Video | 'Iașiul nu-i Sodoma' - Parada homosexualilor, primită cu ouă și fumigene de contramanifestanți

000000 scandal-sign-chara

Dimensiune font:

| 05-06-2022 19:19

 Sute de persoane participă duminică după-amiază la marşul Iaşi Pride, în timp ce zeci de persoane participă la o contramanifestaţie, scandând „Iaşiul nu-i Sodoma”. Din grupul contestatarilor evenimentului, la un moment dat au fost aruncate fumigene şi ouă înspre participanţii la marş, transmite news.ro. 

Asociaţia Rise OUT organizează a doua ediţie a marşului Iaşi Pride, la acţiune fiind prezente sute de persoane. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii Alexandru Ioan Cuza, apoi au pornit în marş către centrul Iaşiului. 

 

În zonă şi-a făcut apariţia şi zeci de contestatari ai evenimentului. Aceştia erau îmbrăcaţi în majoritate cu tricouri albe, iar unii aveau asupra lor însemne religioase. Ei au scandat „Iaşiul nu-i Sodoma”, au fluierat şi au huiduit. La un moment dat, dinspre grupul contestatarilor s-a aruncat cu fumigene şi chiar cu ouă către participanţii la marş.

Un autobuz al Jandarmeriei s-a interpus între cele două grupuri, iar pe traseul evenimentului au fost mobilizate importante forţe de ordine.

Participanţii la marş se deplasează pe traseul Bulevardul Carol I - Casa de Cultură a Studenţilor - Bulevardul Independenţei - Str. Elena Doamna - Str. Anastasie Panu - Palatul Culturii.

Organizatorii acestui eveniment au precizat că Iaşiul este un oraş în care diversitatea comunităţii ar trebui îmbrăţişată. Evenimentul a fost autorizat de Primăria Iaşi.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor au precizat vineri că prima duminică după 1 iunie, este una specială pentru familiile creştine, fiind consacrată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Duminica Părinţilor şi Copiilor.

„Se ia act cu adâncă durere că, tocmai în acest context, chiar în această zi se organizează în Iaşi un nou marş al semenilor noştri ce susţin păcatele contra firii, dorite a fi acceptate drept normalitate şi promovate în instituţii de învăţământ şi, în general, în spaţiul public. Nădăjduim, în duh de pocăinţă şi de rugăciune, că aceştia vor avea puterea lăuntrică de a constata adevărul fundamental, anume că Dumnezeu a creat omul ca bărbat şi femeie, cu toate responsabilităţile care decurg de aici. Reamintim, pe această cale, că toţi cei atinşi de diferite patimi sau păcate, mai mici sau mai mari, suntem cuprinşi în rugăciunile Bisericii, care nu este instanţă de judecată, ci Spital duhovnicesc, unde putem veni cu frământări şi căutări, dar mai ales cu dorinţa sinceră de a ne tămădui”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Totodată, ierarhii Sinodului Mitropolitan consideră „că ne ducem tot mai jos prin subminarea fundamentului familiei, îndreptându-ne cu paşi rapizi spre pericolul disoluţiei”.

Aproximativ o sută de persoane au participat anul trecut la prima ediţie a marşului Iaşi Pride, acţiunea având loc pe 1 octombrie. În zona în care s-au adunat participanţii au apărut mai multe persoane cu icoane şi cruci în mâini, aceştia strigând ”Iaşul nu-i Sodoma”.

La un moment dat, pe traseu, o femeie din grupul de contestatari a aruncat cu apă înspre participanţii la marş, ea spunând că este vorba de agheasmă.

 

 

Urmărește-ne: 
 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
19/05/2024 09:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
19/05/2024 08:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei