Puteau fi patru, dar a rămas doar Inculeţ
Dimensiune font:
* Bianca Tiron va fi operată astăzi de menisc
La sfârşitul acestei săptămâni, reprezentativa feminină de tineret a României va susţine la Craiova un turneu de calificare la Campionatul European, urmând să se confrunte cu Polonia, Marea Britanie şi Slovenia. Poarta tricoloră va fi apărată de ieşeanca Ana Maria Inculeţ, însă în lotul României ar fi trebuit să fie prezente alte trei jucătoare de la LPS Iaşi dacă nu s-ar fi confruntat cu accidentări. Victoria Agape este refăcută acum, dar ratase perioada de pregătire, în timp ce situaţiile Biancăi Tiron şi Mădălinei Conache nu sunt deloc roz.
Tiron va suferi astăzi o intervenţie chirurgicală la genunchi, ea fiind diagnosticată cu ruptură de menisc, şi în cel mai bun caz într-o lună ar putea fi din nou aptă de joc. Problemele pe care le are Conache la umăr sunt considerate destul de grave, aşa că formaţia condusă de antrenorul Veniamin Lupan are o misiune delicată în următoarele săptămâni la nivelul Diviziei A de senioare, însă devine mai complicat de atins şi obiectivul stabilit la nivel de junioare I: păstrarea titlului de campioană naţională cucerit anul trecut.
D.Gaşpar
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau