Un ieşean a cerut clemenţă judecătorilor, după ce era să comită o crimă feroce

default

Dimensiune font:

| 26-07-2021 23:58

* condamnat la cinci ani de puşcărie pentru tentativă de omor, acesta a socotit prea dură sentinţa primei instanţe * a invocat faptul că n-a avut niciun moment intenţii criminale, ci dimpotrivă

La doar 19 ani, Marian C. din Erbiceni stă în puşcărie, fiind condamnat pentru tentativă de omor asupra unuia dintre cei mai buni prieteni ai tatălui său. Fapta pentru care a ajuns după gratii s-a petrecut în seara de 5 noiembrie 2019. Atunci, după o zi de muncă pe şantier, la Iaşi, tânărul s-a urcat în tren, împreună cu părintele său şi încă doi colegi, printre care şi Iulian N.  Pe drum, ei au golit două peturi de 2,5 litri cu bere şi încă unul cu vin. S-au dat jos din tren şi, înainte de a merge la casele lor, s-au oprit la cel mai popular bar din sat, „La Pătrăţica”. Acolo au continuat cheful, dar cu bere la doză. Iulian s-a cherchelit bine şi a plecat acasă, dus în spinare de un amic. Marian a plecat cu celălalt coleg la locuinţa acestuia, a mai băut ceva bere, după care a bătut la uşa lui Iulian, cel mai bun prieten al tatălui său. Acesta i-a deschis, l-a invitat în casă şi l-a servit cu berea rămasă. Au terminat-o, apoi gazda s-a dus în beci, să aducă nişte vin. Marian n-a mai avut răbdare şi s-a apucat să caute prin dulapul din bucătărie, poate găseşte ceva rachiu.

Revenit imediat şi găsindu-şi oaspetele scotocind prin dulap, Iulian s-a enervat. Acolo-şi ţinea banii şi s-a gândit că Marian vrea să-i fure. I-a reproşat această intenţie şi l-a poftit afară. Tânărul s-a simţit jignit, că doar mai fusese acolo de zeci de ori, fără a se întâmpla vreodată asemenea lucruri. Înfuriat, a început să lovească gazda cu pumnii şi picioarele şi nu s-a oprit decât atunci când a realizat K.O. Victima căzută la podea, sângerând masiv.

Agresorul a plecat liniştit spre casă, dar pe drum l-a luat cu îngrijorare, aşa că s-a întors să vadă ce-i cu Iulian. Acesta zăcea pe podea, cu faţa plină de sânge. Marian l-a ridicat, l-a spălat pe faţă, şi-a cerut scuze, apoi l-a aşezat pe pat. După aceea, s-a dus acasă, convins că a doua zi toată lumea va da uitării conflictul. N-a fost aşa.

Iulian s-a trezit cu dureri mari în tot corpul, nu se putea da jos din pat, iar norocul a fost că avea telefonul la îndemână. A chemat ambulanţa şi a fost dus la spital. Diagnosticat cu mai multe fracturi şi politraumatism, a stat internat aproape două luni. La un moment dat a intrat în comă, dar şi-a revenit după patru zile, astfel încât, chiar dacă era vorba despre fiul celui mai bun prieten al său, nu şi-a iertat agresorul, ci i-a făcut plângere penală.

Marian a recunoscut de la început totul, a relatat pe larg cum au stat lucrurile, cum că a fost vorba de un conflict spontan, aproape fără motiv, aşa cum sunt multe la beţie, dar judecătorii nu l-au iertat. Pe 12 noiembrie 2020 a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor.

Având un coeficient de inteligenţă foarte redus, condamnatul a realizat cu greu situaţia în care se află, iar când şi-a dat seama, a făcut apel, cerând schimbarea încadrării juridice şi micşorarea pedepsei. A invocat mai multe argumente. În primul rând, că nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima, apoi că, atunci când s-a întors la locuinţa acesteia, i-a acordat primul ajutor, atât cât l-a dus mintea. Nu s-a folosit de instrumente periculoase, deşi în bucătărie erau suficiente cuţite, anterior nu fusese niciun conflict între ei, relaţiile fiind prieteneşti şi, în fine, că declaraţiile martorilor sunt contradictorii. Pentru că toţi se aflau într-o stare avansată de ebrietate.

Demersul său, deşi pe alocuri foarte bine argumentat, nu i-a impresionat pe magistraţii Curţii de Apel. Prin sentinţa de la finele săptămânii trecute, aceştia i-au respins, ca nefondat, apelul. Şi e definitivă, nu mai poate fi atacată. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
  Alege bunătățile de Paște, de la Mamma Mia!
29/04/2024 08:00

  Alege bunătătile de Paste, de la Mamma Mia! Sărbătorile Pascale sunt despre bunătate, familie, bucurie si bucate traditionale. Asa că adună-i pe cei dragi la masă si bucurati-vă de gustul ...

Spectacol plin de emoție la Opera Iași, în Joia Mare
29/04/2024 07:54

Prima reprezentatie a lunii mai programată de Opera Natională Romană din Iasi are loc joi. De la ora 18:30, in Sala Mare, publicul va putea urmări un spectacol incărcat de emotie, lucrarea vocal-simfonic ...

Iașul, dominat de violență. Poliția rezistă cu greu
29/04/2024 07:45

În realitate, cel puţin pe raza judeţului Iaşi, e, de departe, cea mai frecventă infracţiune. Lovire sau alte violenţe, articolul 193 din Noul Code Penal. Adică, pumni in cap, şuturi in figură, c ...

Liceul de Informatică are două echipe în finala celui mai important concurs de robotică din lume!
29/04/2024 07:45

Bucurie, preţuire şi admiraţie pentru echipele CyLiis & Peppers. Cele două echipe de la Liceul Teoretic de Inflormatică „Grigore Moisil” din Iaşi s-au calificat la MTI 2024, una dintre cel ...

  Serviciul de termoficare, concesionat pentru următorii 10 ani!
29/04/2024 07:30

Întruniti in sedintă ordinară, consilierii locali au aprobat, vineri, concesionarea serviciului public de termoficare, impreună cu regulamentul si caietul de sarcini pentru scoaterea la licitatie. Potr ...

Contrabandiștii au scăpat cu fuga, abandonând aproape 35.000 de pachete de țigări
29/04/2024 07:30

Politistii de frontieră din cadrul SPF Izvoarele Sucevei au descoperit abandonate, pe un drum forestier din localitatea Lupcina, 34.750 pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, in valoare de 406. ...

Evadare la Suceava. Un interlop periculos a fost dat în consemn la frontieră
29/04/2024 07:29

Cunoscut in lumea interlopă sub numele de Tonici, Mihai Pinzari fusese eliberat din arestul preventive joi, 25 aprilie, si trimis in arest la domiciliu, conform hotărarii magistratilor. Vineri dimineat ...

Inflație de specialiști în listele electorale
29/04/2024 07:27

Partidele politice s-au pozat in fata Biroului Electoral, cu ce au găsit mai bun prin bătătură, să vadă si electoratul cat de seriosi le sunt candidatii. Unii au mizat pe vechea gardă, altii au pus. Mai ...

Se caută bani pentru lărgirea unui drum important din oraș
29/04/2024 07:21

Printre prioritătile Consiliului Judetean vis-a-vis de infrastructura rutieră se numără lărgirea unui important drum care leagă partea de sud a municipiului cu soseaua de centură, precum si asigurarea un ...

CJ Iași sprijină financiar aducțiunile de gaz din 52 de comune
29/04/2024 07:20

Consiliul Judetean a repartizat către primăriile din judet peste 20 de milioane de lei din fondul total pe care il are la dispozitie in urma aplicării cotei de 6% la impozitul pe venit estimat a fi incasat l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei