Ziua în care a fost anexată Crimeea de către țarina Ecaterina cea Mare, teritoriul cedat de han în schimbul a 100.000 de ruble pe an

Dimensiune font:

| 09-04-2024 00:26

La 8 aprilie 1783, țarina Ecaterina cea Mare a declarat anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, „de acum și pentru toate timpurile”, ca teritoriu rusesc.

În urma Tratatului de la Kuciuk-Kainargi (iulie 1774), între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, Turcia recunoscuse independența Hanatului Crimeii, iar han fusese numit Șaghin-Ghirei.

În realitate, hanul așa-zis independent nu era decât o marionetă în mâinile Rusiei. De nenumărate ori el va cere sprijin rușilor împotriva răscoalelor generate de propaganda Ecaterinei. În cele din urmă, temându-se pentru viața lui, hanul se declară dispus să-i cedeze Ecaterinei Crimeea, contra unei sume anuale de o sută de mii de ruble, conform Historia.

Autoritățile ruse au încercat să reînvie vechiul nume în „Gubernia Taurida“, însă acest nume nu a fost utilizat decât în documentele oficiale, iar „Crimeea” a rămas denumirea obișnuită a regiunii.

Grigori Potiomkin, care era în fruntea armatei, înăbușă revoltele. În urma acestei victorii, la 2 februarie 1784, Crimeea este denumită cu vechiul nume al Tauridei, iar Potiomkin primește titlul de prinț al acesteia. Făcând aluzie la lașitatea lui Iosif al II-lea, Ecaterina îi scrie lui Potiomkin: „Hotărârea mea de neclintit este să nu mă bizui pe nimeni, ci numai pe puterile mele. Când plăcinta va fi gata, toata lumea va pofti la ea”.

La numai câteva luni de la anexarea Crimeii, sunt lansate la apă două nave: Slava Ecaterinei și Sfântul Gheorghi.

Un an mai târziu, pe sub zidurile Sevastopolului plutește deja o mică escadră, iar în 1785, Potiomkin este numit șeful flotei din Marea Neagră. Ca port principal al Mării Negre este ales Sevastopolul, oraș al cărei flotă avea să fie cunoscută în toata Europa câteva zeci de ani mai târziu. În cele din urmă, Potiomkin construiește pe malurile Niprului un oraș, menit să devină metropola meridională a Imperiului Rus, pereche a Peterburgului. Până și numele orașului va aminti acest lucru. Petru I dăduse numele său orașului ridicat pe malurile Nevei, iar noul oraș, construit aci, va purta numele de Ecaterinoslav (Slava Ecaterinei).

Cum au emigrat turcii și tătarii din Crimeea

Din anul 1783 încoace, colonizarea peninsulei cu ruși și ucraineni, plecarea turcilor și a unei părți dintre tătari spre Dobrogea (otomană până în 1878) și Anatolia, apoi, în anii stalinismului, deportarea tătarilor spre Asia centrală și Siberia, au redus treptat populația musulmană la mai puțin de 15% dintre crimeeni. Au fost de asemenea deportați, sau au plecat spre Grecia, marea majoritate a grecilor crimeeni.

După mai bine de patru secole, Dobrogea a ieșit după Războiul de Independență, din 1878, de sub stăpânirea otomană și a devenit parte a statului român. Încă din primii ani de la acest act istoric, spune istoricul Metin Omer, putem vedea un fenomen amplu de emigrare a turcilor și tătarilor spre Imperiul Otoman.

„Pentru a înțelege motivul, trebuie să avem în vedere două aspecte: pe de o parte, vorbim despre o populație tătară care doar ce sosise pe aceste meleaguri emigrând din Crimeea din cauza politicilor țariste la care fusese supusă, și pe de altă parte, este vorba despre o zonă a Balcanilor în care se formau state naționale creștine și în care populația musulmană care rămăsese în aceste teritorii nu era bine-venită“, explică istoricul.

Așa încât, perspectiva pentru această populație nu era tocmai bună, în ciuda asigurărilor pe care le-au dat oficialii români încă de la început.

Metin Omer a identificat trei tendințe ale fenomenului emigrării în sânul comunității musulmane.

Astfel, a existat un grup care se opunea emigrării și care susținea rămânerea în Dobrogea a turcilor, pe motivul că, dacă scade numărul musulmanilor de aici, aceștia vor avea dificultăți în a-și păstra identitatea.

Alți lideri au susținut emigrarea, motivând că doar Imperiul Otoman sau Turcia pot oferi garanția păstrării identității naționale.

Al treilea grup era format din cei care susțineau că atunci când va fi posibil, direcția emigrării va fi doar Crimeea.

Peninsula a făcut parte din Imperiul Rus până în secolul al XX-lea. După Revoluția din Octombrie, prin care s-a instaurat comunismul în Rusia, pe data de 18 octombrie 1921 s-a înființat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea, ca parte a Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, iar din 1954, printr-o hotărâre a lui Nikita Hrușciov, a RSS Ucrainiene în cadrul Uniunii Sovietice.

În 2014, Crimeii a fost alipită la Federația Rusă, rezultat nerecunoscut de majoritatea comunității internaționale.