vot", a declarat SVR. "Cu participarea unor importanţi specialişti americani în domeniul IT, se intenţionează să se efectueze atacuri cibernetice asupra sistemului electronic de vot la distanţă, ceea ce va face imposibilă numărarea voturilor unei proporţii semnificative de alegători ruşi", susţine serviciul de spionaj.

SVR, principalul succesor al primului serviciu de spionaj extern, Direcţiei I a KGB, nu a prezentat nicio dovadă pentru afirmaţiile sale.

Nu a existat deocamdată nicio reacţie din partea Washingtonului.

Context

Kremlinul a declarat săptămâna trecută că Rusia nu se va amesteca în alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA şi a respins concluziile americane potrivit cărora Moscova a orchestrat campanii pentru a influenţa atât alegerile prezidenţiale din 2016, cât şi cele din 2020 din SUA.

Putin, liderul suprem al Rusiei din ultima zi a anului 1999, a făcut o serie de remarci ironice cu privire la alegerile din SUA, spunând că îl consideră pe Joe Biden de preferat ca viitor preşedinte al SUA în locul lui Donald Trump.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Fostul consilier al lui B. Johnson a răbufnit: 'Ucraina e un stat mafiot și corupt. Ne-a păcălit practic pe toți!'
11/05/2024 20:04

Fostul consilier principal al lui Boris Johnson, Dominic Cummings (foto), a lansat joi un atac impotriva sprijinului Occidental pentru Ucraina. Intr-un interviu, Cummings - fost consilier al premierului Johnso ...

Mircea Geoană, despre declarațiile belicoase ale lui Macron: Trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua sprijinul pentru Ucraina
11/05/2024 19:52

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat sambătă, la Arad, referitor la afirmaţiile preşedintelui Franţei privind trimiterea de trupe in Ucraina, că Emmanuel Macron "trimite un mesaj ...

Rusia ar vrea să demareze în R. Moldova o nouă 'operațiune militară': avertisment sumbru al americanilor
11/05/2024 11:03

Purtătoarea de cuvant a Ministerului rus de Externe (MAE), Maria Zaharova, a afirmat că guvernul Republicii Moldova este implicat intr-un „genocid” de tip nazist in Moldova. Potrivit unei analize a Instit ...

Ungaria insistă. Nu participă la planurile NATO de sprijin pentru Ucraina
11/05/2024 07:22

Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei in coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi in instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina i ...

Cum îl va convinge PSD pe Ciolacu să candideze
11/05/2024 07:20

Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreşedinte al PSD, a afirmat vineri, la Brăila, că un rezultat bun pentru social democraţi la alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie l-ar putea convinge pe pre ...

Cristoiu: Candidatul PNL la prezidențiale Nicolae Ciucă nu stârneşte niciun fel de emoţie, de fapt nu stârneşte nimic
11/05/2024 07:18

„Dintre toate partidele, PNL si-a anuntat candidatul la alegerile prezidentiale: Nicolae Ciucă. PSD evită discutia. USR nu s-a decis. AUR nu pare preocupat. Panourile, clipurile, afisele cu Nicolae Ciucă ...

Ciucă, explicații la legea evazioniștilor, care îl umplu de ridicol
11/05/2024 07:17

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, după promulgarea Legii privind combaterea evaziunii fiscale, că Romania trece la o nouă etapă judiciară in aceste speţe, menţionan ...

România nu-şi poate permite să doneze Ucrainei sistemul de apărare Patriot care are menirea de a proteja spaţiul aerian naţional
11/05/2024 07:11

Comanda mascată de donare a unui sistem de apărare Patriot Ucrainei, dată de Joe Biden lui Iohannis cu prilejul vizitei acestuia in SUA, este subiectul actual si arzător. E mare agitatie in legătură cu s ...

Statul NATO care se pregătește de un război pe scară largă cu Rusia: au început să sape tranșee și buncăre
10/05/2024 19:02

Ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysh, a propus construirea unei linii de buncăre defensive, transee si santuri pe granita cu Kaliningrad si Belarus Ministrul a mentionat că autorităt ...

Plătim degeaba milioane de euro anual! Burduja ridică o problemă majoră și îi atacă voalat pe Firea și Nicușor Dan: 'Nimeni nu s-a preocupat'
10/05/2024 18:11

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat vineri că pană astăzi, noi am plătit degeaba peste 3,3 miliarde lei, in total, ceea ce inseamnă 50 de milioane de euro, anual, tariful d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei