Noul clasament WTA. Simona Halep a urcat o poziţie faţă de săptămâna trecută/ Monica Niculescu, salt impresionant de 29 de poziţii
Dimensiune font:
WTA a publicat, luni, clasamentul actualizat din ierarhia feminină de tenis, iar Simona Halep a urcat o poziţie faţă de săptămâna trecută.
Halep a urcat pe 7, având 3963 de puncte. Constănţeaca a devansat-o pe ucraineanca Elina Svitolina, care are acum 3868 de puncte. Cea mai importantă schimbare în top 10 a avut loc chiar la vârf, unde Ashleigh Barty a devenit noul lider mondial, luându-i locul japonezei Naomi Osaka. Australianca a câştigat turneul de Birmingham, duminică, şi ajuns la 6540 de puncte, cu 163 peste Osaka.
Top 10 WTA, la data de 24 iunie 2019:
1. Ashleigh Barty - 6540p
2. Naomi Osaka - 6377p
3. Karolina Pliskova - 5685p
4. Kiki Bertens - 5425p
5. Angelique Kerber - 4685p
6. Petra Kvitova - 4555p
7. Simona Halep - 3963p
8. Elina Svitolina - 3868p
9. Sloane Stephens - 3682p
10. Aryna Sabalenka - 3565p
Mihaela Buzărnescu, care ocupa în august 2018 locul 20 WTA, este aproape acum să iasă din top 50. Bucureşteanca a coborât cinci poziţii în ierarhia actualizată, fiind acum pe 47, cu 1160 de puncte. În schimb, Sorana Cîrstea a urcat o poziţie, pe 76, cu 769 de puncte.
De departe, Monica Niculescu a avut cel mai impresionant salt, urcând 29 de poziţii după triumful de la turneul ITF de la Ilkley. Tenismena din Slatina este acum a patra cea mai bine clasată româncă la simplu, ocupând locul 113, cu 556 de puncte şi devansându-le astfel pe Irina Begu (114 WTA) şi Ana Bogdan (134 WTA). MEDIAFAX.RO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau