Un bătrân pictor de icoane s-a reprofilat în cultivator de cannabis

3cannabis

Dimensiune font:

| 08-07-2022 09:30

 * fiul său, narcoman înrăit, l-a convins să intre în afacere * tânărul deţinea o cafenea şi o sală de jocuri în care comercializa drogurile * procurorii D.I.I.C.O.T. le-au stricat afacerea, le-au confiscat marfa şi au pus sechestru asigurator pe banii din conturile celor doi * recolta din 2021 fusese atât de bună, încât Andrei nu mai cântărea cantităţile vândute, ci le potrivea din ochi

 

Ioan Roman (66 de ani) a absolvit, cu ani în urmă, Şcoala Populară de Artă, unde a învăţat să picteze icoane. A lucrat cu mari intermitenţe pe la mânăstirile din Moldova, dar n-a făcut vechimea necesară pentru a putea beneficia de o pensie rezonabilă. După divorţul din 2014, s-a retras la casa părintească din satul Plopi, comuna vasluiană Buneşti-Avereşti, trăind de pe azi pe mâine, din roadele pământului moştenit de la ai săi.

Fiul său, acum în etate de 37 de ani, a lucrat o vreme în străinătate, a strâns ceva bani, în 2017 s-a întors în Iaşi, unde a deschis o sală de jocuri şi o cafenea. Afacere profitabilă, dar nu-i ajungeau banii, din cauza dependenţei de droguri. Se ocupa şi de traficul de stupefiante, însă câştigurile nu erau deloc cele scontate. Decis să facă mai mulţi bani, şi-a convins tatăl să cultive cannabis pe tarlaua din spatele casei, l-a învăţat pe bătrân cum să îngrijească plantele, cum să recolteze şi cum să depoziteze mugurii de cannabis. L-a lămurit rapid, spunându-i că nu sunt riscuri mari, deoarece locuinţa e una izolată, departe de ochii curioşilor. Bătrânul a trecut imediat la treabă.

A fost confiscat un sac în care erau 3,5 kilograme de frunze de cannabis

Andrei a început să vină periodic în sat pentru a supraveghea producţia. În vara anului trecut, a apărut şi profitul. Andrei aducea la Iaşi cannabisul, ambalându-l frumos, în pliculeţe aşezate ordonat, în pungi de cafea de 250 grame. Plasa marfa în cafenea şi în sala de jocuri.

Vestea s-a răspândit imediat în oraş, Andrei avea preţuri bune, numărul muşteriilor creştea de la o zi la alta. Dar, a apărut şi reversul medaliei. Procurorii D.I.I.C.O.T. au aflat de afacere şi au trimis un investigator sub acoperire, care să monitorizeze zona şi să cumpere droguri de la Andrei.  Când procurorii au socotit că s-au strâns suficiente probe, au trecut la descinderile domiciliare. S-a realizat flagrantul, tatăl şi fiul au ajuns în arestul preventiv, cei doi fiind inculpaţi pentru trafic de droguri.

Procesul s-a judecat la Tribunalul Vaslui, magistraţii de acolo dând sentinţa pe 1 aprilie a.c. Pictorul de icoane a primit un an şi patru luni, dar cu suspendare. Andrei a fost pedepsit mult mai drastic, doi ani cu executare. Plus sechestru asigurator pe conturile bancare şi confiscarea a 3,5 kilograme de frunze de cannabis, aflate într-un sac de rafie.

Neîmpăcat deloc cu ideea de a sta atâta vreme după gratii şi nemulţumit ca i-a fost distrusă afacerea, Andrei a atacat sentinţa la Curtea de Apel Iaşi. Principalul motiv al contestaţiei a fost acela că „nu a urmărit obţinerea de venituri din comercializarea de droguri, cannabisul fiind destinat folosirii de către el şi pentru a-l oferi unor prieteni”. Magistraţii nu i-au acceptat demersul, decisive fiind declaraţiile mai multor martori, care au spus că recolta din 2021 fusese atât de bună, încât Andrei nu mai cântărea cantităţile vândute, ci le potrivea din ochi. Cultivatorul de cannabis rămâne în puşcărie şi cu conturile blocate. Sentinţa e definitivă. Marcel FLUERARU

 

 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„Croitorașul cel Viteaz”, noua premieră de la „Luceafărul”
28/04/2024 17:49

În lumina strălucitoare a reflectoarelor, cortina se ridică veselă, dezvăluind o scenă vie si plină de culoare. În sala Teatrului Luceafărul din Iasi, povestile prind viată intr-o reinterpre ...

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare
28/04/2024 07:55

Un bărbat in varstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu la scurt timp după ce a fost condamnat la patru ani de inchisoare, ...

Tragedia din 2 Mai, aproape să se repete în Piatra Neamț! Tânăr prins de două ori drogat la volan, în aceeași noapte
28/04/2024 07:40

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tanăr in varstă de 22 ani a fost prins conducand drogat un autoturism, de două ori, in noaptea de vineri spre sambătă! Tragedia din 2 Mai ...

Bărbat recent eliberat din închisoare, reţinut în Iași pentru trafic de heroină
28/04/2024 00:14

Un bărbat a fost reţinut pentru trafic de heroină, el fiind recent eliberat din penitenciar, au anunţat, sambătă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Te ...

Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
27/04/2024 19:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Liderii PNL Iași, furioși după declarația președintelui PSD despre moldoveni: ”Orice zi cu Ciolacu premier e o rușine”
27/04/2024 19:09

Moldovenii nu sunt cetăţeni de mana a doua ai Romaniei şi orice zi cu Marcel Ciolacu incă in funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei, susţine preşedintele CJ Iaşi, Costel Al ...

Buget limitat pentru înmormântare? Iată de ce să alegi o agenție de servicii funerare.
27/04/2024 16:34

Buget limitat pentru inmormantare? Iată de ce să alegi o agentie de servicii funerare. Organizarea ceremoniei de inmormantare trebuie să se realizeze intr-un timp relativ scurt după ce un membru al fa ...

Orașul catacombelor din nordul Moldovei, redescoperit cu ajutorul tehnologiei. Detaliile confirmării științifice a unei legende
27/04/2024 15:09

Una dintre cele mai misterioase legende urbane din nordul Moldovei a fost confirmată. Catacombele Botosaniului, o retea de beciuri adanci, intinsă pe kilometri intregi, a fost scanată cu ajutorul tehnologiei ...

Cum arată cel mai impozant pod construit la ordinul domnitorului Ștefan cel Mare. Încă există și intră în restaurare
27/04/2024 14:00

O asociatie din Transilvania a inceput in toamna anului trecut lucrări de restaurare a podului construit la ordinul lui Stefan cel Mare, in 1495, in satul Negoiesti, din comuna băcăuană care poartă numele ...

Un proiect de anvergură din Bacău s-a împotmolit în mocirla birocrației și a fostei albii a Bistriței
27/04/2024 13:46

Pe 12 mai 2024, băcăuanii ar fi trebuit să circule pe jos sau cu bicicleta pe traseul Parcul Cancicov - Stadionul Municipal-Bazin de Inot- Universitatea ”Vasile Alecsandri”, proiect de anvergură denumit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei