Posturile Naşul TV şi Realitatea Plus, sancționate cu amenzi de 10.000 de lei fiecare. Au difuzat știri false despre COVID

R

Dimensiune font:

| 09-02-2022 10:51

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, marţi, posturile Naşul TV şi Realitatea Plus cu amenzi de 10.000 de lei fiecare, în urma sesizărilor privind modul în care au fost abordate temele referitoare la pandemia de COVID-19.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Consiliul Naţional al Audiovizualului, întrunit în şedinţă publică, a continuat analizarea rapoartelor de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor privind modul în care au fost abordate temele referitoare la pandemia de COVID-19 în cadrul unor emisiuni transmise de posturi centrale de televiziune şi radio în luna octombrie 2021.

Constatând încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2), art. 66 şi ale art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, membrii Consiliului au decis să sancţioneze postul Naşul TV cu amendă de 10.000 de lei pentru ediţia din 22 octombrie 2021 a emisiunii "Să vorbim despre tine".

În aceeaşi şedinţă, Consiliul Naţional al Audiovizualului a hotărât revocarea somaţiei publice aplicate postului Realitatea Plus în şedinţa publică din data de 3 februarie pentru emisiunea "Legile puterii" din 13 ianuarie. Ca urmare a reanalizării raportului de monitorizare, CNA a decis sancţionarea postului Realitatea Plus cu amendă de 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 47 alin. (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual ("Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe").

Art. 40 (2) din Codul audiovizualului stipulează că: "În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt".

Art. 64 - (1) din acelaşi document prevede că: "În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (...) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă".

Conform Art. 66 din Codul audiovizualului, "În programele de ştiri şi dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică".  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Sînziana Mircea, pianista inclusă de Universitatea Bocconi din Milano în topul celor mai de succes absolvente
05/05/2024 17:45

Sinziana Mircea este pianista care a fost inclusă de Universitatea Bocconi din Milano in topul celor mai de succes absolvente din istoria sa. A fost un volum cu 99 de povesti, iar ea este singura romancă din ...

Un bărbat din Buzău a fost amenințat de o viperă
05/05/2024 10:30

Desi s-a dus in pădure ca să caute metale pretioase si alte artefacte, un buzoian a dat peste unul dintre cei mai rari serpi din Romania: vipera neagră. Întalnirile cu şerpii pe munte devin din ce in ...

Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare
04/05/2024 11:51

 În timpul interviurilor pentru angajare, candidatii pot avea parte de intamplări neplăcute sau umilitoare si de multe ori sunt discriminati fătis din cauza varstei, a sexului sau a aspectului fiz ...

Cum se făceau micii acum peste 100 de ani? Rețeta din 1920, de la „Caru' cu Bere”
01/05/2024 18:14

Cum se făceau micii acum peste 100 de ani? O retetă din 1920, scrisă intr-o epistolă chiar de bucătarul-sef de la renumitul restaurant „Caru' cu Bere” contine secretul preparării corecte a cel ...

Sute de aparate de radar vor fi folosite pe toate şoselele din ţară în minivacanţa de 1 mai şi de Paşte
01/05/2024 14:16

Sute de aparate de radar vor fi folosite pe toate şoselele din ţară in minivacanţa de 1 mai şi de Paşte. Poliţiştii nu vor sta doar pe şosele, ci şi pe pasarele sau in diverse refugii, pentru a măsu ...

Atenție la vopseaua pentru ouă! Poate fi toxică!
01/05/2024 14:12

Vopseaua pentru ouăle de Paşte poate conţine peste 10 E-uri, susţine Asociaţia InfoCons. Organizaţia recomandă achiziţionarea acesteia din locuri autorizate şi atrage atenţia că pot apărea probleme ...

O femeie din Bihor a sunat la 112 ca să spună că fiul ei s-a sinucis. De fapt, ea l-a omorât
01/05/2024 13:12

O femeie din Bihor a ajuns in Arestul Poliţiei după ce, marti seara a sunat la 112 să sesizeze faptul că fiul ei s-a injunghiat cu cuţitul de bucătărie in piept şi a murit. Ajunşi la locul faptei, poli ...

Mâncare pentru bebeluși, plină de otrăvuri
30/04/2024 14:45

Autoritătile sanitare din Romania au emis o alertă alimentară după ce s-a descoperit o substantă toxică intr-un sortiment de mancare destinat bebelusilor. Produsul afectat, „Paste cu broccoli, morc ...

Un bucureștean urmărit internaţional din categoria Most Wanted a fost prins în Italia
30/04/2024 13:50

Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fos ...

Gerard Depardieu, la un pas de a fi arestat pentru agresiune sexuală
29/04/2024 13:18

Actorul Gerard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi plasat in arest preventiv la sediul Poliţiei Judiciare din Paris, unde urmează să fie interogat in legătură cu acuzaţiile de agresiune sexuală fo ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei