Zeci de microbuze electrice pentru școlile din județul Iași

2microbuze

Dimensiune font:

| 20-03-2024 07:44

Elevii din 26 de şcoli din 26 de comune din judeţul Iaşi nu vor mai merge la şcoală cu autobuze școlare vechi și ponosite. Cu fonduri obţinute din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Consiliul Judeţean Iaşi a cumpărat microbuze electrice.

Microbuzele au fost achiziţionate prin proiectul „Achiziţia de microbuze electrice pentru elevi în judeţul Iaşi”. Valoarea proiectului este de 36 de milioane de lei. „Suntem cu toţii conştienţi de faptul că şcolile din mediul rural sunt mai puţin accesibile şi dispun de puţine variante de transport, iar această investiţie care vizează şi tranziţia spre verde, are în vedere asigurarea participării elevilor aflaţi în zonele izolate la un proces educaţional de calitate, modern şi incluziv. De mijloacele de transport electrice vor beneficia elevii din 26 de comune din judeţ, cu ale căror primării Consiliul Judeţean a încheiat parteneriate în vederea realizării acestui proiect”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.

Fiecare autobuz are o capacitate de 17 locuri. Ele vor ajunge la elevii din comunele Alexandru Ioan Cuza, Andrieșeni, Ciortești, Costești, Costuleni, Cotnari, Cozmești, Dagâța, Dobrovăț, Erbiceni, Gorban, Gropnița, Lespezi, Lungani, Miroslava, Ruginoasa, Schitu Duca, Sinești, Sirețel, Stolniceni Prăjescu, Țibana, Țibănești, Todirești, Victorie, Vlădeni și Voinești. „Achiziţionarea microbuzelor şcolare este un proiect important pentru Inspectoratul Şcolar. Este drept, sunt microbuze electrice, dar având în vedere că infrastructura rutieră s-a îmbunătăţit semnificativ în multe dintre UAT-uri, este fezabilă această achiziţie pentru transportul elevilor, a declarat Luciana Antoci, şefa Inspectoratului Şcolar.

Pe lângă aceste 26 de microbuze electrice, Consiliul Judeţean Iaşi urmează să achiziţioneze, tot pentru transportul elevilor, şi 25 de microbuze hibride, prin „Programul privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea cantităţii de emisii de gaze cu efect de seră” derulat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Valoarea eligibilă a proiectului este de 21 de milioane de lei. „În principiu, lista de priorități acumulează cam 100 de microbuze școlare acum, însă dacă vorbim despre restructurarea rețelei școlare, s-ar dubla numărul de microbuze de care am avea nevoie, a declarat Luciana Antoci.   

Şefa ISJ caută formule pentru reţeaua şcolară

Cu toate acestea, şefa Inspectoratului Şcolar consideră că trebuie găsită o formulă de reaşezare a reţelelor şcolare din ţară. „Din păcate, un calcul sumar pe care îl facem acum reflectă faptul că cele mai multe dintre resurse sunt îndreptate către şcoli care nu sunt performante. Cu alte cuvinte, ar trebui desfiinţat învăţământul simultan şi să îi transportăm pe copiii din satele mici către centrele de comună, unde să putem dezvolta şcoli puternice, bine dezvoltate, cu resursă umană bine pregătită, şi astfel să punem în practică principiul egalizării educaţiei, a spus Luciana Antoci.

Condiţii moderne şi o masă caldă

Preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, spune că aceste proiecte completează eforturile depuse de Consiliul Judeţean Iaşi de a oferi condiţii moderne şi complexe derulate şi prin proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe”, în valoare de 100 de milioane de lei. Acesta este cel mai mare proiect la nivel naţional privind dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a unităţilor conexe.

Iaşul are cel mai mare număr de beneficiari din întreaga ţară şi cea mai mare sumă alocată de Guvernul României printr-un alt program pentru elevii judeţului, „Programul Naţional Masă sănătoasă”. „Dincolo de matematica cifrelor, vreau să vă gândiţi că aceste sume sunt investiţii concrete în viitorul copiilor noştri. Obiectivul acestor proiecte derulate de Consiliului Judeţean Iaşi este asigurarea accesului echitabil şi nediscriminatoriu la o educaţie de calitate a tuturor preşcolarilor şi elevilor. Cu fonduri europene impresionante pentru educaţia ieşeană în ultimii 30 de ani, implementăm măsuri rapide şi coerente pentru diminuare riscului de excluziune şi de abandon şcolar, cu preponderenţă celor aflaţi în ariile geografice dezavantajate economic sau social”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe. Edi MACRI, Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Patron la un pas de moarte. A fost înjunghiat de un zilier deoarece nu-i achitase suma de 50 de lei
11/05/2024 20:26

Cazul unei fapte de violenţă extremă, in urma căreia un bărbat din Neamţ, administrator al unei firme de construcţii, a fost la un pas de moarte, a fost soluţionat de judecători, sentinţa fiind cu exe ...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 12-18 mai 2024
11/05/2024 17:05

Duminică, 12 mai - Duminica a 2-a după Pasti (a Sfantului Apostol Toma) În această zi, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, slujba Sfintei Liturghii va fi săvarşită de către Înaltpreasfi ...

Studenții din Iași pot afla cum să se pregătească pentru viitor
11/05/2024 16:07

 Pe 13 mai, studentii din Iasi pot afla cum să se pregătească pentru viitor la evenimentul: „Community Meeting TINERI SI JOBURI”.  Evenimentul se va desfăsura pe două paneluri de disc ...

Moartea suspectă a mezzosopranei Maria Maxim Nicoară: procurorii au decis redeschiderea dosarului
11/05/2024 11:44

Procurorii din Iasi au decis redeschiderea dosarului mortii suspecte a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Cercetările, spun magistratii, sunt considerate „deficitare”, iar pianistul Codrin Nicoa ...

Accident grav în Vaslui. O femeie a murit pe loc şi alta a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac
11/05/2024 10:33

O femeie a murit şi alta a fost grav rănită după ce maşina in care se aflau a derapat, pe un drum judeţean din Vaslui şi s-a izbit violent de un copac. A fost nevoie de intervenţia echipajelor de descar ...

Măsuri de promovare a unui mediu cât mai curat şi sănătos, la Iaşi
11/05/2024 10:25

* Salubris are in vedere promovarea mai intensă a actiunii de reciclare si reutilizare a deseurilor in vederea reducerii volumului de deseuri care ajung la depozitele de gunoi si pentru conservarea resurselor ...

Mihaela Bilic va conferenția în beneficiul pacienților oncologici
11/05/2024 09:56

Clubul Inner Wheel Iasi invită publicul la o conferintă cu o temă extrem de importantă si relevantă pentru intreaga comunitate: menopauza. Evenimentul va avea loc pe 19 mai, incepand cu ora 10, la Hotel Tr ...

Doi specialiști de la Banca Mondială vor conferenția la Iași
11/05/2024 09:11

În contextul publicării de către Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale (ICSID) a deciziei in dosarul Rosia Montană, Camera de Comert si Industrie  (CCI) Iasi reiterează apelul către companii p ...

Fructele și legumele din piețe, verificate de comisarii de la CRPC
11/05/2024 07:34

 Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Iasi verifică modul in care este respectată legislaţia privind comercializarea de legume şi fructe proaspete. Acestia au elaborat o ...

Șefii PNL, prezenți la ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei
10/05/2024 15:22

La ceremonia militară organizată la Monumentul Independenţei din Piaţa Independenţei a fost remarcată prezenţa preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, şi prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan. Ei au venit la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei