Enrique Iglesias, pretenții culinare la Craiova. Este așteptat cu sufletul la gură de mii de tineri în această seară la IntenCity 2023

27

Dimensiune font:

| 02-07-2023 20:32

Festivalul IntenCity, aflat la cea de-a doua ediție, a adunat nume mari la Craiova, așa cum a promis Lia Olguța Vasilescu, primarul orașului. În această ultimă seară de concerte, spectatori din toată România l-au așteptat pe celebrul Enrique Iglesias.

Festivalul IntenCity care a însumat trei zile de distracție pe cinste, s-a desfășurat pe două scene și au participat 56 de artiști.

În prima seară, publicul a dansat pe melodiile celor mai cunoscuți artiști ai anilor 80 și 90, iar vedetele s-au bucurat când au văzut cât de frumos i-au întâmpinat românii. „Un show foarte, foarte bun. O audienţă fantastică, energie bună. Fete drăguţe. A fost foarte distractiv. Am fost foarte bine primite, deci ar trebui să învăţaţi lumea cum să facă asta”, au spus cei de la Ace of Base.

N-au lipsit nici băieții de la Zdop și Zdup, WRS, Sabrina și Gianluca Vacchi

Printre cei care au adus bucurie la Craiova au fost Alex Ferrari, Haddaway, Mahmut Orhan, Snap! și Subcarpați. De asemenea, pe scena din cadrul Sălii Polivalente au urcat Sigma, Killa Fonic, Yaya, Deliric x Silent Strike x Muse Quartet, Nane, Argatu’, Bad&Boujee, Basska, Bvcovia, Mr Flexxx, DJ Sauce, Marko Glass, NotSoCommon DJ, Dodo, Malagamba, Mindcage.

Dar și Tiesto, Godz of Rock, Bellini, Dr. Alban, Gianluca Vacchi, Jenny Berggren from Ace of Base, Manuel Riva, Oceana, Ruslana, Sabrina, Ummet Ozcan, WRS și Zdob și Zdub.

Enrique Iglesias a fost întâmpinat chiar de primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu

Deși a ajuns vineri târziu, în noapte, Enrique Iglesias a fost întâmpinat chiar de primarul Craiovei, Olguța Vasilescu. Acesta se pare că este unul dintre artiștii preferați ai edilului, după cum a afirmat Marius Tucă într-un interviu, jurnalistul mărturisind că venirea cântărețului nu este întâmplătoare. Cea mai așteptată vedetă a festivalului IntenCity a coborât din avion cu ochelari de soare, șapca pe cap și mâinile în buzunar.

A venit direct de la un alt concert susținut în Europa. Înainte de sosire, stafful lui Enrique a transmis organizatorilor ce pretenții are artistul. Acesta a cerut să fie rezervate camere în trei hoteluri din Craiova, pentru a nu fi descoperit de presă și fani. Dar a avut și o pretenție culinară. Deși mai concertase în România, Iglesias a specificat că nu dorește mâncare tradițională românească ci să i se pregătească platouri cu shushi, el fiind un îndrăgostit de mâncarea asiatică.

Cum a fost prezentat Enrique pe site-ul festivalului

„Enrique Iglesias, superstarul pop recunoscut pentru versatilitatea sa muzicală, este deținătorul recordului celor mai multe clasări pe primul loc în topurile Billboard. Decernat cu cele mai prestigioase distincții ale industriei muzicale, Enrique Iglesias este unul dintre cei mai urmăriți artiști, cu peste 14 miliarde de vizualizări pe YouTube/VEVO”, este prezentarea artistului de pe site-ul festivalului.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cele mai frecvente nume care sunt sărbătorite de Florii/ Aproape 1,8 milioane de români își celebrează onomastica duminică
28/04/2024 11:52

Aproape 1,8 milioane de romani işi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor, transmite Agerpres.   Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Dat ...

Se mândrește cu un tatuaj obscen, dar a fost obligat de poliție să-l acopere. A fost aproape de arest
28/04/2024 00:12

Tatuajul lui Richard Hart cu o femeie goală care isi intinde picioarele de pe pieptul lui pană la mijlocul corpului a starnit controverse, dar bărbatul nu regretă că si-a făcut tatuajul. Richard Hart, i ...

Ceasul de aur al celui mai bogat pasager de la bordul Titanicului va fi vândut la licitație
27/04/2024 11:00

Un ceas de aur purtat de John Jacob Astor IV, cel mai bogat pasager de la bordul Titanicului, va fi scos la vanzare in cadrul unei licitatii de suveniruri. Astor a fost unul dintre cei aproximativ 1.500 de oame ...

Curtea de Apel din New York a anulat condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, fost producător de film la Hollywood
27/04/2024 10:39

 Curtea de Apel din New York a anulat joi condamnarea pentru viol şi agresiune sexuală din 2020 a fostului producător Harvey Weinstein, o vedetă la Hollywood, şi a ordonat iniţierea unui nou proces, ...

A început procesul fraţilor Andrew şi Tristan Tate, acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol
26/04/2024 14:49

Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus vineri inceperea judecăţii de fond in dosarul in care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic ...

Maestru spiritual şi instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane şi viol. Polițiștii efectuează percheziții
25/04/2024 15:16

  Poliţiştii Capitalei efectuează, joi, percheziţii la un maestru spiritual şi instructor de yoga, suspectat a fi lider al unei grupări ce racola persoane vulnerabile in scopul exploatării sexual ...

Zborul nevăzut. Poveștile țânțarilor
25/04/2024 15:15

În adancul serii, in linistea densă a pădurii sau in clipele senine ale amurgului, un vartej al vietii se dezvăluie sub forma unui cor de zumzet. În acel moment, sublim si nevăzut, incepe dansul ...

Un tânăr de 16 ani a fost arestat după ce a postat pe reţelele de socializare că vrea să moară ca un martir la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris,
25/04/2024 13:36

Autorităţile franceze antiterorism au arestat un tanăr de 16 ani, după ce acesta a postat pe reţelele de socializare că vrea să moară ca un martir la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris, scrie Reuters. ...

Sscene bizare în inima Londrei - cai ai armatei britanice scăpați de sub control au rănit patru persoane
24/04/2024 16:55

Mai mulţi cai ai armatei britanice, unul dintre ei acoperit de sange, au galopat miercuri scăpaţi de sub control pe străzi din centrul Londrei şi au provocat rănirea a cel puţin patru persoane, informeaz ...

Bărbat trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă. El a fost prins în timp de primea 20.000 de euro
24/04/2024 13:42

Un bărbat a fost trimis in judecată de DNA pentru trafic de influenţă, după ce a fost prins in timp de primea 20.000 de euro de la o persoană, susţinand că poate interveni la judecători de la Curtea de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei