„Vinul este o artă complexă”

1vin - Sebastian-Bobu

Dimensiune font:

| 16-05-2024 12:20

Oenologia, știința și arta vinului, ocupă un loc special în cultura umană, fiind mai mult decât o simplă activitate de producere și consum a băuturilor. Este o lume complexă și fascinantă care împletește istoria, geografia, biologia și chimia, oferindu-le oamenilor o oportunitate unică de a explora și de a înțelege bogăția și diversitatea naturii prin intermediul unui pahar de vin.

Vinul are o istorie îndelungată, datând de mii de ani, fiind menționat în texte antice și jucând un rol central în numeroase culturi și religii. De la Egiptul antic, unde era considerat un dar al zeilor, până la Grecia și Roma antică, unde era un element esențial în viața socială și ceremonială, vinul a fost mereu în centrul civilizațiilor umane. În Evul Mediu, mănăstirile europene au perfecționat arta vinificației, contribuind la dezvoltarea cunoștințelor și tehnicilor care sunt utilizate și astăzi.

Oenologia ne învață că fiecare vin este un produs unic al „terroir-ului” său, un termen francez care se referă la combinația unică de sol, climă, altitudine și practici agricole dintr-o anumită regiune. Fiecare sticlă de vin spune o poveste a locului de unde provine, iar oenologii sunt asemenea povestitorilor care aduc la viață aceste povești prin procesul lor meticulos de creație. De la viile însorite ale Italiei, până la regiunile răcoroase ale Franței sau cele din Valea Napa, fiecare zonă viticolă adaugă propriile caracteristici distincte vinurilor sale.

Pentru mulți, pasiunea pentru vin depășește simplul act al consumului. Este o formă de artă și de expresie personală. Degustarea unui vin este un act de explorare senzorială care implică toate simțurile: vederea, mirosul, gustul și chiar atingerea. Fiecare degustare este o aventură, o descoperire a nuanțelor subtile și a complexității care fac fiecare vin unic. Cursurile de degustare, excursiile la crame și cluburile de vin sunt doar câteva modalități prin care oamenii pot aprofunda cunoștințele și aprecierea lor pentru această băutură nobilă.

Despre toate aceste lucruri am discutat cu Sebastian Bobu, fondatorul singurului wine-shop din Suceava certificat de Consulatul României al Ordinului European al Cavalerilor Vinului.

Domnule Sebastian Bobu, ce v-a atras în lumea vinurilor de calitate și cum a evoluat pasiunea dvs. în acest domeniu?

La început… curiozitatea. Am descoperit o lume extrem de complexă, o lume în care diversitatea este atât de mare încât găsești lucruri noi în fiecare pahar de vin. Toate experiențele avute m-au determinat să intru în detalii privind istoria cramelor, a soiurilor de viță de vie, a metodelor de vinificație dar și în analiza sistematică a gustului și aromelor vinului. Odată cu timpul și cu experiența acumulată am încercat să fiu mai atent la fiecare detaliu oferit de vinul din pahar, la aromele pe care le are, la modul frumos în care se poate transforma în timp. Am urmat apoi două sesiuni de cursuri WSET care mi-au dat posibilitatea unei alte abordări privind valorile și calitățile pe care trebuie să le apreciem la un vin bun.

Care este experiența memorabilă legată de vin pe care ați avut-o și cum v-a influențat?

Au fost mai multe experiențe pe care le-aș numi memorabile. Cele mai interesante au fost vizitele la crame, unde ai ocazia să stai de vorbă cu proprietarii sau vinificatorii, unde afli istoria și poveștile celor care fac eforturi să ne pună pe masă vinuri bune. Cred că cele mai frumoase experiențe le-am trăit în Italia, în zona Puglia, la crame mici, de familie, cum e Podere 29 și la crame mari ca Varvaglione, apoi în zona Valdobbiadene, zona în care se face celebrul spumant Prosecco.

Ați deschis un magazin cu vinuri Premium la Suceava, o zonă unde vița-de-vie nu este chiar la ea acasă. Ce v-a determinat să faceți pasul?

