Hagi îl bate pe Petrescu! Concluzia etapei a XII-a a Ligii 1 de fotbal
Dimensiune font:
Într-o etapă echilibrată, nu mai puţin de patru partide încheindu-se la egalitate, performera a fost Viitorul Constanţa, echipa lui Hagi reuşind un triplu eveniment: a administrat al doilea eşec campioanei, a egalat-o în ierarhia momentului şi a realizat scorul etapei. O altă performeră a rundei a fost CSM Politehnica Iaşi, care a reuşit un egal în Bănie, dar, pentru ieşeni, istoria neplăcută a finalurilor de meci s-a repetat, elevii lui Teja fiind egalaţi, după ce au deschis scorul.
Tot nedecis s-a încheiat şi derby-ul bucureştean, rezultat care a fost umbrit de comportamentul suporterilor. Din acest punct de vedere, din păcate nu singurul, suntem departe de ceea ce înseamnă fotbalul european. Mai bine fără spectatori, cum se întâmplă pe la Voluntari, dar acolo echipa este în cădere liberă şi, în mod normal, se vor lua ceva măsuri pentru a opri alunecarea spre liga secundă.
FC Botoşani nu a reuşit să treacă de campioana remizelor, Sepsi Sf. Gheorghe repetând rezultatul obţinut pe acelaşi gazon cu Poli Iaşi. Tot la egalitate s-a încheiat şi ultimul joc al rundei, Astra - FC Hermannstadt, rezultatul clătinând serios scaunul lui Alexa. În fine, succes la limită obţinut de Gaz Metan, dar scorul pare să fie prea strâns.
Concluziile etapei scot în evidenţă căderea echipelor ilfovene, lucru fără precedent în ultimii ani, când aveam cel puţin trei formaţii din zonă în elită. Se întâmplă ceva? Mircea UNGUREANU
CLASAMENT LIGA 1 1. CFR Cluj 12 7 3 2 29-11 24 2. FC Viitorul 12 7 3 2 29-15 24 3. Craiova 12 7 2 3 18-12 23 4. Gaz Metan 12 6 3 3 22-17 21 5. Poli Iaşi 12 4 6 2 15-11 18 6. Botoşani 12 3 7 2 18-18 16 7. Astra 12 4 4 4 14-14 16 8. Sepsi OSK 12 2 9 1 11-8 15 9. Chindia 12 4 3 5 15-17 15 10. FCSB 12 4 3 5 14-18 15 11. Dinamo 12 4 2 6 16-21 14 12. Hermannstadt 12 3 2 7 11-22 11 13. Clinceni 12 2 3 7 16-26 9 14. Voluntari 12 1 2 9 8-26 5
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau