Ursul, tot mai aproape de Iași! Animalul, semnalat la Dobrovăț, după alerta din Vaslui
Panică și alertă în comuna Dobrovăț, județul Iași, după ce un urs a fost semnalat în apropierea localității. Animalul ar putea fi același exemplar care a fost văzut zilele trecute în municipiul Negrești, județul Vaslui, unde a ajuns până în apropierea unei școli și a fost căutat de echipele de intervenție.
Primarul comunei Dobrovăț, Cătălin Martinuș, a lansat un avertisment public și le-a cerut localnicilor să evite deplasările singuri în afara comunei, în special în direcția Dumasca și în zonele împădurite. Potrivit mesajului transmis de edil, ursul ar fi fost văzut cu aproximativ 15 minute înainte de avertizare, după ce ar fi ieșit din Dumasca și s-ar fi îndreptat spre Dobrovăț. „Vă rog să fiți atenți la acest mesaj și să îl distribuiți și altora. Rog nu vă deplasați singuri în afara comunei, mai ales spre Dumasca și în pădure. Rog anunțați de îndată dacă îl vedeți”, a transmis primarul.
Autoritățile locale au fost alertate, iar pădurarii supraveghează deplasarea animalului. Potrivit administrației comunei, au fost anunțate Prefectura, Direcția Silvică și Poliția, fiind purtate discuții și cu reprezentanții Jandarmeriei.
Ursul a provocat îngrijorare și în județul Vaslui. Sâmbătă seara, animalul a fost observat în municipiul Negrești, în apropierea unei școli, apoi pe strada Gării, într-o zonă locuită. A fost emis un mesaj RO-ALERT, iar la fața locului au intervenit jandarmi, polițiști, un echipaj SMURD, reprezentanți ai administrației locale și ai Ocolului Silvic Băcești.
Animalul a fost văzut și în curtea unei fabrici dezafectate, însă ulterior nu a mai fost găsit. Din fericire, autoritățile vasluiene nu au raportat victime, pagube sau atacuri asupra oamenilor ori animalelor.
Deocamdată, nu există o confirmare oficială că ursul semnalat la Dobrovăț este același exemplar care a fost văzut la Negrești. Deplasarea animalului este monitorizată de pădurari, iar localnicii sunt sfătuiți să nu se apropie de acesta și să evite zonele împădurite.
Dacă observați ursul, păstrați distanța și sunați imediat la 112. Nu încercați să îl urmăriți, să îl fotografiați de aproape sau să îl alungați! Daniel BACIU