Schimbarea la față a spitalului de copii - Primele saloane sunt gata să-şi primească micii pacienţi

118730279_1403809843292738_4200154806710579879_o
118765037_1403809906626065_8517871042245181582_o
118764741_1403809823292740_3848826488589042319_o
118686063_1403832099957179_3755806496503964291_o
118765523_1403810029959386_7754242518107204640_o

Dimensiune font:

| 15-09-2020 14:40

Lucrările la patru dintre etajele tronsonului III de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, aflat în proces de reabilitare și modernizare, au fost finalizate. Anunţul a fost făcut chiar de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, în cadrul unei conferinţe de presă. Conducerea spitalului intenţionează să înceapă, de săptămâna viitoare, internarea micilor pacienţi şi aparţinătorilor acestora în noile saloane.

Spitalul de Copii este cel mai mare spital de pediatrie din Moldova și al doilea ca mărime din țară, aici fiind tratați anual peste 50 de mii de pacienți din întreaga regiune. „Pentru prima dată în existanța acestui spital am reușit să realizăm o renovare totală cu o finanțare nerambursabilă din fonduri europene de peste 26 de milioane de euro. La finalizarea lucrărilor va fi unul dintre cele mai moderne spitale de pediatrie din România. Până în prezent au fost complet modernizate instalațiile de apă și canalizare pentru întreaga unitate medicală, pe acest tronson au fost refăcute instalațiile pentru energie electrică și comunicații, a fost consolidat subsolul și terasa superioară, a fost realizată o nouă compartimentare a secțiilor astfel încât acum saloanele au maxim trei paturi. Spațiile beneficiază de un sistem de climatizare foarte eficient energetic prin controlul automat al temperaturii și umiditații din clădire, de la jaluzelele automate pâna la centralele de ventilare și purificare a aerului”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean.

„În calitate de beneficiar vreau să mulțumesc responsabililor din Consiliul Județean pentru efortul depus în acest proiect. Este o investiție majoră pentru județul Iași și întreaga Moldovă, este un prim pas către normalitate. Toți pacienții și aparținătorii au dreptul la condiții de cazare cât mai bune, iar personalul acestui spital trebuie să beneficieze de dotări normale pentru a-și desfășura activitatea. Pasul următor este acela de a obține avizele necesare pentru ca ulterior să începem transferarea activității din tronsonul I în III. Aici avem o medie de 35 de paturi pe secție”, a spus Corneliu Mihai, managerul Spitalului de Copii .

Acesta speră ca începând de săptămâna viitoare micii pacienţi să fie internaţi treptat în noile saloane. „Pe acest tronson, la etajul opt va fi Gastroenterologia, la etajul șapte va fi Pediatrie Generală IV, la 6 va fi Clinica a III-a, iar la 5, Clinica I. În principiu, menținem aproximativ aceeași repartiție a secțiilor și clinicilor, cu unele modificări acolo unde se impune ca urmare a adresabilității crescute. Dorim ca spitalizările de zi să se facă într-o locație separată, nu pe secțiile spitalului, să putem să respectăm atât circuitul pentru spitalizările continue dar și pentru cele de zi, să fie un circuit pentru vizitatori cu un orar bine stabilit. Au fost înființate grupuri sanitare noi, câte unul la fiecare două saloane, băi pentru persoane cu dizabilități, avem spații destinate pentru sala de mese, tratament, spații pentru lenjerie, lucruri normale și firești într-un spital de copii. Pentru că avem un spațiu amenajat și dotat modern, vor fi stabilite și reguli clare pentru pacienți și aparținători, pentru că așa cum vom păstra, așa vom avea pe mai departe, altfel, într-un timp scurt vom reveni la ceea ce a fost înainte aici și e mare păcat pentru toată munca depusă și investiția făcută”, a afirmat dr. Cătălina Ionescu, directorul medical al spitalului.

Spitalul de Copii din Iași dispune de 650 de paturi. Cele trei corpuri componente ale imobilului dat în folosință în anul 1970, au o suprafață utilă de 18.668 metri pătraţi și nu au mai fost până acum reabilitate.

Proiectul „Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași" este cel mai mare proiect din regiune finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, având o valoare totală de 27 milioane de euro. Laura RADU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Boala tăcută care este principala cauză de deces la nivel mondial. Un mare spital din Iași intră în lupta cu această afecțiune
02/05/2024 20:14

Conform statisticilor, hipertensiunea este, in continuare, principala cauză de deces la nivel mondial. Cifrele ne arată că peste 900 de milioane de persoane de pe glob se confruntă cu această problemă. I ...

Primarii de la țară care au rupt „blestemul” reabilitărilor aberante. „Ar fi păcat să faci o lucrare și apoi să o distrugi”
02/05/2024 19:59

Doi primari din judetul Botosani au invătat să prioritizeze proiectele edilitare, renuntand chiar la fonduri pentru asfaltări fiindcă aveau in executie lucrări subterane. Si-au asumat decizia tocmai pentru ...

Cum arată centrul unui mare oraș din România. Clădirile impresionante, un veritabil magnet pentru turiști
02/05/2024 17:25

In ultimii ani, Iasiul a devenit un punct de atractie extrem de important pentru turisti. Oameni din toate colturile Romaniei dar si din alte tări ajung in capitala Moldovei si răman impresionati de frumuseti ...

Prelevare de organe de la un pacient din Bulgaria, pentru un transplant la Iași
02/05/2024 16:11

Medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de la un donator aflat in moarte cerebrală din Bulgaria, pe baza protocolului de colaborare in domeniu dintre Romania şi ţara vecină. "Ieri a avut lo ...

Noi curse de pe Aeroportul Iași
02/05/2024 12:15

Din această lună au devenit operationale, de pe Aeroportul Iasi, cursele companiei aeriene EuroWings. Pentru inceput se vor opera curse regulate către Stuttgart si Dusseldorf, Germania, a anuntat managerul ...

Controale la toate legumele și fructele din toate piețele agro-alimentare
02/05/2024 12:13

Legumele si fructele din toate pietele agro-alimentare iesene vor fi verificate in vederea stabilirii nivelului de nitriti pe care le-ar putea contine. Directorul Societătii „Eco-Piata”, Radu Bot ...

Teatru liric din Iași, participare importantă la două festivaluri
02/05/2024 11:37

  Opera Natională Romană din Iasi va participa in acest an la SymphOpera Fest. Manifestarea la care vor fi prezenti, printre altii, solisti ai Operei Nationale Cluj-Napoca, precum si Filarmonica Nationa ...

Nouă candidaturi pentru funcția de primar al Iașului au fost admise de biroul electoral
02/05/2024 11:25

 Nouă candidaturi pentru functia de primar al Iasului au fost admise de biroul electoral. Dosarele altor trei candidati au fost respinse din cauza problemelor legate de listele de semnături de sustinere. ...

Nutriționiștii recomandă prudență maximă!
02/05/2024 09:00

Sărbătorile pascale ne bat la usă si, impreună cu acestea, mesele luate impreună cu familia si cu prietenii, din care nu lipsesc, aşa cum e tradiţia, meniurile elaborate, bogate in grăsimi si in zaharur ...

Dilema de Paște: luăm ouă gata vopsite, sau le vopsim acasă?
02/05/2024 08:45

Cu cateva zile inainte de Paste, in supermarketuri este forfotă. Romanii merg să se aprovizioneze si de pe listele de cumpărături nu lipsesc ouăle. Nu există Paste fără ouă vopsite, iar in comert găsi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei