FOTO/VIDEO - Actorii Ben Affleck şi Ana De Armas s-au despărţit. Relația lor a durat doar un an

ana-ok

Dimensiune font:

| 20-01-2021 07:45


Actorii Ben Affleck şi Ana De Armas, care au jucat împreună în thrillerul psihologic „Deep Water”, s-au despărţit după aproximativ un an de relaţie, scrie revista People.

Potrivit unei surse, cuplul s-a despărţit luna această, în termeni amiabili. „ A fost ceva de comun acord şi complet amiabil. Se află în diferite puncte ale vieţii lor acum şi se respectă foarte mult”.

Actorul american, în vârstă de 48 de ani, şi actriţa de origine cubaneză, în vârstă de 32 de ani, s-au cunoscut în toamna lui 2019, pe platourile de filmare pentru „Deep River”. Filmările s-au încheiat în New Orleans, în noiembrie, iar de atunci, ei au fost fotografiaţi împreună cu mai multe ocazii.

Relaţia lor a început după ce Aflleck a încheiat legătura cu Shauna Sexton, model Playboy în vârstă de 22 de ani.

În luna februarie 2020, Ben Affleck a acordat mai multe interviuri pentru a promova cel mai nou film în care joacă, „The Way Back”. El a vorbit despre căsnicia eşuată cu Jennifer Garner şi despre dependenţa de alcool. O lună mai târziu, a fost văzut alături de Ana de Armas în Havana, oraşul ei natal, apoi în Costa Rica şi în Los Angeles.

Ana de Armas, care şi-a început cariera cu roluri în seriale spaniole, a jucat în „Knives Out”, alături de Daniel Craig. Ea face parte şi din distribuţia celui de-al 25-lea film din seria „James Bond”, care va fi lansat anul acesta.

Actorul şi regizorul, care a jucat anul trecut în drama „The Way Back”, a încheiat recent filmările pentru „The Last Duel”, regizat de Ridley Scott. Affleck a mai semnat regia pentru „Gone Baby Gone”, „The Town”, „Live By Night” şi „Argo”, care a fost recompensat cu Oscar. El a primit primul trofeu al Academiei americane în 1997, pentru scenariul „Good Will Hunting” scris împreună cu Matt Damon.

În luna august a anului trecut, a semnat pentru a regiza şi produce „The Big Goodbye: Chinatown and the Last Years of Hollywood”, despre filmul clasic „Chinatown”. Affleck va adapta cartea lui Sam Wasson, va regiza filmul şi îl va produce împreună cu Lorne Michaels, creatorul „Saturday Night Live”. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„Sexul din filme este foarte real”: Schimb de replici spumos între Stormy Daniels și avocata lui Donald Trump în timpul procesului de la New York
10/05/2024 13:33

 A doua zi de audieri a fostei actrite de filme pentru adulti Stormy Daniels, in cadrul procesului in care Donald Trump este acuzat la New York că a efectuat plăti ilegale pentru a-i cumpăra tăcerea, a ...

Autoritate Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare
10/05/2024 12:38

  Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că in campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehicu ...

Un italian va primi despăgubiri pe viață de la AstraZeneca drept daune cauzate de vaccin
10/05/2024 12:30

Compania AstraZeneca va trebui să despăgubească un cetătean italian care a dat-o in judecată pentru reactii adverse grave la vaccinul anti-Covid. Acest lucru a fost făcut cunoscut de Codacons, care s-a oc ...

O femeie de afaceri originară din România candidează la alegerile locale din Las Vegas
10/05/2024 12:23

O femeie de afaceri originară din Romania candidează la alegerile locale din Las Vegas, care vor avea loc in 2024. Irina Hansen, de 45 de ani, si-a anuntat oficial candidatura pentru functia de primar al ora ...

Un tânăr român a murit blocat într-un container de haine vechi
10/05/2024 12:13

Costantin Romeo Ionut Antonie a murit luni seara in Canonica d’Adda, in provincia Bergamo, blocat intr-un container de colectare a hainelor uzate. Tanărul, de 23 de ani, de origine romană, isi spunea Jo ...

Avocații lui Trump o atacă pe Stormy Daniels în privința motivelor sale: „Ai vrut să faci mai mulți bani, nu-i așa?”
09/05/2024 20:25

„Ai vrut să faci mai multi bani, nu-i asa?”: apărarea lui Donald Trump a incercat joi să o discrediteze pe Stormy Daniels, vedetă de filme pentru adulti, in cea de-a doua zi de mărturii crucial ...

MIT nu va mai solicita declarații privind angajamentul față de diversitate din partea viitorilor profesori
08/05/2024 17:30

Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) a anuntat că nu va mai solicita declaratii privind angajamentul fată de diversitate din partea viitorilor profesori, relatează The Hill. Universitatea a prec ...

Roxette revine cu o nouă solistă, Lena Philipsson
08/05/2024 15:39

Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea in activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a forma ...

Femeia cu cele mai mari buze din lume și-a mărit și nasul. Pentru ce a făcut „experimentul” care i-a pus viaţa în pericol
08/05/2024 15:29

Andrea Ivanova, in varstă de 26 de ani, din Bulgaria, care spune că are cele mai mari buze din lume, a mărturisit recent că a suferit sase interventii intr-o singură zi ca, „experiment”, deşi ...

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul
08/05/2024 13:14

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind in prezent una stabilă, au declarat miercuri pentru AGERPRES surse medicale. Actorul Florin Piersic fusese inter ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei