Duel între doi vechi prieteni: Teja şi Edi Iordănescu au făcut junioratul împreună

1 teja iordanescu

Dimensiune font:

| 30-08-2019 09:22

 * „mergem să jucăm la victorie, nu trebuie să găsim alibiuri” * Teja îşi cunoaşte foarte bine adversarul de sâmbătă * antrenoprul ieşean doreşte ca meciurile de acasă să se joace la Vaslui pe perioada cât va dura refacerea gazonului din Copou

Antrenorul Politehnicii Iaşi, Mihai Teja, a susţinut ieri o conferinţă de presă prin care a făcut public contextul derby-ului de mâine, de la Mediaş. Nu s-a arătat la fel de deranjat precum preşedintele Adrian Ambrosie de faptul că meciul a fost programat la ora 15.30, când căldura va fi infernală. „Va fi la fel de greu pentru ambele echipe, nu doar pentru noi. Jucăm în aceleaşi condiţii!”, a afirmat tehnicianul. Acesta a mai spus că echipa a trecut cu bine peste momentul „frustrant” din etapa trecută, când a fost egalată după ce a avut 2-0. „Mergem 100% concentraţi, pregătiţi, vom juca la victorie, nu trebuie să găsim alibiuri”, a subliniat Teja. Singura indisponibilitate din lot o reprezintă Chelaru.

Va fi un duel tactic între doi vechi prieteni. Mihai Teja şi Edi Iordănescu se cunosc de când aveau 7 ani, ei fiind înscrişi pe atunci la piticii Stelei, club unde au făcut şi junioratul. Antrenorul Iaşului are un mare avantaj care constă în faptul că i-a avut ca elev pe aproape jumătate din componenţii lotului lui Gaz Metan.

Vaslui şi apoi Piatra Neamţ

Altă temă abordată în cadrul conferinţei a fost cea legată de locul de desfăşurare a meciurilor de „acasă” pe perioada cât va dura refacerea gazonului din Copou. Personal, Teja ar prefera Vasluiul, deoarece acest oraş are două mari avantaje faţă de cealaltă variantă, care este Piatra Neamţ. Primul ar fi distanţa, sunt doar 70 de km, iar cel al doilea se referă la galerie: „La Vaslui, mizăm pe circa 4.000 de suporteri, pe când la Piatra nu vor fi mai mult de 1.000-1.500!”.

Estimările spun că Politehnica va disputa cel puţin patru partide „în exil”, dar pregătirea echipei se va derula exclusiv în Copou. Tehnicianul nu are deloc în vedere deplasări pentru antrenamente. „Asta-i situaţia, vom fi o generaţie de sacrificiu! Dar, dacă nu se reface acum gazonul, nici n-o să se mai facă vreodată!”.

Gazonul arenei din Copou va intra, pe 1 septembrie, într-un amplu proces de reamenajare, urmând să fie înlocuită nu doar suparafaţa de joc, ci şi instalaţia de degivrare, sistemul de drenaj având şi el nevoie de reabilitare. Conform edilului Mihai Chirica, lucrările vor dura cel mult 3 luni, astfel că Poli Iaşi va fi nevoită să joace într-un alt oraş partidele de pe teren propriu cu Hermannstadt (etapa a 9-a), Sepsi (etapa a 11-a) – ambele în luna septembrie, FC Botoşani (etapa a 13-a, ultima a turului) şi CFR Cluj (etapa a 14-a, prima din retur) – ambele în luna octombrie. Cum după meciul cu CFR Cluj, din etapa a 14-a, programată la finele lunii octombrie, ieşenii au două deplasări consecutive, la Astra şi Clinceni, echipa lui Mihai Teja ar putea disputa primul meci pe noul teren din Copou abia la mijlocul lunii noiembrie, contra celor de la Voluntari, în cadrul etapei a 17-a!

Lucrările costă aproximativ 200.000 de euro

Primarul Mihai Chirica a anunţat că lucrările vor costa aproape 200.000 de euro: „De la 1 septembrie dăm drumul la lucrări. Am discutat cu domnul Teja, şi-a asumat faptul că vom avea patru etape cel mult de jucat pe alt teren. Dacă dumnealui este pregătit pentru acest pas, schimbăm suprafaţa. Facem drenajul, reparăm complet suprafaţa, apoi instalaţia de irigare, instalaţia de degivrare, la urmă punem noua suprafaţă de joc. Toată operaţiunea costă cam 200.000 de euro. Le-am transmis celor din Copou să caute teren, să nu ne trezim că începem lucrările şi nu avem unde să jucăm. Botoşaniul este exclus, pentru că ei joacă în Liga I, au rămas variantele Piatra Neamţ şi Vaslui. Cel mai aproape este Vasluiul. Dacă este nevoie, voi vorbi şi eu cu primarul de la Vaslui, pentru a nu exista probleme. Dar repet, nu vreau să fiu pus în situaţia de a mi se reproşa că nu joacă acasă echipa sau că rezultatele nu sunt conforme pentru că nu se joacă acasă”, a declarat primarul Mihai Chirica pentru ProSport.

Oficialii din Copou urmează să se decidă marţi sau cel mai târziu miercuri unde va juca echipa meciurile de pe teren propriu amintite mai sus, ultimul cuvânt urmând să-l aibă antrenorul Mihai Teja. Acesta a inspectat luni terenul de la Vaslui, iar ieri a mers la Piatra Neamţ, urmând să ia o decizie împreună cu conducerea.

În ceea ce priveşte calitatea gazonului, acest este de tip supersport”, cumva asemănător celui de pe terenul II. Noutatea, însă, o reprezintă instalaţia de degivrare, cablurile urmând a fi aduse din Danemarca.

Ieri au fost oficializate două transferuri

După Ovidiu Horşia, mijlocaş care a devenit în Copou cel mai bun marcator sub 21 de ani în acest debut de stagiune, Poli Iaşi a împrumutat încă un tânăr jucător de la FCSB. Este vorba de fundaşul stânga de 19 ani Sorin Şerban, acesta semnând, ieri, un angajament până în vara viitoare cu gruparea ieşeană. Şerban a fost transferat în această vară de la Minaur Baia Mare şi a debutat deja în prima ligă, în tricoul vicecampioanei FCSB, în meciul cu FC Voluntari.

Tot ieri, Poli Iaşi l-a transferat şi pe fundaşul dreapta Răzvan Onea, de la CS Afumaţi. În vârstă de 21 de ani, Onea a semnat un contract pe 5 ani cu Poli Iaşi, gruparea ieşeană urmând să achite clubului din Afumaţi suma de 10.000 de euro.

Onea a evoluat în sezonul trecut în liga secundă şi a marcat un gol în 30 de meciuri.

Răzvan Onea şi Sorin Şerban sunt doi jucători tineri, talentaţi, care ne vor ajuta extrem de mult în privinţa regulii Under 21. Până acum aveam doar mijlocaşi şi un portar care acopereau această regulă, acum avem două variante viabile şi în linia defensivă”, a declarat preşedintele executive al Politehnicii Iaşi, Adrian Ambrosie.

Cele două transferuri vin după ce antrenorul Mihai Teja a solicitat întăriri în special pe regula Under 21. Marcel FLUERARU, Tudor DAMASCHIN

 

* * *

Derby la matineu

Nu cunosc în amănunt criteriile după care se fac programările partidelor din Liga I, dar, ar trebui să existe și cel al ierarhiei momentului. Astfel încât să nu se întâmple  ceea ce ne oferă programul rundei a VIII-a, meciul dintre echipele de pe locurile 3 ș 4 se joacă la 15,30. Or fi ele, Gazul și Iașul, două formații mai puțin băgate în seamă, dar acuma sunt în formă și joacă spectaculos, ceea ce este pe placul suporterilor telespectatori. Mai ales că în această etapă, alte partide cu grad de interes mai scăzut, se dispută la ore rezonabile din punctul de vedere al temperaturilor de afară. Dintre aceste meciuri două pot fi considerate de grad sporit de interes: Astra – CFR și, totuși, FCSB – Viitorul, în ultima tinerii fotbaliști ai lui Hagi având oportunitatea de a strica tradiția victoriilor bucureștene. Un meci interesant și în uvertura rubdei, botoșănenii având de recuperat din impresia mai puțin plăcută lăsată la Cluj. Voluntariul își joacă revirimentul, dar va fi greu în fața oltenilor impulsionați de Pițurcă, așa cu și pentru Dinamo va fi complicat să se impună la Sf. Gheorghe.Cel mai echilibrat joc, în afara amintitului Gaz Metan – Poli Iași, pare să fie Hermannstadt – Chindia Tîrgoviște, sibienii fiind nevoiți să câștige pentru a rămâne în cărți. Dacă nu ar fi derby-ul la matineu, ar fi fost o etapă interesantă. Mircea UNGUREANU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei