Dan Negru, probleme cu miliţia în copilărie
Dimensiune font:
Dan Negru recunoaşte că era adesea pedepsit de părinţi din pricina trăznăilor pe care le făcea în copilărie, uneori chiar şi altoit atunci când întrecea prea mult măsura. Mai mult, pentru că a vrut să scape de o teză la matematică, a spart într-o seară toate geamurile şcolii şi a avut probleme cu miliţia.
Dan Negru, cunoscutul prezentor de emisiuni tv, a acordat un interviu pentru protvmagazin în care a povestit cum a fost copilăria lui.
Care a fost cea mai mare năzbâtie pe care ai făcut-o în copilărie? Îţi mai aminteşti?
Da, am avut necazuri cu miliţia din cauza asta. Am spart într-o seară toate geamurile şcolii ca să scap de teza de la matematică. A doua zi nu s-au ţinut cursuri pentru că era iarnă şi toate geamurile erau sparte. Am scăpat de teză şi am dat de miliţie şi de o bătaie zdravănă apoi acasă.
Ai fost vreodată pedepsit? Dacă da, cum anume?
Fãceam trăznăi multe şi tata sau mama mă pocneau atunci când săream limita. Mi se par amuzanţi cei care spun azi că părinţii n-au voie să-şi altoiască copiii, că dacă un puşti e rău trebuie să mergi cu el la psiholog, la câte geamuri am spart eu, nu găseau ai mei atâţia psihologi în cartier.
realitatea.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau