Simona Halep îi ia banii lui Ion Țiriac: S-a calificat în optimi, după un set la ZERO

Breaking_01

Dimensiune font:

| 02-05-2021 19:48

Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat fără emoţii în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 2.549.105 euro, duminică, după ce a învins-o pe chinezoaica Saisai Zheng, cu 6-0, 6-4.

Simona Halep a început întâlnirea cu Zheng la fel de bine cum a făcut-o şi în partida anterioară, cu Sara Sorribes Tormo. Dacă în prima manşă, românca a avut o cădere în evoluţie, de la 5-1 la 5-5, care putea deveni periculoasă, duminică, ea avut două astfel de momente. În setul al doilea, Zhang a revenit de la 0-3 la 2-3 şi de la 2-5 la 4-5, dar a reuşit în final să-şi ridice nivelul şi se impună fără probleme totuşi.



Concentrată şi agresivă, Halep a făcut spectacol deseori (19-11 lovituri câştigătoare), dar a şi greşit neprovocat (24 de greşeli neforţate la 23). Zheng a folosit toate loviturile din arsenalul ei pentru a încerca să-i facă faţă campioanei din România. A lovit când plat, când liftat, când mai lung, când scurt, a venit la fileu, dar degeaba. Halep a fost nemiloasă cu jucătoarea din China. Bombardată la retur, mai ales la al doilea serviciu, bombardată în schimburile lungi de mingi, Zhang a fost transformată într-o simplă parteneră de antrenament multă vreme din meci.

Simona Halep a avut de rezolvat câteva mingi de break în debutul partidei, înainte de a pune nouă game-uri la rând pe tabelă în dreptul ei. După primele şase şi după 34 de minute, Halep a reuşit al doilea "bagel" la acest turneu.

La 6-0, 3-0, Halep şi-a permis câteva momente de relaxare şi Zheng s-a apropiat la 2-3. Jucătoarea din Constanţa a fost generoasă şi când a condus cu 5-2, ratând o minge de meci la 5-3 şi permiţându-i chinezoaicei să se apropie la 5-4. Însă jucătoarea română a pus capăt meciului în game-ul următor, cu 6-4, după aproape 80 de minute de joc.

Halep o va întâlni în turul următor pe câștigătoarea meciului dintre Elise Mertens (16 WTA) și Elena Rybakina (22 WTA).

Pentru calificarea în optimile de finală, Simona Halep va fi recompensată cu 34.048 euro și 120 puncte WTA.

Simona Halep a câştigat turneul de la Madrid în 2016 şi 2017 şi a mai fost finalistă în 2014 şi 2019. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO. Messi și Suarez pun umărul la victoria echipei Inter Miami. 9 goluri în 7 apariții
28/04/2024 11:30

  New England Revolution - Inter Miami 1-4AFP Lionel Messi si-a continuat seria de goluri in MLS, reusind să inscrie de două ori, iar liderul campionatului, Inter Miami, s-a impus sambătă cu ...

 Poli Iași, între cojones și minuni
28/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi - UTA, in această seară, pe stadionul din Copou, de la ora 18,15 Ni s-a transmis că FC Politehnica Iasi tocmai ce a implinit 79 de ani. De fapt, nu clubul aceasta, siluit de toată lum ...

FCSB a cucerit primul titlu după 9 ani
27/04/2024 22:35

FCSB este noua campioană a Romaniei. Gruparea antrenată de Elias Charalambous a castigat disputa cu Farul pe Arena Natională, scor 2-1, si si-a asigurat titlul din punct de vedere matematic, in etapa cu num ...

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj
27/04/2024 19:45

 FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 in duelul cu Universitatea Cluj, in etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii Romaniei. Ju ...

Medalie de aur pentru România la Europenele de canotaj. Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, pe primul loc la dublu vâsle feminin
27/04/2024 17:05

Medalie de aur pentru Romania la canotaj! Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au caştigat, sambătă, medalia de aur in proba de dublu vasle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canota ...

Poli Iași, cu inima strivită în ghete
27/04/2024 06:06

* FC Politehnica Iasi – UTA, duminică, cu incepere de la ora 18,30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, in etapa a 7-a a play-out-ului SuperLigii la fotbal N-as avea nici timpul, nic ...

Fotbal pentru porumbei! Universitatea Cluj – Poli Iași 1-0 (0-0)
25/04/2024 11:57

Ajunsă din urmă in clasament de FC Botosani, ambele cu cate 21 de puncte pe locurile de baraj la diferente subtiri fată de Dinamo (20) si FCU Craiova (19), ocupantele locurilor direct retrogradabile, era de ...

Cea mai bună marcatoare a Ligii I de baschet joacă la CS Politehnica Iași!
24/04/2024 09:35

Cu ceva mai multă atentie, formatia feminină de baschet CS Politehnica Iasi, pregătită de antrenoarea Emilia Marian, putea evita locul 8, ultimul, in Liga I, chiar dacă a parcurs abia primul sezon de la re ...

VIDEO Lionel Messi o duce pe Inter Miami pe primul loc - Două goluri și o pasă decisivă
21/04/2024 12:15

 Inter Miami a urcat pe primul loc in Conferinta de Est din MLS, după ce Lionel Messi a inscris două goluri in victoria obtinută in fata echipei Nashville SC, scor 3-1, pe stadionul din Fort Lauderdale. ...

Istvan Kovacs, de la Barcelona - PSG, direct în Copou!
20/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi – FC Voluntari, astăzi, de la ora 15, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iasi, partidă contand pentru etapa a 5-a a play-out-ului SuperLigii la fotbal Poli s-a culca ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei