Rezervările pentru staycation au explodat

vacanta6

Dimensiune font:

| 10-02-2021 11:26

De la căsuţele de vacanţă din Connemara, vestul Irlandei, şi până la casele pe apă din Berlin, spaţiile de cazare turistică sunt rezervate de turiştii autohtoni care s-au resemnat pentru o nouă vară de "staycation" (vacanţă petrecută în localitatea de domiciliu-nr.), pe fondul temerilor cu privire la interzicerea călătoriilor în străinătate şi carantină, transmite Reuters.

 Până la finele ianuarie, Terry O'Toole, directorul complexului de căsuţe de vacanţă Love Connemara Cottages, primise doar câteva solicitări din partea amatorilor de vacanţă din Irlanda, care erau interesaţi să îşi petreacă o nouă vară acasă, în regiunea Connemara. Însă după ce un ministru a spus că este puţin probabil ca irlandezii să poată pleca în vacanţă în străinătate la vară, numărul solicitărilor a explodat. "La fel ca şi anul trecut avem întreaga piaţă irlandeză care încearcă să se înghesuie într-un număr limitat de rezervări", spune Terry O'Toole.

Terry O'Toole se aşteaptă ca, în decurs de o lună, 80% până la 90% dintre cele 100 de case de vacanţă din complexul său să fie complet rezervate pentru lunile iulie şi august. Anul trecut, atunci când restricţiile cu privire la COVID-19 au fost ridicate în lunile iulie şi august, O'Toole avea de trei ori mai multe solicitări decât spaţii de cazare disponibile.

 Situaţia este similară în Marea Britanie, chiar dacă progresele înregistrate în campania de vaccinare oferă operatorilor din turism un sezon mai lung iar rezervările arată bine, în special după luna mai, spune Martin Sach, preşdintele The Holiday Home Association.

Firma Center Parcs, care deţine mai multe parcuri de divertisment ce oferă activităţi precum echitaţie sau pictură, spune că rezervările începând din luna mai sunt foarte bune, în special pe fondul unei creşteri recente a interesului.

 În condiţiile în care staţiunile din Spania şi Grecia ar putea să fie închise pentru unii turişti străini, peninsula Cornwall din sud-vestul Angliei se aşteaptă la o cererea uriaşă în 2021. Renumită pentru plajele sale şi satele pescăreşti, rezervările pentru cazările de vară sunt cu 50% până la 100% peste nivelul la care erau în mod normal la acest moment, spune Malcolm Bell, directorul organizaţiei de promovare turistică Visit Cornwall.

"Propria ta casă, care înainte era sanctuarul tău, este acum locul de muncă, clasă de şcoală şi închisoarea ta în regim deschis", spune Malcolm Bell. Acesta adaugă că unii turişti interni au rezervat sejururi mult mai lungi decât înaintea pandemiei.

 Explozia fenomenului "staycation" înseamnă o a doua vară pierdută pentru companiile aeriene europene care trec printr-o perioadă de criză. În condiţiile în care nu ştiu la ce să se aştepte, elaborarea calendarului pentru principalul sezon turistic a devenit o joacă de ghicitul pentru transportatorii aerieni.

Însă, alte companii profită de pe urma modificării planurilor de vacanţă. Pentru firma suedeză XXL, cel mai mare retailer de articole sportive din regiunea scandinavă, explozia călătoriilor în zonele rurale din apropiere a condus la o revenire rapidă după ce iarna blândă de anul trecut a obligat firma să îşi vândă rapid stocurile de produse. Astfel, firma suedeză a trecut de la pierderi operaţionale de 153 milioane de coroane (18 milioane de dolari) în 2019 la un profit de 364 milioane de coroane în 2020.

 Suedezii se grăbesc şi ei să cumpere case de vacanţă în aşteptarea unui nou sezon de "staycation". Potrivit datelor unei asociaţii de agenţi imobiliari, preţul caselor de vacanţă a crescut cu 12% în perioada noiembrie-ianuarie comparativ cu situaţia din urmă cu un an.

În Germania, lipsa de predictibilitate generată de pandemie a făcut mai atractivă ideea unei vacanţe într-o casă pe apă, astfel încât cea mai mare companie de închirieri de case pe apă din Europa, Le Boat, lucrează intensiv să construiască mai multe astfel de ambarcaţiuni. În condiţiile în care rezervările au crescut cu 60% luna trecută, Le Boat a decis să îşi crească flota din Germania cu aproape 20%, parţial prin transferul unor ambarcaţiuni din Franţa în Germania.

 "Cred că vom avea o perioadă de boom la vară", a apreciat ministrul german al Turismului, Thomas Bareiss. Potrivit acestuia, chiar dacă 2021 "va fi în continuare un an de criză", touroperatorii vor putea cel puţin să recupereze o parte din pierderile înregistrate în timpul iernii şi primăverii, iar sprijinul statului va ajuta la evitarea unui val de insolvenţe în acest sector. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei MEGA EDILE IAȘI SRL – societate în faliment, dosar nr. 2517/99/2019 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele active : Nr. crt. Denumire activ Buc Preț de pornire 90% (lei-fără TVA) 1. Mobilier 1 2.507 2. Bena cu descarcare centrala 1 1.877 3. Masina de curatat panouri 1 4.981 4. Masina de taiat 1 2.864 5. Masina de taiat caramida 1 2.951 6. Masina de fasonat 1 9.470 7. Aparat suduraMAX 403 1 10.434 8. Compresor de aer AB 300/808F 1 3.667 9. Masina de sudat carcase tip PILEMASTER IIIDF200/1500/12 si accesoriile aferente 1 554.088 10. Masina de confectionat etrieri tip TWINMASTER 12S, Model 031 si accesoriile aferente 1 355.857 11. Masina de fasonat 1 9.743 12. Compresor trifazat stationar AB300/808F 1 3.574 13. Masina de legat fier RB441T 1 8.228 14. Pistol sudura MIG,DC-00020 1 4.393 15. Radiocomanda macara 1 5.401 16. Bos furca macara auto 1 4.066 17. Uscator de aer prin refrigerare QNOM=900 L/M 1 3.001 18. Bena 1000 l descarcare centrala cu tub 1 3.646 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 03,17.06.2022 respectiv 01 și 15.07.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine :  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO25PIRB2400776062003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Cererile de participare se vor depune cu cel târziu cu 1 zi înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termen de 30 zile, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţiei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel:0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei RESIDENT EST COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 5539/99/2020 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Autoutilitară marca Ford, model Transit, fabricat în anul 2002, capacitate cilindrică 2.402 cmc, putere 66 kw, 90 CP, norma de poluare E3 - Preț de pornire 2.000 Euro reprezentând 100% din valoarea de piață/de lichidare stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de 27.05.2022 respectiv 03, 10 și 17.06.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO54PIRB2400764684002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la: tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Primaria Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231/561.946, fax 0231/561.936, e-mail: primariacotusca@ yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: a) teren in suprafata de 7.900 mp, din Parcela Cadastrala 677, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; b) teren in suprafata de 680 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; c) teren in suprafata de 7.210 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 1, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; conform H.C.L. nr. 22/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Primariei Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei, se achita numerar la Casieria institutiei sau in contul concedentului: RO60 TREZ 1195 006X XX00 0330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2022, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2022, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2022, ora 12.00, la sediul Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Botosani, oras Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, e-mail: tr-botosani-reg@ just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2022.
Gura Portiței, o stațiune unică în Europa
24/05/2022 13:42

Printre alte peisaje de basm, Romania găzduieşte şi un sat unic in Europa: Gura Portiţei, situat chiar pe limba de nisip ce reprezintă locul in care Delta Dunării intalneşte Marea Neagră. Candva doar un ...

Protecţia Consumatorilor propune închiderea Hotelului Intercontinenta
23/05/2022 20:42

 Comisarii de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au propus inchiderea definitivă a Hotelului Intercontinental, in urma controalelor succesive care s-au soldat cu amenzi tot ...

Spania şi Grecia sunt statele cu cele mai curate plaje şi coaste maritime din lume
23/05/2022 08:30

Spania şi Grecia sunt statele cu cele mai curate plaje şi coaste maritime din lume, potrivit clasamentului mondial Blue Flag, de anul acesta. Grecia, o destinaţie de vacanţă favorită şi pentru romani, a ...

Noua Zeelandă, răvășită de o tornadă
20/05/2022 16:41

O tornadă a lovit oraşul Levin, situat la circa 90 de km nord de capitala Noii Zeelande Wellington, lăsand in urmă copaci smulşi din rădăcină şi acoperişuri luate de vant vineri dimineaţă, a informa ...

Germania, locul 3 în preferinţele de călătorie ale românilor
18/05/2022 16:10

Germania se află pe locul 3 in preferinţele de călătorie ale romanilor, iar in 2021 au fost inregistrate peste 900.000 de innoptări ale turiştilor romani şi o creştere procentuală cu 15% faţă de anul ...

Cât te costă o vacanță în cea mai exclusivistă destinație din Europa
14/05/2022 10:03

 Cine nu si-ar dori o vacantă intr-un paradis insorit si călduros tot timpul anului, cu plaja si marea alături, numeroase activităti disponibile in aer liber, o gastronomie care imbată papilele gust ...

Zonele rău famate ale Atenei. Ce trebuie să știe turiștii care merg în Grecia
13/05/2022 10:54

Grecia este una dintre destinatiile favorite ale romanilor, iar in special cei care se duc pentru prima dată au destul de multe intrebări cu privire la cele mai frumoase zone, cele mai rentabile cazări, sau ...

Un strat de zăpadă cu o înălţime de aproximativ trei metri blochează Transalpina
10/05/2022 16:00

Un strat de zăpadă cu o inălţime de aproximativ trei metri blochează Transalpina, inainte de zona pasul Urdele, cel mai inalt punct situat la 2.145 de metri. Lucrătorii care deszăpezesc Transalpina se co ...

Sătucul cu 600 de locuitori transformat într-un centru logistic pentru toată Transilvania
10/05/2022 15:45

Un sătuc cu doar 600 de locuitori din Alba va deveni intr-un an de zile unul dintre principalele centre logistice din Transilvania. Satul din Ardeal devenit capitala neoficială a trandafirilor. O companie be ...

Vipere observate în zona Păltiniș. Recomandările Salvamont Sibiu în caz de mușcătură: Nu se aplică garou, nu se aspiră veninul cu gura
10/05/2022 11:45

Salvamontistii sibieni anuntă că au fost observate vipere in zona statiunii Păltinis si oferă cateva recomandări turistilor in cazul in care ajung victime ale acestora. ”În urma patrulări ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei