1Cosmin Frai
1tirarc
1tirarc1
1tirarc0

Dimensiune font:

Ieşeanul Cosmin Frai a eliminat campionul mondial! Rezultate fără precedent pentru arcaşii ieşeni la Campionatele Europene!

| 11-10-2019 09:29

 

Patru arcaşi ieşeni au încheiat anul competiţional cu Campionatele Europene de field pentru juniori (18-20 de ani), desfăşurate pe parcursul a patru zile istovitoare prin pădurile de la Mokrice (Slovenia). Cosmin Frai, pregătit la CSM Iaşi de antrenorul Constantin Frai, Elena Topliceanu, Cristian Nedelcu şi Gabriel Sandu, pregătiţi la CSS „Unirea” Iaşi de antrenorul Cezar Alexandrescu, au avut cu toţii prestaţii consistente, fiind foarte aproape de măcar o clasare pe podium.

Un parcurs apreciat a avut Cosmin Frai (arc olimpic), el clasându-se pe locul al cincilea la individual, printre sportivii pe care i-a eliminat numărându-se şi campionul mondial William Pike (Anglia)! „Cosmin a încheiat calificările cu al treisprezecelea rezultat, el aflându-se într-un progres consistent. În prima zi de calificări, care a durat 6 ore, sportivii au tras la 24 de panouri situate la distanţe diferite. A doua zi au tras tot la 24 de panouri, dar ştiau la ce distanţă se află ţintele, distanţe ce variau între 10 şi 60 de metri. Cosmin este în primul an de juniorat, iar în concursul clasic ţintele se află la 70 de metri. În pădure este mult mai dificil, nu este ca pe teren plat, sunt situaţii când tragi de sus în jos, sau de jos în sus, nu mai spun când plouă şi este noroi de îţi alunecă picioarele. În plus, este foarte posibil ca umbra să se aşeze chiar pe ţintă sau să tragi su soarele în faţă. În rest este un concurs foarte spectaculos. Cosmin a fost eliminat de un croat pentru calificarea în semifinale. Până atunci reuşise scoruri dintre cele mai bune din întreaga competiţie, însă cred că pur şi simplu a terminat benzina, dar clasarea sa pe locul 5 este foarte bună, cum au fost toate rezultatele înregistrate de arcaşii români”, ne-a declarat Constantin Frai, cel care împreună cu Cezar Alexandrescu şi-au însoţit elevii în Slovenia.

După primul meci câştigat în eliminările directe m-am reîntâlnit cu campionul mondial din 2018, William Pike, englezul care m-a eliminat anul trecut la Campionatul Mondial. Am avut astfel ocazia să-mi iau revanşa şi am reuşit să-l elimin. Chiar dacă mai aveam un pas să ajung în primii patru cei mai buni sportivi din Europa, mă bucur şi pentru locul 5”, a postat Cosmin Frai pe o reţea de socializare.
Beatrice Miklos (SCM Deva) s-a clasat pe locul 5 în întrecerea similară feminină, în timp ce Elena Topliceanu şi Cristian Nedelcu au ocupat locurile 6 la individual arc barebow (arc fără niciun sistem de ajutor).

 

Citeşte şi: Arcaşii ieşeni au cucerit patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de field!

 

În întrecerea pe echipe, România a ocupat locul 4 atât la masculin (în componenţa Frai, Nedelcu şi Gabriel Sandu la arc compound - cel mai accesorizat şi cel mai mecanizat dintre cele trei tipuri de arcuri), cât şi la feminin, unde alături de Elena Topliceanu şi Beatrice Miklos a mai concurat la arc compound şi Anca Dănileţ (Aktiv Bucureşti). „Au fost cele mai bune rezultate obţinute de delegaţia României la un European de field pentru juniori. Puţini dintre concurenţii prezenţi în Slovenia trag şi în concursurile clasice, în timp ce sportivii noştri nu au unde se pregăti pentru field şi nici suficiente concursuri. Juniorii au avut noroc că au stat mult timp în pregătire la lotul de seniori, iar rezultatele s-au văzut”, a mai spus Constantin Frai. Dragoş GAŞPAR

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Tribunalul Iași, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8669/99/2017 (526/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum şi a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tutun și Ziare” S.R.L. Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Bălţii nr. 6, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV – Valoare -lei- 1. Chioşcuri ziare dezafectate - 10.906,00; 2. Utilitare dacia Logan - 10.230,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2020. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 13.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 27.04.2020, 04.05.2020, 11.05.2020, 18.05.2020 și 25.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanției de participare la licitație de 30% din prețul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât și documentele de înființare și împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanției de participare la licitație, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informații suplimentare se pot obține la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, județul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035, 0727/850575 și 0744/291653..
PSG i-a stabilit pretul lui Neymar
03/06/2020 17:23

 Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain este dispus sa renunte la atacantul brazilian Neymar in schimbul sumei de 175 milioane euro cash, anunta cotidianul sportiv spaniol Sport. Neymar a avut mai ...

Trupa lui Rednic mai are zece zile până la reluarea campionatului! Amicalul cu FC Botoșani a fost anulat! Nou proiect de finanțare depus la Consiliul Local
03/06/2020 16:00

Trupa lui Mircea Rednic era miercuri la antrenament in Copou cand a aflat că Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a stabilit programul etapei a III-a a play-out-ului Ligii 1, prima de cand campionatul a fost in ...

Cum ar reacţiona Consiliul Local la o nouă cerere de finanţare pentru CSM Politehnica Iași
03/06/2020 11:08

Trupa lui Mircea Rednic a bifat marti al doilea antrenament normal după aproape trei luni in care a fost nevoită să se pregătească online sau in grupuri de cel mult patru fotbalişti. Din păcate au apăru ...

Leo Messi si-a decis viitorul
02/06/2020 20:37

Lionel Messi va ramane la FC Barcelona cel putin pana in vara viitoare, dupa ce clauza care ii permitea sa plece liber de la clubul catalan de fotbal a expirat, fara ca starul argentinian sa o activeze, informe ...

Ajutor neaşteptat pe perioada stării de alertă pentru CSM Politehnica Iași! „Ar fi prea frumos...”
02/06/2020 14:27

Trupa lui Mircea Rednic a susţinut ieri primul antrenament normal după aproape trei luni in care a fost nevoită să se pregătească online sau in grupuri de cel mult patru fotbalişti. Şedinţa de pregăti ...

Simona Halep: „Nu mi-am luat nici mașină scumpă, nici casă scumpă. Mi-am luat un apartament mic, ca să am bani să investesc în mine”
02/06/2020 11:33

 Justine Henin, Rafael Nadal, Andrei Pavel, Gheorghe Hagi si Cristian Chivu sunt modele pe care Simona Halep le-a avut in carieră si despre care sportiva vorbeste, printre altele, in podcastul BT Tal ...

Pas consistent spre normalitate la CSM Politehnica Iași
01/06/2020 15:36

Trupa lui Mircea Rednic va relua de astăzi antrenamentele colective şi nu va mai reveni in cantonament, insă gruparea ieşeană va trebui să işi asume răspunderea legală in acest sens, după cum se arat ...

VIDEO Cât să te chinui pentru a rata dintr-o asemenea poziție?
31/05/2020 10:54

 Asa cum există cărti si analize despre cum poti marca in fotbal, ar trebui să existe si un manual al ratărilor, acolo unde o asemenea fază ar trebui să ocupe un loc de cinste. S-a petrecut ...

Optimism într-un club sufocat de datorii!
29/05/2020 12:11

La o săptămană după ce a organizat, in aer liber, conferinţa de presă ce a prilejuit prelungirea contractului antrenorului Mircea Rednic pană la finalul actualului sezon, gruparea ieşeană a fost reprez ...

Doar o secţie de la cluburile ieşene de seniori reia antrenamentele pe 1 iunie!
28/05/2020 11:19

Mult discutatele eliminări de restricţii incepand cu 1 iunie sunt aşteptate cu sufletul la gură de intreaga mişcare sportivă. În afară de formaţiile de fotbal din Liga 1 şi cateva din eşalonul s ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!