Târgul Bookuriilor pe Librex.ro: o bibliotecă de cărți cadou și reduceri de până la 90%

LIBREX_2022 MAI_26_1920x1080 (1)

Dimensiune font:

| 19-05-2022 09:14

Toți iubitorii de cărți sunt așteptați în perioada 16-22 mai la Târgul BOOKuriilor, pe Librex.ro!

În cadrul târgului, cititorii vor avea ocazia să-și aleagă titlurile dorite la cele mai mici prețuri, începând cu noutăți și bestsellere, până la serii, pachete tematice și lichidări de stoc.
 
O categorie foarte căutată în această perioadă sunt cărțile pentru copii, acestea fiind un cadou minunat de 1 iunie, căutat de toți cei care doresc să le insufle pasiunea pentru citit celor mici.
Cele mai populare povești pentru copii, dar și o mulțime de cărți cu activități, cărți cu sunete sau cărți de colorat sunt disponibile în Târgul BOOKuriilor cu reduceri de până la 80%.
 
O altă categorie importantă și foarte populară este cea de noutăți, acolo unde sunt disponibile reduceri de până la 30% pentru titluri abia ieșite din tipar. Așadar, toți cei care sunt cu ochii după cărțile aflate în trend, își pot achiziționa săptămâna aceasta cele mai noi titluri la cel mai bun preț.
 
Dacă ești în căutarea unui thriller autentic, pe care îl vei citi pe nerăsuflate, îți recomandăm cea mai nouă carte scrisa de Guillaume Musso: Necunoscuta din Sena, o intrigă polițistă ce se combină perfect cu emoțiile intense! Într-o noapte friguroasă de decembrie, o femeie tânără este scoasă din apele Senei, în apropiere de Pont-Neuf. E complet goală, debusolată, dar în viață. Aflată într-o stare de mare agitație, este dusă la infirmeria prefecturii de poliție din Paris… de unde evadează câteva ore mai târziu. Analizele ADN și fotografiile îi dezvăluie identitatea: e vorba de celebra pianistă Milena Bergman. Dar așa ceva este imposibil, fiindcă Milena a murit într-un accident de avion, cu peste un an în urmă.
Și pentru că mai multe cărți înseamnă mai multă fericire pentru orice cititor, sute de pachete de cărți tematice alcătuite fie din serii, fie grupate după criterii de interes beneficiază de reduceri de până la 70% pe tot parcursul săptămânii.
 
Iată mai jos câteva dintre cele mai populare pachete de cărți:
Seria Crima Perfectă
Celebra serie thriller care a făcut senzație pe TikTok și care prezintă povestea unei investigații transformată în obsesie, plină de răsturnări de situație și cu un final neașteptat!
Seria Off-Campus
Bestseller Internațional, vândută în milioane de exemplare și tradusă în peste douăzeci de limbi, un must-read pentru cei care adoră poveștile controversate cu personaje feminine puternice, eroi alfa sexy și scene romantice, presărate cu pericole.
Seria Alegerea
O carte în care reality show-ul își dă întâlnire cu un basm-distopie. Pentru treizeci și cinci de fete, Alegerea este o șansă unică în viață. Le oferă posibilitatea de a fi transportate, ca niște cenușărese, într-o lume a luxului și strălucirii, a rochiilor elegante și bijuteriilor sclipitoare. De a locui într-un palat și de a lupta să cucerească inima unui prinț.
Pe tot parcursul săptămânii 16-22 mai toți cei care vor cumpăra cărți online din Târgul Bookuriilor vor beneficia de cel mai mic preț, bucurându-se de reduceri reale de până la 90% la mii de titluri din toate domeniile, de la cărți de dragoste la dezvoltare personală, de la fantasy și cărți pentru copii la dezvoltare spirituală și thrillere.
Fiecare comandă reprezintă o înscriere în tombola Târgul BOOKuriilor
Toți cei care aleg să plaseze o comandă pe Librex.ro în perioada 16-22 mai vor fi înscriși automat în tombolă pentru șansa la un premiu râvnit de orice iubitor de citit: o bibliotecă de carti!
Transport gratuit
Toate comenzile plasate în Târgul Bookuriilor, ce ce au o valoare totală de minim 99 de lei, vor fi livrate gratuit oriunde pe teritoriul României.
 
Vino în Târgul BOOKuriilor pe Librex.ro și descoperă lumea minunată a cititului!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
”Cutremur” în media. Nouă televiziuni nu se mai văd începând de azi în grila RCS
01/05/2024 22:15

 Nu mai putin de nouă posturi de televiziune au iesit incepand de azi din grila naţională a celui mai mare jucător din zona de cablu, RCS&RDS. Conform Paginademedia.ro, au apărut modificări impo ...

Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns să aibă un copil din flori, cu o călugăriță
01/05/2024 21:29

Desi este venerat pentru povestile sale pline de umor si intelepciune, Creangă era, de asemenea, renumit pentru farmecul său si pentru relatiile pasionale cu femeile din jurul său. Fără a fi constrans de r ...

1 Mai muncitoresc. Povestea melodiei lui Ciprian Porumbescu
01/05/2024 14:12

Cantecul de primăvară,precum si versurile la acea vreme, a fost compus de Ciprian Porumbescu in 1880. Cantecul original nu a avut nici o legătură cu sărbătoarea muncitorească. Se pare că versurile in ...

Câștigătorii Galei Premiilor Gopo 2024
30/04/2024 14:30

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului National ,,I. L. Caragiale’’ din Bucuresti, a avut loc cea de-a 18-a editie a Galei Premiilor Gopo, in cadrul căreia au fost celebrate performantele inregistrate d ...

Splendida Baie Turcească din Iași devine un hub al creativității
30/04/2024 12:38

 Splendida Baie Turcească din Iasi devine un hub al creativitătii, pentru zeci de artisti romani si străini, la Romanian Creative Week: expozitii, proiectii cinematografice si călătorii spre sine. Ba ...

A fost stabilit juriul Festivalului de Film de la Cannes
29/04/2024 11:30

Cu 15 zile inainte de debutul celei de-a 77-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, organizatorii săi au anunţat luni componenţa juriului de pe Croazetă, din care vor face parte, printre alţii, acto ...

Şase romane,selectate pe lista scurtă a prestigiosului premiu literar Women's Prize for Fiction
29/04/2024 10:55

Şase romane ce prezintă poveşti ample, care au in comun accentul convingător pus pe experienţe trăite de femei in regiuni diverse, din Sri Lanka pană in Noul Wales de Sud şi Shanghai, au fost selectate ...

Statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii va fi restaurată. Va dura doi ani
28/04/2024 11:36

 Primarul Mihai Chirica a semnat autorizatia de construire necesară lucrărilor de restaurare a statuii ecvestre a lui Stefan cel Mare din fata Palatului Culturii. Finantarea lucrărilor ar putea fi asig ...

Se termină reabilitarea de 2 ani și 2 mil. euro: e cea mai mare bibliotecă din Moldova și un edificiu emblematic al țării
27/04/2024 21:49

 BCU Iasi incheie lucrările si activitătile prevăzute in proiectul „Restaurare si reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu”, finantat in cad ...

Bărbatul fatal, seducătorul prin excelență.
26/04/2024 09:25

Atat de sigur pe platoul de filmare, in aceeasi măsură devotat femeilor care au stiut să arate că sunt femei in toată puterea cuvantului. Senzualitate, pasiune, arta de a cuceri prin naturalete si sincerit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei