INCHIDE

O firmă românească își face fabrică… în Brazilia!

O firmă românească își face fabrică… în Brazilia!

Norofert face o mișcare spectaculoasă peste Ocean și își pregătește o adevărată platformă industrială în Brazilia! Producătorul român de inputuri organice și furnizor de biotehnologie pentru agricultură a obținut fonduri nerambursabile de două milioane de euro pentru dezvoltarea unei noi fabrici și a unui laborator de biotehnologie în statul Santa Catarina.

Investiția marchează o etapă majoră în strategia de extindere internațională a companiei. Prin filiala Norofert do Brasil, compania va construi la Guatambu o nouă platformă industrială pe un teren de trei hectare, unde producția agricolă, cercetarea și dezvoltarea de produse biologice vor fi reunite într-un singur amplasament.

Nu este însă doar o fabrică. Norofert vrea să construiască un adevărat centru propriu de producție, cercetare, testare și dezvoltare pentru piața braziliană.

Noua unitate va fi cea de-a doua fabrică a Norofert do Brasil și va completa infrastructura deja existentă în Brazilia. Prima fabrică va rămâne destinată exclusiv producției de produse biologice pentru protecția plantelor, în timp ce noua investiție va integra producția, depozitarea, controlul calității și un laborator propriu pentru producția și multiplicarea bacteriilor.

O fabrică de 70.000 de litri pe zi

Dimensiunea proiectului este una impresionantă. Noua fabrică este proiectată pentru o capacitate de aproximativ 70.000 de litri pe zi și va produce inoculanți microbiologici, biofungicide, bioinsecticide și bionematicide.

Practic, compania românească vrea să intre și mai adânc într-una dintre cele mai importante piețe agricole ale lumii, oferind soluții pentru nutriția plantelor, sănătatea solului și protecția biologică a culturilor.

Investiția totală este estimată la aproximativ 12 milioane de reali brazilieni, echivalentul a circa două milioane de euro, finanțarea fiind obținută prin două contracte cu Banco Regional de Desenvolvimento do Extremo Sul (BRDE), bancă publică de dezvoltare din sudul Braziliei.

Una dintre finanțări este acordată prin Inovacred, program derulat de Finep, agenția braziliană pentru inovare și cercetare.

Lucrările ar urma să înceapă în termen de șase luni, iar proiectul include echipamente industriale, laborator, infrastructură tehnică, certificări, testări, specialiști și dezvoltarea capacității proprii de producție.

România atacă piața agricolă braziliană

Miza este uriașă. Potrivit conducerii Norofert, agricultura braziliană reprezintă o piață de aproximativ 96 de milioane de hectare pentru soluții dedicate productivității, sănătății solului și agriculturii regenerative.

„Construim în Brazilia o platformă proprie de producție, cercetare, testare și comercializare, nu doar o fabrică locală”, a declarat Vlad Popescu, președintele Consiliului de Administrație al Norofert.

Compania vede un potențial important de creștere pe măsură ce își extinde portofoliul, obține certificările necesare și își dezvoltă distribuția pe piața braziliană.

Iar noua fabrică ar putea reduce semnificativ dependența de furnizori externi. Prin producția și laboratorul propriu, Norofert do Brasil va avea un control mai bun asupra costurilor, termenelor, calității și dezvoltării produselor.

Terenul poate deveni un activ strategic

Și amplasamentul este gândit pe termen lung. Terenul de trei hectare este concesionat pentru o perioadă inițială de zece ani, cu posibilitate de prelungire și, ulterior, de achiziție.

Valoarea orientativă actuală este de aproximativ 500.000 de euro, iar compania estimează că valoarea terenului ar putea crește pe măsură ce zona se dezvoltă ca pol industrial.

Astfel, proiectul din Guatambu nu este privit de Norofert doar ca o investiție într-o fabrică. Compania românească își construiește în Brazilia o bază pentru extinderea pe termen lung într-o piață agricolă gigantică.

De la producția de inputuri biologice până la cercetare, multiplicarea bacteriilor, testare și comercializare, Norofert încearcă să controleze intern cât mai multe dintre verigile lanțului.

Este una dintre cele mai importante mișcări de internaționalizare ale companiei și poate transforma fabrica din Santa Catarina într-un punct strategic pentru expansiunea Norofert pe piața sud-americană. Raluca STROE