6 iulie, Ziua Internațională a Sărutului

81HPMPWexVL._AC_UF1000,1000_QL80_

Dimensiune font:

| 06-07-2023 17:07

Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea Britanie şi, în decurs de câţiva ani, a devenit o sărbătoare internaţională, potrivit daysoftheyear.com.

Scopul acestei zile este de a le da o ocazie în plus îndrăgostiţilor de a fi aproape unul de celălalt, dar şi de a evidenţia varietatea de sensuri pe care le are acest gest.

Expresie a afecţiunii umane, sărutul trimite o cascadă de impulsuri prin neuroni şi eliberează un amestec de hormoni dintre care cei mai importanţi sunt oxitocina, care mediază relaţiile sociale, dopamina, cu rol în stimularea dorinţei, şi serotonina, ce contribuie la o stare de bine şi fericire. De asemenea, sărutul reduce nivelul cortizolului (hormon al stresului). Sărutul reduce tensiunea arterială, îmbunătăţeşte sistemul imunitar şi reduce reacţiile alergice, conform www.healthline.com.

Ca manifestare culturală, sărutul este prezent în foarte multe opere de artă. Constantin Brâncuşi a exprimat această formă a afecţiunii umane în seria de sculpturi "Sărutul", precum şi în lucrarea monumentală "Poarta sărutului".

 

 

În pictură, sărutul a fost imortalizat, printre alţii, de Francesco Hayez (1859), Edvard Munch (1897), Pablo Picasso, Marc Chagall, Rene Magritte, Roy Lichtenstein sau Banksy, notează www.widewalls.ch.

 

 

Una dintre cele mai faimoase picturi ce poartă numele "Sărutul" ("Liebespaar") este cea în ulei realizată de pictorul austriac simbolist Gustav Klimt (1862-1918). Lucrarea a fost realizată între anii 1907 şi 1908, la apogeul "Perioadei de aur", în care Klimt a preferat nuanţele de auriu, realizate din frunze (foiţe) de aur.

Tabloul "Sărutul" înfăţişează un cuplu îmbrăţişat, trupurile celor doi fiind înfăşurate în mantii decorate într-un stil ce aminteşte atât de Art Nouveau, extrem de popular la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, cât şi de Mişcarea pentru Arte şi Meşteşuguri, apărută în Marea Britanie şi, de asemenea, extrem de populară la începutul anilor 1900. Combinaţia rezultată este numită "Jugendstil".

Pictura "Sărutul" poate fi admirată în galeria Austriacă Belvedere (Osterreichische Galerie Belvedere), găzduită de Palatul Belvedere din Viena, potrivit https://www.belvedere.at/en.

În film, sărutul a debutat în pelicula "The Kiss", ce datează din 1896, potrivit imdb.com. Scena dintre Mary Irwin şi John Rice a durat 18 secunde, suficient cât să declanşeze un adevărat scandal mediatic şi să-i aducă regizorului William Heise acuza că ar dori coruperea şi decadenţa publicului american.

Deşi interpretăm, de obicei, sărutul ca pe o formă de afecţiune şi, de cele mai multe ori, ni-l imaginăm în context romantic şi senzual, el poate fi şi un semn de respect, prietenie, salut, admiraţie, reconciliere, de intenţii pacifiste sau chiar un mod de a transmite norocul. În context religios, faţă de diferite obiecte de cult, sărutul exprimă devotament şi evlavie.

Un comportament asemănător sărutului se întâlneşte la anumite specii de mamifere, în special primate. Este greu de spus, însă, dacă la oameni sărutul este un gest instinctiv sau unul învăţat. Este util de reţinut că, în anumite ţări, sărutul în locuri publice este infracţiune sau, în cel mai bun caz, contravenţie.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
CTP și Piedone, pe aceeași ”lungime de undă”
29/04/2024 00:11

Cristian Tudor Popescu ii răspunde jurnalistului Cristian Tudor Popescu, după ce acesta l-a criticat intr-un mesaj pe Facebook si l-a numit ”candidatul usturoi” „Un vitelus de unde suge trebuie să fa ...

Lucian Mîndruță:
29/04/2024 00:08

Lucian Mindrută, persoană publică extrem de activă in mediul online, a făcut recent o confesiune surprinzătoare. Jurnalistul a spus că se implinesc 10 ani de cand nu a mai pus gura pe alcool. Decizia are ...

Cele mai frecvente nume care sunt sărbătorite de Florii/ Aproape 1,8 milioane de români își celebrează onomastica duminică
28/04/2024 11:52

Aproape 1,8 milioane de romani işi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor, transmite Agerpres.   Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Dat ...

Se mândrește cu un tatuaj obscen, dar a fost obligat de poliție să-l acopere. A fost aproape de arest
28/04/2024 00:12

Tatuajul lui Richard Hart cu o femeie goală care isi intinde picioarele de pe pieptul lui pană la mijlocul corpului a starnit controverse, dar bărbatul nu regretă că si-a făcut tatuajul. Richard Hart, i ...

Ceasul de aur al celui mai bogat pasager de la bordul Titanicului va fi vândut la licitație
27/04/2024 11:00

Un ceas de aur purtat de John Jacob Astor IV, cel mai bogat pasager de la bordul Titanicului, va fi scos la vanzare in cadrul unei licitatii de suveniruri. Astor a fost unul dintre cei aproximativ 1.500 de oame ...

Curtea de Apel din New York a anulat condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, fost producător de film la Hollywood
27/04/2024 10:39

 Curtea de Apel din New York a anulat joi condamnarea pentru viol şi agresiune sexuală din 2020 a fostului producător Harvey Weinstein, o vedetă la Hollywood, şi a ordonat iniţierea unui nou proces, ...

A început procesul fraţilor Andrew şi Tristan Tate, acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol
26/04/2024 14:49

Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus vineri inceperea judecăţii de fond in dosarul in care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic ...

Maestru spiritual şi instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane şi viol. Polițiștii efectuează percheziții
25/04/2024 15:16

  Poliţiştii Capitalei efectuează, joi, percheziţii la un maestru spiritual şi instructor de yoga, suspectat a fi lider al unei grupări ce racola persoane vulnerabile in scopul exploatării sexual ...

Zborul nevăzut. Poveștile țânțarilor
25/04/2024 15:15

În adancul serii, in linistea densă a pădurii sau in clipele senine ale amurgului, un vartej al vietii se dezvăluie sub forma unui cor de zumzet. În acel moment, sublim si nevăzut, incepe dansul ...

Un tânăr de 16 ani a fost arestat după ce a postat pe reţelele de socializare că vrea să moară ca un martir la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris,
25/04/2024 13:36

Autorităţile franceze antiterorism au arestat un tanăr de 16 ani, după ce acesta a postat pe reţelele de socializare că vrea să moară ca un martir la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris, scrie Reuters. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei