Simona Halep a câștigat duelul româncelor de la Indian Wells. Sorana Cîrstea nu a avut nicio șansă în meciul din optimi

Halep-in-turul-doi-la-Indian-Wells

Dimensiune font:

| 15-03-2022 23:55

Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 24, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells, după ce a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărl 26.

Cele mai bune jucătoare române s-au înfruntat, marţi, pe arena centrală a complexului Indian Tennis Garden. A fost o confruntare între jocul mai riscant al Soranei şi evoluţia la siguranţă a Simonei, câştigat de aceasta din urmă.

Cîrstea a abordat meciul cu agresivitate, cu unghiuri deschise cu ruperi de ritm, dar mai de fiecare dată a primit răspunsul potrivit din partea cealaltă a fileului. Halep s-a apărat bine, cu mult efort, a servit mai slab ca în meciul cu Cori Gauff, dar şi l-a făcut de cele mai multe ori, a contraatacat şi a punctat eficient. Sorana a greşit mult în primul set şi i-a făcut viaţa mai uşoară rivalei ei.

Cîrstea a ridicat nivelul evoluţiei sale în setul al doilea. Ea a redus numărul greşelilor neforţate, a fost şi mai agresivă, ungiurile loviturilor ei s-au deschis mai mult şi jocul s-a echilibrat. În plus, Sorana a profitat de serviciul al doilea al Simonei, călcâiul lui Ahile al fostului lider WTA. De altfel, Simona a avut mari probleme cu seviciul în acest set secund, dar s-a scos cumva şi a reuşit sprintul final, care i-a adus victoria.
 

Setul I a fost practic fără istoric. Halep a câştigat patru ghemuri la rând, după un break la debut, a cedat apoi pe serviciul Soranei, pentru a le obţine pe următoarele două. A rezultat un 6-1 în 32 de minute.

NetBet: experienta Cazino de Top la Tine Acasa! Pacanele Online. 100% Legal. 100% fara Griji.

Joaca Acum! La Mare. La Munte. Oriunde - Cel mai mare Cazino Online din Romania! Licenta nr. L1160651W000195/ONJN/+18

Cîrstea a început cu break setul al doilea, consolidat cu serviciul. Cu greutate, Simona a reuşit să-şi fructifice serviciul şi la 1-2, şi la 2-2, după ce a reuşit şi ea un break şi după ce a salvat trei mingi de rebreak. Cele două sportive au continuat cu seviciul până la 5-4, când halep a fructificat a doua minge de meci, scor 6-4, după o oră şi 22 de minute.

Halep va juca în sferturi cu Petra Martici din Croaţia, locul 79 WTA, sau cu rusoaica Liudmila Samsonova, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 32.

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 179.940 de dolari şi cu 215 puncte WTA. Învinsele în optimi primesc câte 94.575 de dolari şi 120 de puncte WTA fiecare.

La ediţia trecută, Halep a fost eliminată în turul al treilea, de Aliaksandra Sasnovici din Belarus. Românca a câştigat turneul din deşertul californian în 2015. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Împlinirea unui vis - Echipa feminină CSM Iaşi 2020 a promovat în Liga Florilor la handball
13/05/2024 00:21

* finalul meciului decisive, cu Activ Prahova Ploieşti, a fost dramatic. Cu zece secunde inainte de sfarşit, la scorul 24-24,  Mitrache inscrie, dar arbitrii nu acordă golul pentru călcarea semicerculu ...

VIDEO SuperLiga: Poli Iași s-a salvat după victoria cu Petrolul, scor 2-0. VEZI AICI CLASAMENTUL Botoșani și Dinamo merg la baraj - Voluntari și FC U Craiova 1948 retrogradează
12/05/2024 23:45

 Voluntari si FC U Craiova 1948 sunt cele două formatii care au retrogradat in Liga 2. Ilfovenii au pierdut pe teren propriu cu Universitatea Cluj (1-0), in timp ce oltenii au fost invinsi in Bănie de He ...

România a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025
12/05/2024 20:00

Naţionala Romaniei a ratat calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025, după ce a fost invinsă de echipa Cehiei, cu scorul de 29-20 (15-9), duminică, la Brno, in manşa secundă a baraju ...

Trofeul Clarins: Simona Halep și-a aflat prima adversară de la Paris
12/05/2024 17:13

 ​Simona Halep a aflat numele adversarei pe care o va intalni in primul tur de la Trofeul Clarins, turneu de categorie „WTA 125”, in urma tragerii la sorti care a avut loc duminică la Paris. ...

SuperLiga: Luptă în cinci pentru evitarea retrogradării - Rezultatele necesare pentru fiecare echipă
12/05/2024 12:53

   Duminică are loc ultima etapă din play-out-ul SuperLigii, iar cinci echipe se luptă de la distantă pentru a evita retrogradarea in Liga 2. Dinamo Bucuresti si FC U Craiova 1948 sunt obligate ...

Politehnica Iași - un campionat în 90 de minute
12/05/2024 06:00

* astă seară, incepand cu ora 21,30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, ACSM Politehnica Iaşi - ACS Petrolul 52 Ploiesti, in ultima etapă a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli Iasi ...

VIDEO SuperLiga: CFR învinge la limită FCSB – Roș-albaștrii au primit trofeul de campioni
12/05/2024 00:13

 Partida dintre FCSB si CFR Cluj a oferit un spectacol total in tribune, unde spectatorii au doborat recordul de asistentă. Pe teren, oaspetii au castigat la limită, scor 0-1, după un gol superb marcat ...

Pugilistul Mihai Leu, transportat de urgență la București. Se află în grija medicului Irinel Popescu
11/05/2024 18:29

Mihai Leu are de dat o nouă luptă. Însă nu pe circuit de raliu sau pe ringul de box, unde a obtinut performante notabile pentru Romania. Sportivul a suferit o interventie chirurgicală la Hunedoara, d ...

Primul gest al Simonei Halep după ce a ajuns la Paris. Când începe turneul și ce adversare are FOTO
11/05/2024 12:51

 Simona Halep, care a revenit in martie in competiţii după o perioadă lungă de suspendare, redusă de la 4 ani la 9 luni, a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu de categorie WTA 125 care ...

Poli Iași crede în minuni!
11/05/2024 06:00

Iesenii sunt in viată, desi salvarea directă de la retrogradare nu depinde doar de ei. Pentru a infăptui ceea ce, in urmă cu două etape, părea imposibil, formatia ieseană este obligată să spulbere Petr ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei