Temperatura perfectă pentru clima din maşină. Canicula, provocări pentru şoferi: Circulaţia cu geamul deschis duce la un consum mai mare

auto sofer_nervo

Dimensiune font:

| 03-06-2022 21:18

Canicula vine cu provocări şi pentru şoferi, nu doar pentru pietoni. Iar acestea sunt dintre cele mai diverse.


Am vorbit cu Titi Aur, pilot de raliuri, expert în conducere defensivă, despre provocările care apar pentru şoferi odată cu creşterea temperaturilor şi cu apariţia disconfortului termic.

"Se intensifică traficul, se circulă mai mult. Foarte multă lume pleacă la munte, la mare, la iarbă verde. Pe căldură, poate să apară oboseala şi solicitarea şoferului, în mod special, mai mult decât în condiţii de răcoare. Asta înseamnă că e nevoie de pauze mai dese. Recomandarea, în general, este să nu mergi mai mult de două ore fără să opreşti, dar pe căldură poate chiar mai puţin.

Tot pe căldură, foarte important este să nu facem acel compromis cu lungirea folosirea anvelopelor de iarnă. Anvelopa de iarnă folosită vara înseamnă aderenţă mai mică, iar cu cât e mai cald, cu atât e mai periculos. Dacă în aprilie şi mai mai poţi merge cu ele, când trecem la temperaturi caniculare e musai nevoie de anvelope de vară", a explicat Titi Aur pentru DC NEWS.

La ce temperatură setăm clima în maşină
"Dacă avem climă în maşină, trebuie să folosim clima. Geamurile deschise duc la un consum mai mare din aerodinamică. Aici este şi un compromis. Dacă viteza este redusă, putem merge cu geamul deschis. Când mergem în afara localităţii, deci cu viteză mai mare, geamul deschis doar ne dă senzaţia de reducere a consumului, în sensul că nu folosim clima. Dar maşina este înfrânată, din cauza aerodinamicii, deci mai bine circulăm cu clima deschisă.

În ceea ce priveşte clima, aceasta trebuie setată cu cel mult cinci grade mai jos decât temperatura de afară. Orice reglaj al acestui sistem de răcire cu mai mult de atât înseamnă şi consum mai mare, dar şi pericol pentru organism. Mai ales pentru cei cu probleme cardiace. Trecerea de la căldură la frig sau de la frig la căldură poate duce la probleme medicale", a mai precizat expertul.

Aderenţa pe timp de vară, în scădere. Factorii care o influenţează
"Cu cât e mai frig afară, cu atât aderenţa e mai mică. La -30 grade, ai aderenţa cea mai mică. Te apropii de 0 grade Celsius, aderenţa creşte. Cu cât creşte temperatura, creşte şi aderenţa, dar până la un punct. Când începe să crească temperatura asfaltului peste 40-50 grade, lucru care se întâmplă la peste 30 de grade în aer, aderenţa scade. Dar scade diferit. La un asfalt nou, care încă luceşte, aderenţa scade mai mult. La un asfalt mai rugos, aderenţa scade mai greu, dar scade.

Căldura din asfalt este coroborată cu căldura anvelopei. Când anvelopele sunt reci, aderenţa e bună, dar când se încălzeşte şi roata aderenţa scade periculos.

Trebuie să fim atenţi şi la supraîncălzirea maşinii. Mai ales dacă urcăm dealuri, coborâm. Asta se întâmplă mai ales la munte. Depinde şi de cât de bună e maşina, de data la care am schimbat antigelul, de multe lucruri", a concluzionat Titi Aur pentru DC NEWS.

Noul model de „aer condiționat” în transportul public. Un autobuz din România a circulat fără geamul din spate
Un autobuz care circula pe ruta Făgăraș – Brașov a mers tot drumul fără lunetă. Geamul se pare că s-a spart mai demult, însă mijlocul de transport a fost scos pe traseu cu un paravan provizoriu, care a căzut probabil de la curent și trepidații, conform BizBrașov.

Unii dintre călători s-au amuzat și au spus că vor face o chetă pentru a înlocui geamul, postând de altfel și o filmare pe Facebook. Alții au fost de părere că este o metodă mai bună de aerisire, un adevărat sistem de „climatizare”, mai ales că a început să fie tot mai cald. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Reguli noi pentru siguranța șoferilor. Când va intra în vigoare legea
01/05/2024 16:44

Reguli noi pentru siguranta soferilor. În SUA a fost finalizată o nouă normă care va face obligatorii sistemele automate de franare de urgentă (AEB) la masini, inclusiv cele care detectează pietonii. ...

Noua autostradă mult așteptată, care va asigura conexiunea între Moldova și Transilvania,
01/05/2024 16:39

Decizie neasteptată pentru o autostradă din Romania. Este vorba despre Autostrada Brasov-Bacău. Ministrul Transporturilor a anuntat că vor incepe lucrările la tronsonul care va lega Moldova de Transilvania ...

Cum trebuie să circule șoferii într-un giratoriu cu 2 sau mai multe benzi pentru a nu încălca legea
27/04/2024 22:35

 Romania e tara cu cele mai multe accidente mortale din UE. Pe langă infrastructura deficitară, o mare parte din vină apartine, insă, soferilor. De exemplu, la mai bine de 1 an de la schimbarea legii, ...

VIDEO Trenul metropolitan Iași – varianta 2024: care sunt traseele și câți bani sunt necesari
27/04/2024 19:10

 Primăria va finanta cu 8,5 milioane lei intocmirea unui studiu de fezabilitate pentru infiintarea trenului metropolitan la Iasi: o promisiune similară a fost si in campania electorală&nb ...

Știi care e distanţa maximă până la care pistolul radar îi „vede” pe şoferii vitezomani?
21/04/2024 13:25

 Poliţia Romană are in dotare peste o sută de pistoale radar Tru Cam, care ii pot intercepta pe şoferii vitezomani in baza unei tehnologii complexe şi nu numai din faţă, ci şi din spate.   & ...

UE interzice vânzarea motorinei în statele membre. A fost anunțată data limită pentru mașinile care folosesc acest combustibil
20/04/2024 15:57

Uniunea Europeană impune reguli extrem de dure! Usor, usor, combustibilii traditionali precum motorina si benzina vo fi interzisi. Deja, un calendar in această privintă a fost stabilit. Traditionalii co ...

Un motociclist a fost prins când ”zbura” cu 242 km/oră pe drumul vechi care leagă litoralul de București, anunță Poliția Constanța
13/04/2024 21:03

 Un motociclist a fost prins cand ”zbura” cu 242 km/oră pe drumul vechi care leagă litoralul de Bucuresti, anuntă Politia Constanta. Motociclistul a fost depistat de politistii rutieri pe DN ...

Formula 1: Schimbări în calendarul din 2025 - Unde va debuta sezonul următor
12/04/2024 17:57

 ​Vineri a fost dezvăluit calendarul competitional pentru anul 2025 din Formula 1, iar surpriza vine in ceea ce priveste locul de debut al următorului sezon din Marele Circ. Formula 1  Sezon ...

Waze  noi funcții importante. Toți șoferii trebuie să știe de ele
12/04/2024 13:29

Waze, aplicatia de navigare apreciată de soferi din intreaga lume pentru functiile sale inovatoare si alertele utile in timp real, anuntă lansarea unui set de actualizări menite să imbunătătească si mai ...

Reguli noi de eliberare a permisului de conducere. În ce condiții poate fi obținut online
06/04/2024 14:01

Ministerul Afacerilor Interne a pus in dezbatere publică un proiect de ordin de ministru prin care este inlocuit un ordin similar din 2013 privind conditiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă v ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei