Plecaţi cu toţii! Chindia Târgovişte - CSM Politehnica Iaşi 2-1 (0-0)
Dimensiune font:
Au marcat: D. Florea ’59, Cherchez ’62, respectiv Platini ’46;
Stadion: „Ilie Oană”, din Ploieşti; Spectatori: circa 100;
Chindia (antrenor Viorel Moldovan): Aioani - Martac, Benga, Leca, Dumitraşcu - Novac - Neguţ, Florea, Bic (’74 Raţă), Cherchez (căpitan; ’73 Ivancic) - Dumiter (’56 Yameogo);
CSM Poli (antrenor Mihai Teja): Rusu – Onea (’67 Lopes Cabral), Breeveld, Frăsinescu (căpitan), A. Radu – Passaglia (’77 Bălan), F. Cristea - Platini, Loshaj, Bârnoi (’60 Popadiuc) - A. Cristea;
Arbitri: Radu Petrescu - Valentin Avram, Alexandru Cerei;
Cartonaşe galbene: Dumitraşcu ’68, Aioani ’84, Novac ’85, Neguţ ’89, Raţă ’90+1.
Trupa lui Mihai Teja a înregistrat în compania nou-promovatei Chindia primul pas greşit din actualul sezon, când, în contul etapei a VII-a, remiza la Iaşi, în tur, 2-2, după ce conducea cu 2-0 după nici 25 de minute de joc. Sâmbătă, în runda a XX-a, la Ploieşti, CSM Poli a căutat al doilea succes al returului prin care să-şi asigure un final cât mai liniştit de an. Loshaj a fost distribuit pe o poziţie mult mai avansată decât de obicei, iar în minutul 3 a şutat de la 16 metri, dar mingea a fost respinsă în corner, tot el a executat, însă Frăsinescu a reluat mult peste poartă din centrul careului. Formaţia ieşeană a controlat începutul disputei, dar defensiva a cedat în minutul 8, când Neguţ a preluat la marginea careului, a trecut de Frăsinescu şi a şutat de la 8 metri, dar mingea, atenuată de A. Radu, a fost respinsă de Rusu. Aioani a reţinut şutul lui F. Cristea, de la 20 de metri, iar Chindia a echilibrat disputa.
Platini a făcut schimb de bandă cu Bârnoi la jumătatea reprizei, după care a intrat în centrul liniei de mijlocaşi, iar Loshaj a coborât la închidere, în timp ce F. Cristea a fost trimis pe flancul stâng. CSM Poli a avut o posesie superioară, Platini a sprintat pe dreapta în minutul 39, i-a pasat lui A. Cristea, cam în spate, iar atacantul a reluat slab de la 8 metri, pe lângă poartă! Acelaşi A. Cristea a executat pe poartă o lovitură liberă de la 22 de metri lateral stânga, Aioani a respins, iar şutul lui Platini, de la 7 metri, a fost contrat de Martac!
Au deschis scorul şi s-au bătut singuri!
Nici nu se scursese primul minut din a doua repriză că Loshaj a centrat spre mijlocul careului, Platini a preluat pe piept şi, din cădere, de la 8 metri, a plasat cu stângul, la colţul lung, Aioani fiind simplu spectator la o asemenea execuţie de fineţe: 0-1. Imediat după înscrierea golului, CSM Poli a făcut pasul înapoi, iar Chindia a început să domine copios. În minutul 55, Dumiter a întors o centrare pentru Cherchez, acesta a reluat de la 8 metri, dar Frăsinescu a respins în corner! D. Florea a fost imprecis, dar în minutul 59 a restabilit egalitatea de la doi metri în urma unui corner, când Breeveld n-a reuşit să respingă cu capul, iar Rusu era poziţionat în spatele liniei porţii: 1-1! CSM Poli a acuzat şocul în plin. Breeveld a pierdut mingea la mijlocul terenului, nici nu l-a putut faulta decisiv pe Yameogo, care din cădere l-a deschis pe stânga pe Cherchez, acesta l-a driblat scurt pe Frăsinescu profitând şi că Passaglia n-a asigurat dublajul şi de la 14 metri a şutat pe jos la colţul scurt, iar mingea s-a scurs în plasă pe sub antebraţul drept al lui Rusu: 2-1!
A fost rândul Chindiei să facă pasul în spate, dar centrarea lui Popadiuc, introdus în locul lui Bârnoi, a fost respinsă cu piciorul de Aioani. Teja a mizat în ultimul sfert de oră şi pe Bălan, renunţând la „închizătorul” Passaglia, l-a avansat pe Loshaj, iar F. Cristea a fost omul din faţa liniei de patru fundaşi. În minutul 83, Lopes Cabral a pierdut mingea la mijlocul terenului, dar Chindia n-a marcat pe contraatac golul cu care ar fi închis meciul, în timp ce la cealaltă poartă Popadiuc a reluat slab de la 10 metri, iar Aioani a reţinut. D. Florea a stopat pe coapsă în minutul 90+2 mingea aruncată peste apărarea ieşeană de Neguţ şi a şutat din colţul careului, dar Rusu a respins, iar finalul jocului a găsit echipa ieşeană atacând şi cu Frăsinescu, însă fără vreun efect pe tabela de marcaj.
CSM Poli a rămas cu 22 de puncte pe locul 9 în clasamentul provizoriu după ce înaintea jocului cu Chindia din tur avea deja în cont 14 puncte după primele şase partide ale sezonului, adică în paisprezece etape a mai acumulat doar 8 puncte! Etapa viitoare, ultima din acest an pe propriul teren şi penultima din 2019, trupa lui Teja va primi sâmbătă, de la ora 15:00, vizita celor de la Gaz Metan Mediaş. Dragoş GAŞPAR
„E greu când pierzi, am avut jocul în mână. Am făcut nişte greşeli, adversarul a venit un pic peste noi. Mai sunt două etape, vedem ce va fi. Trebuie să scoatem maximum de puncte din ultimele două meciuri”
Mihai Teja,
antrenor CSM Poli Iaşi
„Am luat nişte corecţii, dar trecutul nu ne defineşte şi ne bucurăm pentru acest succes care va conta enorm pe viitor. Îmi felicit băieţii pentru atitudine”
Viorel Moldovan,
antrenor Chindia Târgovişte
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau