Rezultatele cautarii pentru "război"
Accident cumplit la Războieni!

În această dimineată, la Războieni, o duba a intrat in coliziune cu un Passat , răsturnandu-se intr-un sant. Au rezultat 2 vuctime, din care una posibil decedată, cealaltă incarcarcerata,constientă, in Passat,. Alte două persoane au iesit ...

Război deschis între liberali și social-democrați, la poarta spitalului mobil de la Leţcani!

  * „Spitalul va fi gata pană la sfarşitul lunii”, asigură seful administratiei judetene, Maricel Popa * reprezentanţii firmei din Turcia sunt deja la Iaşi şi se ocupă de instalarea şi montarea spitalului, care va avea o capa ...

„Un război ar fi fost mult mai puţin nociv decât ceea ce se întâmplă acum”

      * dialog cu prof. Laviniu Lăcustă, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţămantul Preuniversitar ieşean - Domnule profesor, vacanţa de vară se scurge, pandemia nu dă semne că slăbeşte ritmul, iar ...

Erou din al doilea război mondial confundat cu un general de Securitate!

  Avand in vedere articolul intitulat „Numele unui general de Securitate dat unei străzi din Iasi. Ce a descoperit un istoric”, publicat in editia online a unui cotidian local pe 15 iunie 2020, prin care a fost semnalat faptul că s ...

Un district din Beijing a fost pus în ”stare de război” din cauza unui focar de coronavirus

 Un district din Beijing a fost pus in stare ”de război”, iar capitala Chinei a interzis sambătă turismul după ce un focar de infectii cu coronavirus apărut intr-o importantă piată angro a provocat temeri privind un nou val de Co ...

Război al declarațiilor între foștii și actualii lideri PSD

 Dupā ce i-a tras covorul de sub picioare, cu maxim ajutor de specialitate, Ciolacu vrea sā o trimitā si la puscārie pe fosta lui sefā. Asta inseamnā sā fii absolvent de academie secretā! Si voi, unii dintre colegii mei, imi cereti sā sust ...

Cu indisciplină şi nerăbdare vom pierde acest război

  Dorian OBREJA Generaţiile care s-au succedat pe parcursul primelor opt decenii ale secolului trecut s-au confruntat cu mai multe evenimente tragice, care au lăsat in urmă nenumărate familii indoliate. Amintesc, astfel, Primul război mon ...

Război total între SUA și China: Washingtonul ANULEAZĂ vizele studenților chinezi

Washingtonul se pregăteşte să anuleze vizele pentru mii de studenţi chinezi care studiază in Statele Unite, despre care administraţia Trump consideră că au legături cu armata chineză, au declarat joi două surse apropiate situaţiei, transmite ...

Masteranzii de la UAIC declară război muncii

* Students4FairWork se alătură campaniei Comisiei Europene #EU4FairWork, prima campanie despre beneficiile muncii declarate desfăsurată la nivel european prin intermediul Platformei Europene de Combatere a Muncii Nedeclarate şi cu participarea Auto ...

OFICIAL - Coronavirusul a ucis mai mulți americani decât războiul din Vietnam

 Numărul bolnavilor decedaţi in două luni din cauza noului coronavirus in Statele Unite l-a depăşit pe cel al soldaţilor americani ucişi in două decenii in cursul Războiului din Vietnam, potrivit bilanţului actualizat marţi de Universita ...

Donald Trump, în război cu 'Inamicul Invizibil': ce decizie controversată a luat pentru a proteja locurile de muncă ale americanilor

Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că va suspenda temporar imigraţia către Statele Unite printr-un ordin executiv pentru a proteja locurile de muncă ale americanilor in contextul epidemiei provocate de noul coronavirus, transmit AFP ...

Pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, Austria mobilizează rezerviştii: Sunt 21 de morți din cauza coronavirusului

Austria işi mobilizează rezerviştii in eforturile de limitare a epidemiei COVID-19, fiind prima dată cand autorităţile de la Viena adoptă o asemenea măsură după Al Doilea Război Mondial, transmite Reuters. Rezerviştii vor ajuta la furnizare ...

Falimentul bate cu putere la porţile Copoului! „Suntem ca la război...”

Citeste si: Concluzie amară rostită de Rednic la plecarea din Iasi! „Primim cam multi bani pentru ce fotbal oferim”   Situaţia financiară a grupării din Copou a fost una pe muchie de cuţit din momentul in care administraţi ...

Donald Trump recurge la o lege de razboi, pentru a accelera productia de masti si echipamente medicale

 Presedintele american Donald Trump a declarat miercuri ca recurge la Legea pentru Productia de Aparare pentru a accelera fabricarea de masti si echipamente medicale necesare pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Potrivit acestuia, o estim ...

Aplauze online pentru actorii Teatrului Național Iași

    Teatrul National „Vasile Alecsandri” Iasi a realizat o colectie virtuală a celor mai de succes spectacole ale sale atat din stagiunea actuală, cat si din stagiuni anterioare, oferind publicului posibilitatea de a le viziona ...

VIDEO Manuel De Iriondo, un războinic romantic! Cât de talentat este mijlocașul argentinian de la CSM Politehnica Iași în afara terenului!

Printre „temele” pentru acasă pe care le-au primit fotbalistii de la Politehnica Iasi in această perioadă de pauză fortată cu sigurantă nu se numără si ceea ce veti urmări in continuare. La cat de aprig este pe teren in fata adversa ...

Macron anunta ca deplasarile vor fi limitate drastic, in Franta, iar UE isi inchide granitele 30 de zile: Suntem intr-un razboi

 Presedintele Frantei, Emanuel Macron, a anuntat masuri dure de limitare a circulatiei cetatenilor in tara sa, in urmatoarele 15 zile, in incercarea de a opri raspandirea coronaviruslui. Totodata, el a anuntat ca Uniunea Europeana isi va inchide ...

Piețele și magazinele alimentare, pustiite de teama coronavirusului

    Temandu-se de o eventuală izolare in case, iesenii au umplut magazinele si au golit rafturile, de la hipermarketuri la prăvălii de cartier si piete. Ieri, Piata Chirilă, altădată un loc plin de comercianti, precupeti si cumpărăto ...

Criza COVID-19. Urmează criza economică? Vor fi tăieri de pensii și salarii?  Uneori, economia merge mai bine în vreme de război

Va fi urmată criza COVID-19 de o criză economică de proportiile celei din 2009-2010? Va duce coronavirusul la recesiune? Ce se va intampla cu pensiile si salariile romanilor? Adrian Vasilescu, consultant de strategie al BNR, a oferit DCNews primel ...

Londra ia măsuri ca în timp de război, în Elveția armata își mobilizează batalioane, Grecia și-a închis plajele: Europa a intrat sub asediu COVID-19

 Premierul britanic, Boris Johnson, le va cere tuturor persoanelor de peste 70 de ani să rămană in izolare strictă acasă sau in casele de ingrijire timp de patru luni, ca parte a noilor măsuri de combatere a răspandirii coronavirusului, scri ...

Donald Trump, undă verde pentru un nou război! Decizie de ultim moment pentru Pentagon

Donald Trump sochează cu o nouă decizie! Presedintele Statelor Unite ale Americii dă undă verde pentru un nou război! Ce declaratii face secretarul Apărării in acest sens? Donald Trump, decizie de ultim moment pentru Pentagon Presedintele State ...

SUA, depășite în războiul cu coronavirusul - Casa Alba a recunoscut public: Trump nu îşi va putea îndeplini obiectivul, experții se tem

Casa Albă a recunoscut public că SUA nu au suficiente kituri de testare pentru Covid-19, in timp ce cazurile de infectare se inmulţesc pe ambele coaste ale Statelor Unite. Vicepreşedintele Mike Pence a spus că administraţia Trump nu işi va putea ...

FOTO VIDEO ”Este ca o zonă de război”: Tornadele au ucis 25 de persoane în Tennessee / Mai multe persoane au fost rănite

 Două tornade au distrus orasul Nashville din Tennessee si zonele din imprejurime, omorand cel putin 25 de oameni, in timp ce unii sunt dati dispăruti. Zeci de clădiri au fost dăramate, in timp ce persoanele cu drept de vot din statul Tennessee ...

Italia declară 'război' coronavirusului - ce măsuri vor fi adoptate astăzi și vor rămâne în vigoare 30 de zile

 Autorităţile italiene au trimis Ministerului Sănătătii un set de măsuri pentru evitarea răspandirii coronavirusului, care contine, printre altele, recomandarea ca oamenii să se salute fără să se sărute sau fără să isi dea mana, scri ...

Liderul sud-coreean declară 'război' coronavirusului - câte miliarde de euro va injecta guvernul său pentru a ajuta economia

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a declarat marţi "război" coronavirusului, iar agenţiile guvernamentale se află in stare de alertă permanentă, in condiţiile in care in ţară au fost raportate aproape 5.000 de cazuri de imbolnăvi ...

ULTIMA ORA
info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei