Ce s-a întâmplat azi, 15 februarie? La noi si in lume

0-semne de intrebare mare-300x225

Dimensiune font:

| 15-02-2022 12:55

Data de 15 februarie are o importanță aparte în istoria mondială, fiindcă au avut loc tot felul de evenimente care au modificat viața oamenilor, fie în sens pozitiv, fie în sens negativ. Trebuie precizat că această dată este a 46-a zi a calendarului gregorian.



La nivel mondial, la această dată, este sărbătorită Ziua Internațională a Copilului bolnav de cancer, iar la noi în țară 15 februarie este considerată Ziua Națională a Lecturii.

Evenimente istorice 15 februarie
1564 – S-a născut Galileo Galilei. În decursul vieții acesta a fost fizician, matematician, astronom și filosof. Galileo a fost numit de oamenii de știință care i-au urmat „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei”, și „părintele științei moderne”. Savantul a murit în anul 1642, având 77 de ani.

1690 – Moldova a încheiat, la Sibiu, un tratat cu Sfântul Imperiul Roman, în care se stipula că principatul românesc va sprijini acțiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg.

 


1840 – S-a născut Titu Maiorescu. Acesta a fost un cunoscut academician, avocat, critic literar și eseist, membru fondator al Academiei Române. Între anii 1912 și 1914, scriitorul a fost primul-ministru al României. Maiorescu a murit în 1917, la vârsta de 77 de ani.


Titu Maiorescu
1851 – A fost anul în care s-a născut Spiru Haret. Moștenirea culturală lăsată de acesta și amprenta pusă pe învățământul de pe aceste meleaguri fac să fie apreciat și în prezent. Se poate spune, fără echivoc, că el este cel care a înființat învățământul modern românesc. Spiru Haret a murit la doar 61 de ani, la București, pe data de 17 decembrie 1912. Nu multă lume știe, însă pentru meritele sale în matematică și astronomie, un crater de pe Lună a primit numele său, Haret.



1923 – Grecia adoptă și ea calendarul gregorian, fiind ultima țară europeană care face acest lucru.

1969 – În România este inaugurată prima linie ferată din țară, București – Brașov.

1990 – A fost un an important pentru cultura românească, fiindcă a apărut Uniunea Teatrelor din România – UNITER, avându-l ca președinte pe actorul Ion Caramitru.

1995 – România a depus la ONU, instrumentele de ratificare a Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice, precum și distrugerea acestora, semnată la Paris, la 13 ianuarie 1993. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție la escrocheriile online! Cum a fost păcălit un român de 'Jennifer Lopez'
19/05/2024 13:10

O nouă formă de escrocherie online circulă in prezent, in care escrocii pretind a fi celebrităti internationale pentru a cere bani de la persoane neavizate. Recent, un cetătean roman a fost victima unei as ...

Probleme în paradis: Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas de divorț
18/05/2024 12:50

Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat deşi amandoi se află in Los Angeles, potrivit mai multor surse din anturajul celor doi, scrie People. Cuplul a fost văzut impreună in public joi, 16 mai, pen ...

  Top 10 sfaturi esențiale pentru o grădină plină de legume sănătoase
15/05/2024 16:37

  Top 10 sfaturi esentiale pentru o grădină plină de legume sănătoase Grădina ta este un spatiu special, oaza ta de relaxare, locul in care poti să te conectezi cu natura si să cultivi legume pe ...

 De la TABU la PLĂCERE - de ce din ce în ce mai multe femei folosesc jucării sexuale pentru a se autosatisface
15/05/2024 16:05

 De la TABU la PLĂCERE - de ce din ce in ce mai multe femei folosesc jucării sexuale pentru a se autosatisface   Din ce in ce mai multe femei folosesc jucării sexuale pentru a-si imbunătăti vi ...

 Sătul ca grădina ta să fie în permanență murdară? Iată ce poți face!
15/05/2024 15:48

Sătul ca grădina ta să fie in permanentă murdară? Iată ce poti face! Fotografie de la Gus Ruballo pe Unsplash Dacă esti printre cei care iubesc să petreacă timp in aer liber, in propria grădină sau ...

Primăria Arad: Aproximativ 40% din legitimaţiile de handicap de pe parbrize verificate, pentru parcare gratuită, sunt fotocopiate
15/05/2024 12:03

Reprezentanţii Primăriei Arad au constatat, in urma unor verificări efectuate privind utilizarea cardurilor speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap, că pană la 40% dintre acestea sunt fot ...

O casă nouă, o grădină nouă și frumoasă. Iată aici câteva idei pentru amenajarea și menținerea siguranței în curtea casei tale
14/05/2024 10:06

O casă nouă, o grădină nouă si frumoasă. Iată aici cateva idei pentru amenajarea si mentinerea sigurantei in curtea casei tale Cum să iti amenajezi curtea casei. Idei utile Acum ai ocazia să visezi c ...

Procesul lui Trump: Michael Cohen, fostul său avocat fidel devenit duşman de moarte, recunoaşte că a minţit pentru fostul preşedinte
13/05/2024 20:28

 Fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, unul dintre martorii-cheie din procesul de la New York al fostului preşedinte intentat pentru plăţi ascunse către o vedetă porno, a fost audiat luni ...

VIDEO Kylian Mbappe a înscris la ultimul său meci pe Parc des Princes, dar PSG a pierdut
13/05/2024 10:48

 PSG nu va mai juca pe teren propriu in acest final de sezon, astfel că partida cu Toulouse a fost ultima pentru Kylian Mbappe pe Parc des Princes. La fel ca FCSB (0-1 vs CFR Cluj), PSG a fost invins ...

Atenție mare: Escrocheria apelurilor pierdute de pe telefonul mobil. Tot mai mulți oameni cad în plasa întinsă de infractori
12/05/2024 17:54

     Metoda apelurilor pierdute este escrocheria care face ravagii in o multime de tări ale lumii. Autoritătile au explicat cum functionează, de fapt, schema si ce s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei