Sindromul ADHD la adulti

Pentru că sindromul de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) este o tulburare de dezvoltare, se consideră că nu se poate dezvolta la adulți fără să își fi făcut debutul în copilărie, iar simptomele să persiste așadar în viața de adult. Se manifestă printr-o combinaţie între hiperactivitate, comportament dezordonat şi lipsă de concentrare a atenţiei. Iată ce avem de făcut când ne confruntăm cu ADHD la adulți.

Simptomele ADHD la adulți sunt mai greu de stabilit, în mare parte pentru că este un subiect încă în cercetare. Este o problemă de sănătate publică datorită riscurilor atașate acestui sindrom – risc crescut de eșec familial și profesional, probleme de adaptare socială, delicvență, criminalitate, abuz de substanțe.

Până la vârsta de 25 de ani, se estimează că 15% dintre persoanele diagnosticate cu ADHD în copilărie au încă o gamă completă de simptome, iar 65% prezintă încă unele simptome care le afectează viața de zi cu zi.

Unii specialiști spun însă că modul în care lipsa de atenție, hiperactivitatea și impulsivitatea afectează adulții, poate fi foarte diferit de modul în care îi afectează pe copii. De exemplu, hiperactivitatea tinde să scadă la adulți, în timp ce deficitul de atenție tinde să se înrăutățească odată cu creșterea presiunilor vieții adulte.

Sindromul ADHD reprezintă un deficit neurobiologic, cu determinism genetic, care poate fi influenţat educaţional. Acest deficit afectează funcțiile executive precum: planificare, organizare, memoria de lucru, atenția selectivă, flexibilitatea în gândire.

ADHD este caracterizat printr-un debut precoce, înainte de vârsta de 7 ani şi printr-o combinaţie între hiperactivitate, comportament dezordonat şi lipsă de concentrare a atenţiei, incapacitate de utilizare corectă a deprinderilor, nelinişte, impulsivitate şi un grad crescut de distractibilitate. Aceste particularităţi sunt persistente în timp.

În stabilirea cauzelor ADHD cercetările sugerează că genetica și ereditatea joacă un rol important în determinarea persoanelor care suferă de ADHD. Cu toate acestea, oamenii de știință încă investighează dacă anumite gene, în special cele legate de neurotransmițătorul dopamină, joacă un rol important în dezvoltarea ADHD.

 

Studiile de imagistică a creierului și alte cercetări arată multe diferențe fiziologice în creierul persoanelor cu ADHD, comparativ cu cel al persoanelor fără acest sindrom.

De asemenea sunt luați în considerare și câțiva factori de mediu care pot crește riscul apariției ADHD, precum fumatul în timpul sarcinii, probleme la naștere (greutate mică, complicații care lezează creierul), neglijență severă în copilărie, traumă.