Motivația principală este pasiunea pentru vinuri bune, de calitate, a mea dar și a prietenului meu Cătălin. Chiar dacă Suceava nu e zonă viticolă, de altfel oficial în județ nu există nici o cramă sau plantație de viță de vie, există destul de mulți iubitori ai licorii lui Bachus care sunt interesați să poată avea acces la vinuri din întreaga lume. Și noi ne-am angajat de la început să punem la dispoziția lor toată expertiza și cunoștințele noastre pentru asta. În acest moment avem în magazin peste 1.000 de etichete de vinuri din 16 țări, de pe 6 continente. Mai mult decât atât, organizăm întâlniri tematice și degustări cu un rol important în educarea consumatorului astfel încât aceștia să fie bine informați, iar alegerea pe care o fac atunci când cumpără o sticlă de vin să fie cea potrivită.

Ce rol joacă calitatea și autenticitatea în selecția vinurilor pe care le promovați și cum vă mențineți standardele?

Un rol extrem de important. Vreau să știți că cea mai mare parte a vinurilor importate sau comercializate de noi sunt vinuri testate, degustate, și provin doar din surse autentice. De altfel, de la început, țelul nostru a fost de a face o selecție de vinuri de top, vinuri premium dar în același timp și accesibile. Să știți că avem vinuri foarte apreciate de critici cunoscuți din domeniu, cu premii internaționale la concursuri renumite, care au prețuri foarte bune. Acest lucru e posibil pentru că am încheiat contracte direct cu cramele sau cu negustori renumiți de vinuri. Suntem racordați la noutățile din domeniu, la trendurile de consum, participăm la târguri naționale și internaționale, la masterclass-uri, iar experiența acumulată o împărtășim cu toți cei interesați.

Care sunt valorile și filozofia care stau la baza afacerii dvs. din domeniul vinurilor și cum le integrați în fiecare aspect al activității?

Respectul pentru munca viticultorului este esențial. Trebuie să înțelegem că munca acestora nu este ușoară și este supusă capriciilor naturii, așa că apreciem și respectăm efortul depus de aceștia. Și clientul trebuie să fie respectat, să-i oferi posibilitatea ca atunci când dorește, să poată beneficia de o selecție de calitate la prețuri corecte și de o expertiză din partea unor consilieri educați în domeniul acesta. Acesta e motivul pentru care și ceilalți colegi ai mei au urmat cursuri de specialitate.

De curând, wine-shopul Vinul Bun a obținut certificarea Consulatului României al OEVE. Cât de importantă este această distincție?

Suntem foarte încântați de obținerea acestei distincții mai ales că vine din partea unei organizații europene care promovează valorile culturale locale și vinul privit ca un bun cultural. Clasificarea de 5 pahare, maximul care se poate obține, ne recomandă și garantează calitatea produselor comercializate și a serviciilor oferite.

Veți participa la primul festival de vin din Suceava, care va avea loc pe 18 mai. Ce v-a determinat să acceptați invitația organizatorului?

Cât de importantă este o astfel de manifestare pentru o zonă unde vinul nu este chiar principala băutură? Yvona Mardare e sommelier, blogger și un organizator bine cunoscut de evenimente. De la prima discuție purtată împreună am înțeles că pasiunile legate de vin sunt comune și că pot pune umărul la promovarea vinului, indiferent din zona din care provine. Evenimentul este important pentru toți pasionații de vin din Suceava, o dată prin faptul că e o premieră, primul festival de vinuri organizat aici, dar și prin faptul că participanții vor avea acces la foarte multe vinuri românești și din import.

Dle Sebastian Bobu, ce înseamnă vinul pentru dvs.? Ce v-a adus și ce i-ați oferit?

Vinul este o artă complexă pe care, indiferent cât de mult o studiezi, tot rămân multe, multe lucruri de descoperit și apreciat. Vinul nu trebuie doar băut, ci și înțeles, pentru că îți poate oferi bucurii, satisfacții și clipe plăcute.

Vinul este parte integrantă a identității europene, iar obiectivul Ordo Equestris Vini Europae (Ordinul European al Cavalerilor Vinului) este acela de a menține acest patrimoniu cultural comun în toată diversitatea lui și de a păstra această moștenire pentru generațiile viitoare.

Ordo Equestris Vini Europae își asumă rolul de continuator al Ordinului Sfântul Gheorghe de la 1273, respectiv 1308 si 1468, preluând de la acesta principiile de baza ale cavalerismului, respectiv cinstea, onoarea, demnitatea și morala creștină. Crucea cavalerului cu 8 vârfuri/săgeți simbolizează lupta împotriva celor 8 nefericiri ale omenirii: boala și abandonul, lipsa unui cămin și foametea, lipsa de bunăvoință și vina, indiferența și lipsa de credință.

Ordinul nu neglijează nici operele caritabile sau mecenatul în domeniul artelor, călăuzindu-se în activitatea sa după conceptul: „Abia după ce ai învins invidia și incepi să te implici pentru alții, devii cu adevărat un om nobil, un cavaler”.

Oenologia este, de asemenea, o disciplină științifică riguroasă care implică cunoștințe avansate de chimie, biologie și tehnologie. Procesul de vinificație este unul complex, implicând fermentația alcoolică, macerarea, îmbătrânirea și multe alte etape esențiale care contribuie la dezvoltarea aromelor și a caracterului unui vin. Tehnologia modernă a adus inovații semnificative în acest domeniu, permițând controlul precis al condițiilor de producție și îmbunătățirea constantă a calității vinurilor.

Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Subscrisa TIMOFTE INSOLV SPRL, cu sediul in municipiul Piatra Neamt, Aleea Plaiului nr.10, bl.B1, sc.B, parter, apt.23, judetul Neamt, inregistrata in Registrul Formelor de Organizare al UNPIR sub nr. RFO II-0779, Atestat 2A0779, Cod Fiscal: RO33718032, Tel/fax: 0233272861, mobil: 0745455926/0744995468, Adresa e-mail: timofteinsolvsprl@gmail.com, In calitate de administrator judiciar al debitorului S.C. POLIVALENT S.R.L., conform Incheierii de sedinta nr.153/F din data de 13.09.2022, pronuntata de Tribunalul Neamt-Sectia a-II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr.2465/103/2022, Emite urmatoarea Decizie suspendare si amanare licitatii: Avand in vedere eroarea strecurata in cuprinsul publicatiilor de vanzare intocmite pentru bunurile apartinand debitoarei SC POLIVALENT SRL, transmise in presa locala si centrala, primarii, dosarul cauzei, pe site-ul UNPIR si in BPI, administratorul judiciar DECIDE: Anularea tuturor licitatiilor organizate pentru aceste active, urmand sa fie prorogata reluarea licitatiilor la o data ce va fi stabilita ulterior, motivat de urmatoarele aspecte: Administratorul judiciar precizeaza faptul ca, in publicatiile intocmite, comunicate si afisate nu coincide suprafata de teren situata in intravilanul satului Uricani, com. Miroslava, judet Iasi, care face obiectul contractului de concesiune nr. 26700/24.08.2018 incheiat cu Primaria comunei Miroslava, judetul Iasi, pentru o perioada de 49 de ani, in sensul ca, in unele publicatii este mentionata suprafata de 10.000 mp, iar in alte publicatii suprafata de 20.000 mp. Totodata prezenta decizie este fundamentata si pe finalizarea demersurilor de intabulare a imobilului in cartea funciara si de dezembrare a imobilului concesionat, demersuri inititate de administratorul special al societatii Polivalent SRL. De asemenea, s-a constatat faptul ca nu au fost respectate termenele de publicitate a vanzarii prevazute la art.838 alin.2 Cod proc. Civila. Prin urmare, in conformitate cu art.845 CPC, administratorul judiciar decide amanarea licitatiei din data de 28.10.2024 la o data ulterioara, cu refacerea formalitatilor de publicitate si finalizarea demersurilor privind intabularea si eventual dezmembrarea imobilului ce face obiectul contractului de concesiune incheiat cu Primaria comunei Miroslava. Administrator Judiciar, Timofte Insolv SPRL.

ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ. Privind concesiunea prin licitație publică a unui teren extravilan, domeniului privat al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, număr telefon, fax și/sau adresa e-mail, persoană contact: Comuna Tămășeni, strada Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333, e–mail: primariatamaseni@yahoo.com. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Teren în suprafață de 1000 mp, ce aparține domeniului privat al Comunei Tămășeni, situat pe strada Traian din satul Tămășeni, comuna Tămăeșni; Concesiunea se va realiza conform HCL nr.51/16.10.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni. 2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadatru și resurse umane. 2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații. 2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 05.11.2024 ora 12:00. 3.Informații privind ofertele: 3.1.Data-limită de depunere a ofertelor:11.11.2024 ora 15:00. 3.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor:14.11.2024 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț. 6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței: Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583, e-mail: jud-roman@just.ro.
„Noi artiștii, avem nevoie de întâlniri cu oameni din toate mediile, altfel riscăm să avem o viziune extrem de îngustă asupra lumii în care trăim, să ne izolăm într-o bulă”
25/09/2024 18:48

Cand ne gandim la teatru, de multe ori ne limităm imaginar la scenele mari ale oraselor, la clădirile impozante ale scenelor nationale sau la publicul sofisticat care asistă la premiere. Dar teatrul, in esen ...

„Viitorul medicinii tradiționale chineze în România pare promițător, cu posibilități de integrare în sistemul de sănătate”
21/09/2024 10:04

- Cum a inceput călătoria dumneavoastră in domeniul medicinei traditionale chineze? Ce v-a atras initial către această formă de medicină? - Călătoria mea in medicina traditională chineză (MTC) a i ...

„Dacă spectatorii se recunosc în personajele pe care le jucăm și măcar pentru o secundă, cred că ne-am făcut treaba”
21/09/2024 09:44

Una dintre cele mai vechi forme de artă, teatrul are un impact profund asupra dezvoltării culturale si emotionale a oamenilor, in special asupra adolescentilor, care se află intr-o perioadă de formare a ide ...

„Un curs de cinematografie îi pregătește pe copii să devină oameni asumați”
21/09/2024 09:24

- Cum a apărut ideea de a organiza un curs de cinematografie dedicat copiilor? Ce v-a inspirat să creati acest program? - Încă de pe vremea cand fetita mea era mică si practica modellingul si avea di ...

  „Oamenii caută adesea să aibă experiențe inedite care să le ofere amintiri de neuitat”
21/09/2024 08:23

Romanii au avut o vară plină in acest an, date fiind cifrele companiilor de turism. Cele mai populare destinatii au fost Turcia, Grecia, Egipt, Bulgaria, dar si turismul intern, atat la mare, cat si la munte. ...

„E nevoie de crearea unei comunități care să mențină viu teatrul de animație și de păpuși”
21/09/2024 08:21

„V-ati intrebat vreodată cum se nasc marile capodopere ale literaturii, care ne fac să visăm, indiferent de varstă sau de istorie? 20K leghe sub mări este o aventură in laboratorul de creatie a ...

Top 8 tehnologii auto care vor revoluționa industria în viitorul apropiat
27/08/2024 10:34

Top 8 tehnologii auto care vor revolutiona industria in viitorul apropiat Industria auto se află intr-o perioadă de transformare rapidă, impulsionată de inovatii tehnologice care promit să schimbe radi ...

Scandal între frații Ionuț și Tudor Chirilă. Cei doi au avut relații tensionate în perioada copilăriei și a adolescenței
07/07/2024 18:47

Viata lui Tudor Chirilă (50 de ani) a fost una plină de aventuri si intamplări pe care clar nu le va uita niciodată. Prezent la podcast-ul lui Mihai Bobonete, artisul a povestit despre conflictele intre el ...

„Gastronomia românească nu este doar despre gusturi, ci și despre povești”
16/05/2024 20:09

Dar gastronomia traditională romanească nu este doar despre alimente si retete. Este un ambasador al valorilor noastre, o modalitate de a celebra comunitatea si de a ne conecta la rădăcinile noastre. Prin i ...

„Un proiect de suflet e cel al cărui spațiu sau siluetă îți declanșează emoția încă de la prima schiță”
15/05/2024 13:29

- Ce v-a inspirat să deveniti arhitect si cum a influentat acest lucru stilul dvs. arhitectural? - De-a lungul anilor si in special in copilărie, am avut parte de experiente senzoriale si interactiuni umane ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei