Un film regizat de Corneliu Porumboiu, desemnat unul dintre cele mai bune documentare din toate timpurile. „Fotbal infinit” a stârnit admirația celebrului critic de film Richard Brody

28700690_1642284085858663_3486677877478156451_o

Dimensiune font:

| 21-10-2020 08:51

 

Filmul „Fotbal infinit” al regizorului vasluian Corneliu Porumboiu a fost inclus într-un clasament al celor mai bune documentare din toate timpurile, realizat de cunoscutul critic de film Richard Brody, de la publicaţia americană The New Yorker, în articolul „Şaizeci şi două de filme care au modelat arta realizării de documentare”, a declarat, pentru AGERPRES, Laurenţiu Ginghină, protagonist al filmului.

Documentarul „Fotbal infinit” prezintă eforturile personajului principal, Laurenţiu Ginghină, funcţionar public în cadrul Prefecturii Vaslui, de a face fotbalul mai spectaculos şi mai simplu prin îmbunătăţirea regulii de ofsaid, iar după lansarea filmului au fost dezvoltate două noi versiuni de fotbal prezentate de autor drept mult mai atractive decât fotbalul „clasic”.

Printre documentarele selectate de Richard Brody ca fiind cele care au modelat arta cinematografică se află şi filmul românesc Fotbal infinit, regizat de Corneliu Porumboiu. Fotbal infinit este singurul film din Europa de Est prezent în selecţia realizată de criticul american. Fotbal infinit a avut premiera mondială pe 16 februarie 2018 la Berlinală şi a fost ulterior distins cu premiul pentru cel mai bun documentar la Festival Internaţional de Film de la Ierusalim în luna august a anului 2018. Richard Brody a mărturisit că pentru a scrie acest articol a vizionat un număr impresionant de documentare. În cele din urmă, criticul american a reţinut 62 de filme documentare din intervalul 1930-2019, unele dintre ele semnate de cineaşti de renume mondial precum Orson Welles, John Hudson, Pier Paolo Pasolini sau Jean-Luc Godard. Includerea filmului în acest clasament este o performanţă deosebită, a declarat, pentru AGERPRES, Laurenţiu Ginghină.

Cele două noi versiuni de fotbal propuse Laurenţiu Ginghină au fost testate în opt meciuri demonstrative, organizate în patru ţări, România, Georgia, Spania şi Suedia.

În aceste opt meciuri au jucat atât fotbaliste profesioniste de la cluburile feminine spaniole de primă ligă Real Betis Sevilla şi Sevilla FC, cât şi foste glorii ale clubului suedez IFK Goteborg, printre care Magnus 'Ölme' Johansson, jucător care încă deţine recordul de cele mai multe titluri de campion în Suedia, având nu mai puţin de şapte campionate câştigate cu IFK Goteborg: 1990, 1991, 1993, 1994, 1995, 1996 şi 2007.

În prezent, Laurenţiu Ginghină urmează studii doctorale în sociologie cu tema „Rasism, discriminare, corupţie şi incompetenţă la FIFA, UEFA şi FRF. Soluţii”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Proiectul „ZETgeneration – Zâmbet, Empatie, Terapie” a ajuns la final
29/04/2024 11:45

Marti, 30 Aprilie, ora 11.00, la sediul Ateneului iesean, va avea loc Conferinta de inchidere a proiectului „ZETgeneration – Zambet, Empatie, Terapie”, proiect implementat de către Ateneul Na ...

Un șofer de la Ambulanță a făcut AVC în timp ce se afla la volan
29/04/2024 11:12

Un ambulantier in varstă de 57 de ani, de la substatia de ambulantă Rădăuti a SAJ Suceava, a făcut, sambătă, un accident vascular cerebral (AVC) in timp ce se afla la volan, in misiune de salvare, anunt ...

  Alege bunătățile de Paște, de la Mamma Mia!
29/04/2024 08:00

  Alege bunătătile de Paste, de la Mamma Mia! Sărbătorile Pascale sunt despre bunătate, familie, bucurie si bucate traditionale. Asa că adună-i pe cei dragi la masă si bucurati-vă de gustul ...

Spectacol plin de emoție la Opera Iași, în Joia Mare
29/04/2024 07:54

Prima reprezentatie a lunii mai programată de Opera Natională Romană din Iasi are loc joi. De la ora 18:30, in Sala Mare, publicul va putea urmări un spectacol incărcat de emotie, lucrarea vocal-simfonic ...

Iașul, dominat de violență. Poliția rezistă cu greu
29/04/2024 07:45

În realitate, cel puţin pe raza judeţului Iaşi, e, de departe, cea mai frecventă infracţiune. Lovire sau alte violenţe, articolul 193 din Noul Code Penal. Adică, pumni in cap, şuturi in figură, c ...

Liceul de Informatică are două echipe în finala celui mai important concurs de robotică din lume!
29/04/2024 07:45

Bucurie, preţuire şi admiraţie pentru echipele CyLiis & Peppers. Cele două echipe de la Liceul Teoretic de Inflormatică „Grigore Moisil” din Iaşi s-au calificat la MTI 2024, una dintre cel ...

  Serviciul de termoficare, concesionat pentru următorii 10 ani!
29/04/2024 07:30

Întruniti in sedintă ordinară, consilierii locali au aprobat, vineri, concesionarea serviciului public de termoficare, impreună cu regulamentul si caietul de sarcini pentru scoaterea la licitatie. Potr ...

Contrabandiștii au scăpat cu fuga, abandonând aproape 35.000 de pachete de țigări
29/04/2024 07:30

Politistii de frontieră din cadrul SPF Izvoarele Sucevei au descoperit abandonate, pe un drum forestier din localitatea Lupcina, 34.750 pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, in valoare de 406. ...

Evadare la Suceava. Un interlop periculos a fost dat în consemn la frontieră
29/04/2024 07:29

Cunoscut in lumea interlopă sub numele de Tonici, Mihai Pinzari fusese eliberat din arestul preventive joi, 25 aprilie, si trimis in arest la domiciliu, conform hotărarii magistratilor. Vineri dimineat ...

Inflație de specialiști în listele electorale
29/04/2024 07:27

Partidele politice s-au pozat in fata Biroului Electoral, cu ce au găsit mai bun prin bătătură, să vadă si electoratul cat de seriosi le sunt candidatii. Unii au mizat pe vechea gardă, altii au pus. Mai ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei