Specialiştii cer reîntoarcerea la cota unică din anul 2004

1impozit

Dimensiune font:

| 05-07-2022 08:15

 Conducerea Camerei de Comerţ Americane susţine că, în cazul introducerii impozitului progresiv, banii care s-ar strânge în plus nu ar justifica efortul din partea tuturor, inclusiv a Fiscului, întrucât schimbările ar fi complexe

Sistemul fiscal din România ar trebui modificat, iar cel mai bun lucru ar fi să ne întoarcem la cota unică de impozitare în forma în care a fost introdusă iniţial, în anul 2004, a afirmat, luni, Alex Milcev, membru în boardul Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham România), într-o conferinţă de presă.

Acesta s-a referit la măsurile fiscale anunţate pentru perioada următoare. „Această dezbatere, care durează într-o formă sau alta de două luni, reflectă şi starea de spirit şi modul de gândire în coaliţie: avem idei de dreapta, avem idei de stânga, încă nu avem o formulă în Monitorul Oficial, nici măcar un draft pe care să-l analizăm şi aflăm o informaţie pe surse. Ne dorim să avem o siguranţă asupra a ceea ce va urma”, a spus Milcev.

În opinia acestuia, o modificare a Codului fiscal este necesară. „Suntem conştienţi, vorbesc ca mediu de afaceri şi ca AmCham, că nu este suficient în această conjunctură politică şi financiară doar să avem un sistem mai bun pe partea de colectare, la reducerea combaterii evaziunii fiscale şi aşa mai departe. Deficitele bugetare sunt foarte mari şi sistemul fiscal trebuie modificat. A-l păstra aşa cum este acum şi doar a colecta ceva mai mulţi bani nu o să fie suficient", a arătat oficialul organizaţiei.

AmCham a trimis autorităţilor din domeniu o scrisoare cu propunerile membrilor săi. „În primul rând, vorbim de reîntoarcerea la sistemul cotei unice, aşa cum a fost ea introdusă în 2004”, a susţinut Milcev, amintind că, la acel moment, impozitul era 16% pentru orice şi totul era foarte simplu de înţeles. „A fost un sistem foarte util care a ajutat României enorm şi un factor de publicitate pentru România, cu care am defilat în faţa investitorilor străini”, a adăugat el.
Potrivit acestuia, dacă s-ar introduce impozitul progresiv, banii care s-ar strânge în plus nu ar justifica efortul din partea tuturor, inclusiv a Fiscului, întrucât schimbările ar fi complexe. „Părerea noastră este că nu merită”, a subliniat Milcev.
În ceea ce priveşte plafonarea contribuţiilor sociale de sănătate şi pensii, aceasta este o idee foarte bună, mai ales în contextul deficitului acut de forţă de muncă.

Reprezentanţii AmCham au arătat, de asemenea, că este foarte importantă stabilitatea acestui cadru fiscal. „Sistemul fiscal nu este cel care neapărat ar atrage un investitor, dar, vă asigur, este cel care îl poate speria pe investitor. Dacă cei care doresc să investească în România ştiu care este sistemul fiscal, îşi vor face planurile de afaceri astfel încât să aibă un anumit randament. Dar, când tu îţi faci un plan de afaceri şi vine cineva peste noapte şi schimbă sistemul politicii fiscal-bugetare fără să dea posibilitatea de ajutare, acest lucru nu este bine văzut. Este o furtună într-un pahar cu apă”, a spus Ionuţ Simion, preşedintele AmCham.

El consideră că este de apreciat că noile măsuri ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie, deci există un termen de 6 luni în care mediul de afaceri să se adapteze la aceste schimbări. Marian CAZACU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Germaniul, mai valoros decât aurul! Planurile României pentru Roșia Montană
18/05/2024 00:23

Tribunalul Arbitral de la Centrul International de Reglementare a Disputelor privind Investitiile (ICSID) a dat castig de cauză statului roman in dosarul Rosia Montană. Această victorie importantă permite ...

Trenurile soarelui pleacă spre Litoral din iunie
17/05/2024 09:12

CFR Călători va da startul programului estival de transport „Trenurile Soarelui” in 14/15 iunie 2024, iar turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe di ...

România preia afacerile Gazprom din Republica Moldova: Romgaz are o nouă sucursală la Chișinău
17/05/2024 06:42

Sucursala Romgaz din Chişinău a fost inregistrată joi la Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova, in Registrul de Stat al persoanelor juridice, informează compania printr-un comunicat Prin Hotărare ...

Mugur Isărescu, veste proastă. „S-ar putea să nu vină”
16/05/2024 17:37

Momentul reducerii dobanzii cheie s-ar putea să nu vină in acest an, dar dacă inflaţia pe luna mai va fi scăzută, atunci membrii Consiliului de Administraţie al BNR se vor uita la date, a declarat, mierc ...

Marcel Ciolacu pune în mișcare un plan care va schimba piața muncii din România: se pregătește salariul minim european
16/05/2024 15:44

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că intentia clară a Guvernului este de a aplica de la 1 iulie măsura deja anuntată de a creste salariul minim brut la 3.700 de lei. Măsura nu este una usor de luat, pent ...

Noi investiții în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 12:26

Compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON Romania, are in plan pentru acest an infiinţarea de noi staţii de distribuţie a gazelor naturale pentru mărirea capacităţii de transport către consumatorii c ...

Mugur Isărescu vorbește despre un scenariu apocaliptic pentru România: Ar însemna un șoc teribil! Eu am trăit asta
16/05/2024 07:04

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, referindu-se la acuzaţiile potrivit cărora Guvernul se imprumută pentru a finanţa deficitul bugetar, că soluţia nu este s ...

Economia Rusiei sfidează sancțiunile și crește în continuare. BERD: Este nerealist să ne aşteptăm ca aceste sancţiuni să conducă la o criză economică
16/05/2024 00:17

Economia rusă s-a dovedit mai rezistentă decat s-a prevăzut şi urmează să crească in acest an, in pofida sancţiunilor impuse de către Occident, iar Războiul din Faşia Gaza afectează ţările din reg ...

Guvernatorul BNR liniștește populația: Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi
15/05/2024 16:14

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede Romania iin pragul recesiunii şi a precizat că riscul a fost pentru trimestrul intai. El a adăugat că toţi indicatorii cu ...

Trăim pe credit! Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024
15/05/2024 07:51

Datoria externă totală a Romaniei a crescut in primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, pană la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a Ro ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei