Ziua Mondială HIV/SIDA - 33 de ani de eșec în finanțarea prevenirii HIV de la bugetul de stat

La mijlocul acestui an erau înregistrate peste 18.000 de persoane care trăiesc cu HIV în România. În fiecare an sunt înregistrate între 500 și 1.000 de cazuri noi de infectare cu HIV, adică între 500 și 1.000 de noi persoane se adaugă numărului celor care au nevoie de tratament și îngrijire. Și nu numai viața acestora este schimbată definitiv, ci și a familiilor, ceea ce crește numărul persoanelor afectate de HIV.

Dacă în 33 de ani de la Revoluție au fost făcute progrese remarcabile în ceea ce privește tratamentul și accesul la tratament, România trebuie să își regleze mecanismele de achiziții, bugetare și distribuire a medicamentelor, astfel încât să fi eliminate întreruperile și problemele de acces la tratament. Acestea pot duce la creșterea viremiei, risc crescut de transmitere, scăderea numărului limfocitelor, apariția rezistenței la medicamente și a complicațiilor asociate. „Se poate spune că spitalele au primit fonduri aproape lunar în acest an, deși trebuia asigurată finanțarea pentru tot anul la începutul anului. Spitalele au fost nevoite să facă multe comenzi mici, care au generat întârzieri în aprovizionarea cu medicamente, lipsuri în farmacie, care au dus la întreruperi pentru sute de pacienți din toată țara sau eliberarea tratamentului pe câteva zile. Deși se știe foarte exact numărul de pacienți, deși se poate estima foarte exact nevoia de buget, deși avem un program de tratament de peste 20 de ani de zile, autoritățile se dovedesc incapabile să asigure un flux continuu și fără probleme al tratamentului în spitalele care tratează persoanele care trăiesc cu HIV. Sperăm ca în 2024 să fie asigurată finanțarea programului de tratament încă de la începutul anului, alături de finanțarea celorlalte intervenții prevăzute în Strategia Națională HIV”, transmite Iulian Petre, director executiv al Uniunii Naționale a Persoanelor Afectate de HIV/SIDA – UNOPA.

Există totuși o serie de măsuri care pot fi luate pentru a scădea numărul de noi infectări cu HIV (și nu numai, aceste fiind valabile și în cazul hepatitelor B și C și al infecțiilor cu transmitere sexuală).

Începând cu baza: educația. Statistica noilor infectări arată că e nevoie ca școala să ofere tinerilor cunoștințele necesare pentru a se auto-proteja și pentru a-i proteja pe ceilalți. Iar aceste cunoștințe sunt furnizate în prezent în mare parte de către ONG-uri care nu primesc un sprijin plenar din partea statului nici la nivel legislativ, nici la nivel de finanțare.

„Știm cum se transmite infecția cu HIV, deci știm cum să o prevenim”

Educația sexuală, educația pentru sănătate în general și accesul la materialele de prevenire sunt cea mai eficientă și ieftină cale pentru a scădea drastic numărul de infectări, indiferent de calea de transmitere.

Apoi e vorba despre măsurile de prevenire în cadrul grupurilor unde există un risc crescut de infectare. „Constituția României garantează dreptul cetățenilor la ocrotirea sănătății, prin articolul 34. Ceea ce înseamnă că statul este obligat să ia toate măsurile necesare pentru ca orice cetățean, indiferent de sex, orientare sexuală, vârstă, ocupație, comportament, să aibă acces la informații și la metode pentru prevenirea îmbolnăvirilor. În prezent știm cum se transmite infecția cu HIV, deci știm cum să o prevenim. Este mult mai simplu și mai ieftin pentru bugetul național să aloce fonduri în acest sens și să le acorde organizațiilor neguvernamentale, care au deja experiența și resursa umană necesară pentru a acționa eficient. Acestea sunt și recomandările internaționale din domeniu”, a declarat Nicoleta Dascălu, coordonator Asociația Română Anti-SIDA.

Cei care nu au unde locui, și în special copiii, au un risc crescut de a contracta boli transmisibile, iar în România nu că nu se pune problema rezolvării situației locuirii și efectelor lipsei acesteia, dar nici măcar intervențiile de „peticire” a acestor efecte nu sunt sprijinite îndeajuns. Direcțiile de asistență socială din primării și organizațiile neguvernamentale (precum Fundația Parada) au nevoie de dezvoltare, finanțare și de cooperarea celorlalte instituții care au un rol în această chestiune.

Deținuții nu au acces la prezervative și seringi sterile în mod anonim, astfel încât practicile nerecunoscute și sancționate în penitenciare nu pot decât să ducă la creșterea numărului de infectări. Nicoleta ZANCU