Top3 cele mai scumpe orașe din lume. Paris, Hong Kong și Zurich

509964

Dimensiune font:

| 21-11-2020 12:13

Paris şi Zurich sunt, alături de Hong Kong (care îşi păstrează poziţia), oraşele în care costul vieţii este cel mai ridicat, locuri cedate de Singapore şi Osaka, care acum ocupă locurile patru şi cinci, potrivit rezultatelor unui studiu publicat miercuri de săptămânalul The Economist.

Cea mai mare schimbare este reprezentată de saltul făcut de Teheran, care a urcat 27 de locuri din cauza impactului sancţiunilor impuse de SUA, conform acestui studiu privind costul global al vieţii în 2020.

Impactul pandemiei asupra dolarului este principalul factor care determină modificarea costului vieţii în multe ţări, se subliniază în raport.

"Paris şi Zurich s-au alăturat Hong Kongului în fruntea clasamentului din cauza creşterii euro şi a francului elveţian comparativ cu dolarul", notează raportul, care precizează că preţurile din Singapore au scăzut în special din cauza unei cereri mai scăzute ca urmare a exodului muncitorilor străini.

În Osaka, "preţurile de consum au stagnat, iar guvernul japonez a subvenţionat atât costurile, cât şi transportul public", conform studiului.

În ceea ce priveşte SUA, New York a coborât un loc, ajungând pe locul al şaptelea la egalitate cu Geneva, iar Los Angeles a ajuns pe locul al nouălea, la egalitate cu Copenhaga. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Pensiunile din Delta Dunării, ocupate aproape integral de Paște
21/04/2021 10:22

Gradul de rezervare in cazul unităţilor de cazare din Delta Dunării pentru mini-vacanţa de Paşte este de pană la 95%, dar unii agenţi economici, in special cei ale căror venituri depindeau de turismul e ...

Franța își vinde clădirile de patrimoniu. Guvernul nu mai are bani să întrețină monumentele
19/04/2021 08:45

Vistieria statului s-a cam golit in Franta. Ca s-o scoată la capăt, guvernul a inceput să vandă proprietăti imobiliare de stat, printre care castele spectaculoase si mănăstiri.  Faimosul Palat de l ...

Lista țărilor care se deschid pentru turiști
19/04/2021 07:45

Multe tări sunt deja deschise turismului international si altele sunt pe cale să o facă, cum ar fi Grecia, care pe 14 mai isi va deschide granitele si frumoasele insule turistilor care, desigur, vor trebui s ...

Drum închis în Estonia, pentru a ajuta la reproducerea broaștelor
18/04/2021 19:34

Un drum aglomerat din capitala Estoniei, Tallinn, a fost inchis pe perioada nopţii in luna aprilie pentru ca mii de broaşte să-l poată traversa in siguranţă in drum spre zonele de reproducere. De obicei ...

  Un milion de dolari pentru victimele vulcanului din arhipelagul Saint Vincent
18/04/2021 19:24

  Organizaţia Naţiunilor Unite a deblocat din fondul său de urgenţă un milion de dolari pentru a veni in ajutorul arhipelagului Saint Vincent şi Grenadine, afectat de o săptămană de erupţia unui ...

GALERIE FOTO - De ce este Valencia cel mai sănătos oraș din lume. În top au intrat Timișoara și Clujul
17/04/2021 09:58

 Două orase din Romania au fost incluse intr-un clasament care prezintă 20 de localităti mari, la nivel mondial, in care se poate trăi cel mai sănătos in anul 2021. Topul a fost realizat de o compani ...

Rangerii din celebrul Parc Naţional Kruger din Africa de Sud vor fi conduşi de o femeie
15/04/2021 17:24

Pentru prima dată in istoria de zeci de ani a faimosului Parc Naţional Kruger din Africa de Sud, rangerii săi vor fi conduşi de o femeie. Cathy Dreyer urmează să-l inlocuiască pe Ken Maggs la 1 mai, a ...

Se redeschide turismul. Certificatul verde, valabil un an
15/04/2021 10:11

Tările Uniunii Europene au căzut de acord, miercuri, să lanseze certificatul destinat călătoriilor pentru a redeschide turismul in această vară. Decizia, agreată la nivel de ambasadori, va fi negociată ...

Vacanțe gratuite. Malta oferă bani de cazare turiștilor
15/04/2021 08:30

Malta oferă bani de cazare turistilor care o vizitează in această vară. Malta vrea să atragă turisti in această vară plătindu-le o parte din cheltuielile de cazare. Planul se adresează turiştilor car ...

Germania, locul trei în topul mondial al țărilor cu cea mai bună reputație. România este pe locul 63, după Bulgaria!
15/04/2021 07:00

Pentru prima dată in patru ani, Elvetia si-a pierdut statutul de numărul unu in topul tărilor cu cea mai bună reputatie elaborat de SUA News si World Report Best Countries, coborand pe locul al patrulea. S ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei