Sambata mortilor sau Mosii de toamna

preoti  74.crop

Dimensiune font:

| 31-10-2020 10:11

Sambata, 31 octombrie 2020, Biserica Ortodoxa face pomenirea celor morti, zi cunoscuta in popor sub denumirea de Mosii de toamna. A fost aleasa ziua de sambata ca zi de pomenire, pentru ca este ziua in care Hristos a stat cu trupul in mormant dupa rastignirea Sa, iar cu sufletul S-a pogorat in iad, ca sa-i elibereze din el pe toti dreptii cei din veac adormiti. Pe de alta parte, este important sa retinem ca sambata premerge duminicii, ziua Invierii.


Amintim ca in cursul anului bisericesc avem trei sambete in care facem pomenire generala a celor morti. Prima este Sambata mosilor de toamna, a doua este Sambata Mosilor de iarna, care precede Duminica Infricosatoarei Judecati sau a lasatului sec de carne pentru Postul Sfintelor Pasti, iar a treia este Sambata Mosilor de vara, care preceda Duminica Pogorarii Sfantului Duh. Precizam ca prin cuvantul "mos" Biserica ii numeste pe toti inaintasii nostri trecuti la cele vesnice.

In aceasta zi, in toate bisericile se va savarsi Sfanta Liturghie, urmata de slujba Parastasului pentru cei morti. Este o slujba in care Biserica se roaga lui Dumnezeu sa le ierte pacatele acestora, ca ei sa aiba parte de mantuire. Prin rugaciunile noastre, cei morti pot ajunge intr-o stare mai buna decat aceea in care se aflau cand au trecut in lumea vesniciei. Cei raposati nu mai pot face nimic pentru ei insisi si asteapta rugaciunile noastre. Iar pentru ca noi nu stim in ce stare se afla sufletele celor care au murit, avem datoria sa ne rugam pentru ei. Pomenirile si rugaciunile pentru ei sunt o dovada a dragostei fata de ei.

Cei prezenti la aceste pomeniri, trec numele celor dragi pe pomelnice si le duc impreuna cu o prescura si o lumanare aprinsa la Sfantul Altar. Atunci cand preotul ii pomeneste pe cei adormiti, scoate particele din prescura pentru ei si le asaza pe Sfantul Disc, alaturi de Sfantul Agnet, partea care Il reprezinta pe Hristos. Astfel, particelele care ii reprezinta pe cei pomeniti, participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul Lui Hristos de pe Sfantul Disc.

Pentru slujba de pomenire a mortilor, credinciosii pregatesc coliva. Ea simbolizeaza persoana trecuta la cele vesnice, iar leganarea si tinerea de ea in timpul cantarii "Vesnica pomenire" exprima legatura cu cel decedat.

 


 

Sa ne rugam lui Dumnezeu sa daruiasca bucurie sufletelor celor adormiti, iar celor lipsiti de prezenta celor raposati, mangaiere si intarirea sufleteasca. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare ”Teren iaz comunal III Oțeleni” suprafața 861 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în sat Oțeleni, comuna Oțeleni, județul Iași, extravilan, nr. cadastral 60654, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 94/ 02.09.2019 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C7” suprafața 800 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C7, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire - C10” suprafața 13 m.p aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C10, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C9” suprafața 37 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C9, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
HOROSCOP - 16 ianuarie
16/01/2021 06:00

 BERBEC Pentru că o zi proastă se cunoaste de dimineată, pregăteste-te să experimentezi o astfel de zi chiar azi. TAUR O să fii cu zambetul pe buze intreaga zi, o să ai parte de energie bună si ...

HOROSCOPUL ZILEI - 15 ianuarie
15/01/2021 06:00

 BERBEC Combativitatea dv. se nuantează si devine mult mai folositoare pentru toată lumea. Munciti cu spor si vă etalati talentele prin discursuri pline de diplomatie. Seara, lipsă de tact. TAUR Vet ...

FOTO/VIDEO - Calendar ortodox, 14 ianuarie. Sfânta Nina, Ocrotitoarea Georgiei
14/01/2021 08:00

Sfanta Nina s-a născut in jurul anului 290, in Capadocia, fiind verisoara Sfantului Mare Mucenic Gheorghe.   Sfanta Nina a ajuns, la implinirea varstei de 12 ani, in grija staretei Niofora. Tatăl ei de ...

Horoscopul zilei - 14 ianuarie
14/01/2021 06:00

 BERBEC Chiar daca din pricina oboselii faceti greseli dupa greseli, sunteti salvat de rutina, iar sefii va apreciaza in continuare. Pot aparea insa surprize sentimentale cam neplacute. TAUR Foarte ener ...

13 ianuarie, Luna Nouă în Capricorn. Noi începuturi
13/01/2021 07:47

Pe 13 ianuarie la ora 7:00, ora Romaniei, se formează Luna nouă in Capricorn. Este prima Luna Nouă din acest an, intr-un semn cardinal, al inceputurilor si deschiderii de drumuri, Capricornul. Ascendentul m ...

HOROSCOPUL ZILEI - 13 ianuarie
13/01/2021 06:00

 BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai „bogată” in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Re ...

Ieșean de origine, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla a fost răpus de COVID. A fost nepotul unuia dintre primii parlamentari de Iași
12/01/2021 18:50

Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a incetat din viaţă, ieri după-amiază, in urma unei crize acute cardio-respiratorii. El fusese confirmat cu COVID-19, dar stare ...

Povestea Gardienilor Potopului
12/01/2021 11:50

O grupare cultică, sau sectă, cu doar 30 de membri, a explodat in anii 60 ai secolului trecut, in America. Grupul pretindea că se află in legătură telepatică, prin liderii săi, cu Gardieni de pe alte p ...

Calendar ortodox- 12 ianuarie. Ce sfânt este sărbătorit astăzi și ce rugăciune trebuie să rostiți
12/01/2021 08:53

Ziua de 12 ianuarie este una extrem de importantă pentru toti credinciosii. Sfanta Muceniţă este prăznuită la data de 12 ianuarie in Calendarul ortodox. Sfanta Muceniţă Tatiana este intre sfinţii cinsti ...

După 50 de ani, procesiune la locul unde a fost botezat Iisus
12/01/2021 08:00

Un altar de pe cursul raului Iordan considerat de creştin locul unde a fost botezat Iisus Hristos a găzduit o procesiune religioasă, prima dată după ce a fost inchis, in urmă cu mai mult de 50 de ani, tra ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei