Masteranzii de la UAIC declară război muncii "la negru"!

feaa

Dimensiune font:

| 30-04-2020 10:17

* Students4FairWork se alătură campaniei Comisiei Europene #EU4FairWork, prima campanie despre beneficiile muncii declarate desfășurată la nivel european prin intermediul Platformei Europene de Combatere a Muncii Nedeclarate şi cu participarea Autorității Europene a Muncii

Rezultatele ultimului Eurobarometru privind munca nedeclarată arată că un număr ridicat de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani ar accepta să fie plătiți „la negru” (24%, aproape dublu față de media la nivelul populației).

Prin urmare, un grup de masteranzi de la Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi a dezvoltat și se află în curs de implementare a campaniei #Students4FairWork.

Iniţiativa studenţească de a realiza o campanie de educare și conștientizare privind efectele negative ale muncii nedeclarate, dedicată tinerilor, vine ca urmare a discuțiilor legate de diferite probleme economice și sociale în cadrul orelor de profil de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Iaşi. „Campania îşi doreşte să încurajeze studenţii şi în general tinerii să îşi cunoască drepturile şi să înţeleagă de ce este mai bine să își declare veniturile. Scopul campaniei este de a-i aduce pe tineri mai aproape de beneficiile muncii declarate (precum: asigurări sociale, de sănătate, posibilitatea de a demonstra experiența de muncă etc.), de a le face cunoscute drepturile prevăzute în Codul Muncii şi astfel, de a-i determina să încurajeze, la rândul lor, un comportament responsabil. Students4FairWork se alătură campaniei Comisiei Europene #EU4FairWork, prima campanie despre beneficiile muncii declarate desfășurată la nivel european prin intermediul Platformei Europene de Combatere a Muncii Nedeclarate şi cu participarea Autorității Europene a Muncii. Prin această inițiativă studențească ne dorim să dezvoltăm o comunitate unde studenţii pot interacţiona şi pot învăţa lucruri utile pentru viitoarea carieră”, susţin masternazii ieşeni.

Cei 7 masteranzi de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Iaşi care au lansat această provocare Claudiu DOGARU, Vlad FARAONEL, Cosmin-Alexandru MACOVEI, Răzvan ROTARIU, Cătălina RUSU, Sabina-Ruxandra SAVINESCU şi Liviu ŞTEFAN. Acţiunea este coordonată de prof. Ioana Alexandra HORODNIC, de la FEAA. „Deşi am debutat cu pași mici, în ideea testării campaniei, în doar 3 săptămâni de la lansare am înregistrat rezultate pozitive, peste aşteptări. Acest fapt ne încurajează să dezvoltăm campania şi să o extindem. Ne dorim să depășim limitele judeţului Iaşi și să dezvoltăm o campanie naţională, la care să ni se alăture instituţii publice cu atribuții legate de combaterea muncii nedeclarate, universităţi de prestigiu din ţară, studenţi şi orice persoană care crede, asemenea nouă, că schimbările în bine se fac în paşi mici, dar având obiective măreţe”, menţionează universitarii ieşeni. Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Vin vremuri economice tulburi! Avertismentul lui Adrian Vasilescu, consilierul lui Mugur Isărescu
12/12/2024 00:14

Romanii intampină tot mai multe dificultăti in achitarea creditelor, iar firmele resimt o presiune financiară crescută, conform celui mai recent Raport asupra stabilitătii financiare publicat de Banca Nati ...

Euro a scăzut la minimul ultimelor șapte luni
11/12/2024 20:34

Revenirea cererii de monedă natională si reducerea aversiunii fată de risc, au impins cursul monedei unice la minimul ultimelor sapte luni. Piata locală s-a deschis la 4,971 lei iar ordinele de vanzare de v ...

 Mii de produse ale meșterilor populari la Târgul de Crăciun Învie Tradiția
11/12/2024 17:47

  Proiectul national Învie Traditia, cel mai mare magazin de artă populară, intampină ca de obicei sărbătorile magice ale Crăciunului intr-un mod special, prin organizarea Targului de Crăciun ...

Boloș.” România a fost în centrul discuţiilor la Bruxelles„
11/12/2024 00:19

Romania este printre cele cinci state membre cărora li s-a acceptat o perioadă de ajustare fiscală de şapte ani in loc de patru, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, care se află la re ...

Lansarea proiectului DIGITALIZAREA INTREPRINDERII LA S.C. CLINICA EQUILIBRIUM S.R.L.
10/12/2024 14:57

 Lansarea proiectului DIGITALIZAREA INTREPRINDERII LA S.C. CLINICA EQUILIBRIUM S.R.L.

Actualizarea codurilor CAEN din 2025: Ce trebuie să facă SRL-urile, PFA-urile și alte firme la ONRC
09/12/2024 18:21

De la 1 ianuarie 2025 se actualizează codurile CAEN, pentru a trece la revizia rev. 3 NACE, iar profesionistii din Romania, fie că vorbim despre firme SRL sau de persoane fizice autorizate (PFA), ori intrepri ...

Ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor, promisă de la 1 ianuarie 2025. Declaraţia Ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu.
09/12/2024 16:20

Romanii asteaptă ca de la 1 ianuarie 2025 să se indexeze pensiile, dar situatia politică din tară naste temeri cu privire la măsurile care vor fi luate de la anul. Simona Bucura Oprescu a lămurit acest ...

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor intensifică toate controalele de sărbători
09/12/2024 14:20

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) intensifică acţiunile de control, pană pe 24 decembrie 2024, prin intermediul structurilor de la nivel naţional şi j ...

Numărul angajaților bugetari a ajuns la o cifră record. Cheltuielile de personal au crescut spectaculos
09/12/2024 11:33

 Aparatul bugetar din Romania a ajuns, la finalul lunii octombrie 2024, la un număr record de 1.300.297 de posturi ocupate, depăsind pentru prima dată din 2009 pragul de 1,3 milioane. Această crestere ...

”Bomboana de pe coliva” economică. Adrian Negrescu avertizează românii că urmează un guvern ”de austeritate”: Prima taxă care ar crește
09/12/2024 10:43

Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit despre măsurile pe care le-ar putea lua noul guvern, unul de ”austeritate natională”. Casa de vanzare cu 2 camere, mobilata si utilata, in Iasi, Poiana ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei