Sindicatele din penitenciare anunță încă doi angajați INFECTAȚI la Jilava, ANP NU CONFIRMĂ

puscarie  -465x390

Dimensiune font:

| 23-04-2020 16:47

Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP) anunță, pe pagina oficială, că încă doi angajați ai Penitenciarului Jilava au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus.

Potrivit sursei citate, ar fi vorba despre soț/soție, contacți ai celui de al doilea caz confirmat la pușcăria de la marginea Capitalei. Contactați, reprezentanții Administrației naționale a Penitenciarelor nu au putut confirma, spunând că, deocamdată, nu au nimic oficial și că vor reveni în momentul în care informațiile vor ajunge și la ANP.



"Stiam cu totii ca vom ajunge si in punctul acesta. Au fost luate toate masurile pe care le-am putut lua ca sa prevenim raspandirea virusului. Insa este imposibil sa se asigure controlul total intr-un sistem ca cel in care lucram. Totusi, mai avem o saptamana pana in luna mai si deci 3 saptamani din starea de urgenta instituita, si NU AVEM NICIUN DETINUT BOLNAV DE COVID-19 SAU CARE SA AIBA SIMPTOME SUSPECTE (nici macar in unitatile in care exista cazuri de salariati confirmati sau care au avut contact direct cu persoane confirmate). Si speram sa putem mentine aceasta situatie.

Dupa problemele de la Dej a aparut cazul unui coleg de la Penitenciarul Giurgiu testat de asemenea pozitiv, situatie care a impus masurile specifice de izolare si testare (fara alte confirmari pana in prezent), dar poate cea mai complicata situatie este cea de la Penitenciarul Bucuresti Jilava unde nu mai departe de ieri 21 aprilie 2020 a fost confirmat un rezultat pozitiv la testarea unui agent care indeplinea o functie foarte dinamica ce a impus deplasare pe toate sectiile si contact cu multi salariati si detinuti. Agentul a purtat masca in majoritatea timpului, iar DSP incadreaza contactul apropiat in functie de trei criterii: distanta mai mica de 1,5 metri, durata contactului sa depaseasca 15 minute, precum si lipsa mijloacelor de protectie.

 

Plecand de la situatia operativa de la Jilava si tinand cont de criteriile susmentionate s-a facut traseul epidemiologic si s-a completat lista contactelor – personal/detinuti. Personalul a intrat in izolare 14 zile iar detinutii in monitorizare medicala, urmand testarea in functie de deciziile luate impreuna cu DSP. La acest moment, agentul are 8 zile de cand a fost ultima data la serviciu (lucra in program 12 ore zilnic timp de 2 saptamani pe luna, fara contact cu cealalta tura). In tot acest interval de timp de 8 zile, nu au aparut simptome suspecte nici la detinuti nici la personal, ori este stiut faptul ca de regula aceste semne apar mult mai devreme de maximul perioadei de incubatie de 14 zile. Vom vedea rezultatele la testari. Speram sa fie toate negative

Exista in continuare riscuri si ne mentinem vigilenti. Recomandarea principala este de respectare a regulilor acum mai mult ca oricand. Cazuistica este diversa in sistem. Apar din ce in ce mai multe situatii in care personalul a intrat in contact cu persoane testate pozitiv (Bistrita, Mioveni, Gherla, Buzias), insa in afara de cei trei colegi de la Dej, Giurgiu si Jilava, in acest punct al crizei nu avem alti salariati si nici detinuti confirmati cu COVID-19 si ne dorim din suflet ca acesta sa fie cu adevarat momentul maxim in sistem, insa nu putem fi inca siguri. Cazuri de stari febrile urmare carora avem colegi care anunta ambulanta si sunt testati, apar in continuare. Masurile de protectie personala nu trebuie relaxate absolut deloc, dimpotriva. Nu sunt motive de panica, insa teama nu este un lucru rau daca ne impinge la prevenire!

UPDATE ora 19,00: politist de penitenciare confirmat la Giurgiu – colega, agent in operativ, contact direct cu primul caz

UPDATE ora 23,50: politist de penitenciare confirmat la Jilava – coleg, agent in administrativ, contact direct cu primul caz

UDATE ora 00,25: politist de penitenciare confirmat la Gherla – colega, agent operativ, contact direct cu persoana infectata, in exterior

UPDATE 23.04.2020 ora 12.00: doi politisti de penitenciare Jilava (sot/sotie) confirmati – ofiter/agent economic adm-tiv, contact cu al doilea caz detectat la Jilava", anunță Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP). 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur au început munca pământului:
29/04/2024 00:07

Toată lumea ii admiră pentru viata simplă pe care au ales să o ducă la tară, departe de cosmopolitul Bucuresti. Dana Nălbaru si Dragos Bucur se bucură de tihna de la sat, dar aceasta vine si cu un pret, ...

Lapte contrafăcut cu sodă caustică și apă oxigenată în Italia. Producătorii încercau să prelungească termenul de valabilitate
29/04/2024 00:04

Autoritătile italiene au efectuat recent o operatiune majoră care a vizat sectorul produselor lactate. Trei companii producătoare au fost acuzate că au incercat, prin diverse metode, să prelungească terme ...

DONGFENG prezintă 22 de modele electrificate la Salonul Auto de la Beijing
28/04/2024 13:29

 Peste 700 de expozanti sunt prezenti pană pe 4 mai la Salonul Auto de la Beijing, unul dintre cele mai mari evenimente de profil din lume. Printre ei se numără si Dongfeng, pregătit cu o gamă impresi ...

Omul de la care a venit expresia 'Să moară Cibilan'. Istoria neștiută a personajului din spatele zicalei
28/04/2024 12:35

In agitatii anilor '80, cand subteranele municipiului Bucuresti erau locuite de personaje controversate si temute, un nume strălucea printre toate, acela al lui Cibilan. Considerat ultimul "haiduc" al Capital ...

Zelenski i-ar fi 'păcălit' pe americani într-un moment crucial (The Washington Post)
28/04/2024 11:39

Estimările privind presupusele pierderi ale Fortelor Armate ale Ucrainei, exprimate in luna februarie de către presedintele tării Volodimir Zelenski, ar fi putut fi diminuate in mod semnificativ, informează ...

„Sistemele Patriot nu sunt soluția magică pentru Ucraina”, avertizează șeful Pentagonului
28/04/2024 00:16

Secretarul Apărării al SUA a avertizat că livrarea de sisteme Patriot către Ucraina nu este motiv să ne culcăm pe o ureche. El a atras atentia că aceste sisteme nu sunt „glontul fermecat”. „SUA vo ...

Pericol în Vrancea: o autocisternă plină cu etanol s-a răsturnat pe E85. Șoferul a murit
28/04/2024 00:11

Autocisterna incărcată cu etanol s-a răsturnat in judetul Vrancea, pe E85, in zona orasului Mărăsesti. Patru echipaje din cadrul ISU Vrancea intervin cu două autospeciale de interventie, o autospecială ...

Cum scăpăm definitiv de furnici cu doar trei ingrediente ieftine și eficiente pe care le avem la îndemână
28/04/2024 00:09

Furnicile pot fi un dăunător enervant imediat ce incepe vremea mai caldă, dar le puteţi tine la distantă cu usurintă, fără a fi nevoie să folosiţii substante chimice toxice. Un expert in curăţenie s ...

Ingredientele pe care trebuie să le pui în apa ouălelor de Paște, pentru ca să nu se mai spargă. Se regăsesc în bucătăria fiecărei gospodine
28/04/2024 00:06

Au mai rămas doar cateva zile pană cand romanii vor celebra Pastele, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. Gospodinele sunt cu pregătirile in toi, astfel că ouăle rosii, pasca, ...

După Slănic, se întâmplă la Cluj: o stradă a luat-o la vale
28/04/2024 00:04

O bucată dintr-o stradă s-a surpat peste noapte, pe o portiune de aproximativ 20 de metri, la Cluj-Napoca. Cu doar o săptămană inainte, locuitorii au alertat autoritătile cu privire la riscul de surpare a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei