Șeful colegiului medicilor bate cu pumnul în masă în scandalul dispozitivelor colectate de la cadavre: cum ar putea să fie ridicat dreptul la liberă practică

15

Dimensiune font:

| 23-02-2023 12:49

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a afirmat, referindu-se la dosarul dispozitivelor medicale recoltate de la persoane decedate, că dacă ancheta procurorilor va duce la un verdict final de vinovăţie din partea judecătorilor, atunci se va ridica dreptul de liberă practică în cazul persoanelor vinovate. “Dacă ancheta va da un verdict final de vinovăţie că s-au întâmplat aceste lucruri sigur se va ridica dreptul de liberă practică. Va exista o cercetare disciplinară care va da acest verdict probabil în funcţie de dovezile şi argumentele care se aduc în cursul anchetei”, a declarat Daniel Coriu, marţi, la Prima News, informează News.ro.

El consideră că nu trebuie schimbată legea în acest caz, ci numai aplicată. “Nu cred că avem nevoie de schimbat legea pentru că legea este foarte clară, refolosirea acestor dispozitive medicale este interzisă. Nu avem nevoie să schimbăm legea, trebuie numai să o aplicăm”, a mai transmis preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Daniel Coriu a precizat că nu înţelege cum spitalul a permis să se întâmple astfel de fapte. “Vorbim de un fapt care se întâmplă din 2017 într-un spital. În orice spital funcţionează nişte proceduri, există nişte reglementări foarte clare, mai ales că această procedură era raportată şi la Casa Naţională. Acolo trebuie să existe un coordonator de program, care când raportează trebuie să verifice şi ceea ce intră, adică acolo este ceva care nu înţelegem. Ceva nu a funcţionat. Trebuie să ne întoarcem foarte rapid asupra spitalului să înţelegem ce s-a întâmplat, cum a fost posibil ca spitalul să permită să se întâmple o asemenea faptă. Teoretic este imposibil. Noi avem nişte proceduri foarte clare. Orice spital este foarte bine reglementat, în ciuda a ceea ce se crede”, a mai afirmat Daniel Coriu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO Atacatorul premierului slovac și-a motivat gestul
15/05/2024 20:46

  Juraj Cintula, cel care a reusit să-l impuste pe premierul Slovaciei, si-a motivat gestul.     Atacatorul spune că a comis tentativa de asasinat „pentru că nu a fost d ...

Echipa premierului slovac dă primele date despre Fico: 'Următoarele câteva ore sunt decisive'
15/05/2024 17:41

Echipa premieruluin slovac Robert Fico a dat primele date depre seful executivului. Fico a fost transportat la un spital mai apropiat - semn că starea acestuia e gravă - si, după cum spune echipa acestuia, u ...

Situație dramatică la Hakov: Primarul aduce în discuție evacuarea marelui oraș însă spune că nu există încă planuri
15/05/2024 16:53

In prezent, nu există planuri de evacuare a Harkovului, a declarat primarul orasului, Ihor Terekhov, pe 15 mai, pe fondul unui nou atac rusesc in regiune Pană acum, aproape 8.000 de civili au fost evacuati d ...

Oamenii lui Kovesi pregătesc 'nucleara': percheziții la București într-un dosar privind achizițiile de măști și dezinfectanți din pandemia COVID-19
15/05/2024 14:02

Parchetul European condus de Laura Codruta Kovesi anunţă că a efectuat, marţi, cinci percheziţii in Bucureşti, in cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care implică fonduri UE pentr ...

Copil de 11 ani imobilizat și bătut cu biciul de doi săteni din județul Galați. Agresorii au fost reținuți
15/05/2024 13:49

Un copil de 11 ani a fost bătut cu biciul de doi săteni din judetul Galati. Cei doi agresori, de 32 si 61 de ani, au fost retinuti de Politie. Băiatul are numeroase leziuni la nivelul corpului si capului. P ...

  MApN caută să angajeze peste 2.600 de militari
15/05/2024 12:26

2.627 de posturi vacante sunt puse la dispozitie de Ministerul Apărării Naţionale (MapN) in cadrul celei de-a doua etape a campaniei de recrutare si selecţie a posturilor de soldati si gradati profesionisti ...

Cum recunoști roșiile injectate din piețe și din magazine
15/05/2024 12:00

 Rosiile injectate cu diverse chimicale sunt prezente atat pe tarabele pietelor, cat si in supermarketuri. Desi au un aspect aparent similar cu cel al legumelor naturale, prezintă cateva semne distincte. ...

Avioane de luptă chineze dau târcoale Taiwanului: '26 au traversat linia mediană a strâmtorii'
15/05/2024 08:15

Armata Taiwanului a detectat 45 de avioane chineze in jurul insulei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, cu mai puţin de o săptămană inainte de instalarea in funcţie a noului preşedinte Lai Ching-t ...

Bulgaria va avea avioane F-16 mai bune ca ale României și le va asigura mentenanța în țară
15/05/2024 07:39

Bulgaria va avea avioane de luptă F-16 Block 70 si le va asigura mentenanta la o uzină din tară, fără să fie nevoită să le trimită in străinătate. Acest anunt a fost transmis de ministrul interimar ...

Peste 22.400 de ucraineni caută de muncă în România
15/05/2024 07:37

Un număr de 22.443 cetăteni ucraineni, refugiati in Romania, s-au inregistrat in evidentele agentiilor teritoriale ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Muncă (ANOFM), in căutare de serviciu, in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei