„Noi artiștii, avem nevoie de întâlniri cu oameni din toate mediile, altfel riscăm să avem o viziune extrem de îngustă asupra lumii în care trăim, să ne izolăm într-o bulă”

 * dialog cu regizorul Victor Olăhuț,  inițiatorul și managerul proiectului „Cultură'n Șură”

Când ne gândim la teatru, de multe ori ne limităm imaginar la scenele mari ale orașelor, la clădirile impozante ale scenelor naționale sau la publicul sofisticat care asistă la premiere. Dar teatrul, în esența sa pură, nu are nevoie de aceste grandiozități pentru a prinde viață. Teatrul la sate este un exemplu remarcabil de creativitate și curaj, un demers prin care arta își găsește drum în inimile oamenilor acolo unde accesul la cultură nu este întotdeauna facil.

Satele românești au fost dintotdeauna păstrătoarele unor tradiții vechi și autentice. Fiecare comunitate are propria poveste, propriile obiceiuri și moduri de a privi viața. Într-un astfel de context, teatrul poate deveni mai mult decât o formă de divertisment, devine un vehicul prin care oamenii se reconectează la sine și la comunitate. Departe de strălucirea reflectoarelor, teatrul de la sat este mai intim, mai personal, un act artistic care răsare din nevoia de a comunica, de a exprima și de a împărtăși emoții.

Un spectacol de teatru într-un sat nu este doar o întâlnire între actori și public, ci este un eveniment care coagulează comunitatea. Sala poate fi o cămin cultural modest, poate fi chiar și o șură sau o curte, dar magia actorilor reușește să transforme orice spațiu într-o scenă plină de viață. Satele care primesc aceste reprezentații trăiesc un moment de comuniune, de întoarcere către valori simple, dar esențiale. Teatrul devine, astfel, o punte între generații – între bunici care încă mai țin minte poveștile spuse la gura sobei și nepoți care descoperă, poate pentru prima dată, forța cuvântului și a interpretării dramatice.

Curajul acestui demers constă în faptul că, de multe ori, teatrul la sate vine în întâmpinarea unui public care nu are acces la marile scene sau la formele consacrate de artă. Publicul rural poate fi divers – de la copii curioși și fascinați de poveste, până la oameni trecuți prin viață, sceptici, dar dornici să înțeleagă ce aduce nou teatrul în viața lor. Pentru actori, acest tip de public este o provocare. Aici nu se pot ascunde în spatele decorurilor fastuoase sau al luminilor orbitoare; aici totul este despre autenticitate. Este nevoie de curaj să te expui în fața unui public care nu este neapărat familiarizat cu codurile teatrale, dar care are o deschidere și o sinceritate nealterată. Despre toate aceste lucruri am discutat cu regizorul Victor Olăhuț,  inițiatorul și managerul proiectului „Cultură'n Șură”, care de mai bine de zece ani duce teatrul profesionist în satele românești, un demers mai mult decât necesar și bine primit.

- Ce v-a inspirat să inițiați proiectul „Cultură'n Șură” și cum a evoluat de-a lungul timpului?

- Au fost mai multe lucruri complementare: șura bunicilor mei la care țin foarte mult și care poate fi transformată într-o scenă/cutie italiană în miniatură, anii de după facultate în care ai foarte puține oportunități ca regizor de a lucra și trebuie să te descurci, vidul cultural din mediul rural și din cel mic urban. I-am avut alături chiar de la început pe actrița Florentina Năstase și dramaturgul Flavius Lucăcel. Entuziamul lor a făcut posibilă prima reprezentație pe care am avut-o într-un sat în anul 2013. De atunci am susținut peste 150 de reprezentații în aproximativ 90 de comunități rurale. Dintr-o ciudățenie la care lumea teatrală privea în general cu scepticism, teatrul la sat nu mai miră pe nimeni. Încet, încet, abordarea noastră a devenit un model de activare comunitară și educație prin cultură care este replicat și de alte entități.

- Cum este primit teatrul în mediul rural, comparativ cu cel urban? Care sunt principalele provocări și satisfacții în realizarea spectacolelor în sate?

- Fiecare comunitate în care mergem este diferită. Așa că de fiecare dată când pregătim o reprezentație într-un sat trebuie să ne adaptăm. Câteodată totul merge foarte lin, de la colaborarea cu autoritățile locale pe care încercăm de fiecare dată să le implicăm în organizare, la deschiderea sătenilor pentru un alt fel de eveniment față de cele cu care sunt obișnuiți. Alteori e greu, trebuie să tragem de toată lumea. Când mergem pentru prima oară într-o comunitate, publicul vine fără prea mari așteptări. Dorința noastră e să-i determinăm să se mire că un astfel de lucru se poate întîmpla în satul lor. Adeseori reușim.

„Emoțiile mele sunt mai mari atunci când jucăm în mediul rural”

- Cum reușiți să adaptați piesele de teatru astfel încât să rezoneze atât cu publicul din mediul rural, cât și cu cel urban?

- În afară de sinceritate, nu e foarte mare diferență între cele două tipuri de public. Pe de altă parte, de obicei la spectacolele cu adevărat bune, în contextul potrivit, rezonează orice tip de public. Nu abordăm diferit o reprezentație pe care o avem într-un sat față de una pe care o avem într-un festival. În ceea ce mă privește, emoțiile mele sunt mai mari atunci când jucăm în mediul rural. Cu publicul obișnuit al teatrelor e mai simplu: știi la ce se așteapă, știi că și dacă nu le va plăcea spectacolul tot vor sta cuminți în scaune până la final și vor aplauda. La sat publicul te taxează.

- Care este impactul pe termen lung pe care sperați să îl aibă „Cultură'n Șură” asupra comunităților rurale? Ați văzut deja schimbări semnificative?

- De când am început acest proiect am evitat să susținem reprezentații în căminele culturale din varii motive: acustică proastă, pereții albi care fac imposibil un ecleraj decent, lipsa culiselor. Am optat pentru gospodăriile oamenilor, reprezentațiile având loc în aer liber. Primarii se miră de fiecare dată de ce nu jucăm în căminele culturale. Sunt comunități unde am fost de mai multe ori și unde s-a întamplat să și  plouă și să fim nevoiți să jucam în căminele culturale. De abia atunci au înțeles primarii opțiunea noastră. Mai apoi s-a întamplat să primesc telefoane de la aceștia atunci când au avut fonduri pentru renovarea căminelor ca să mă întrebe cum trebuie dotate acestea. E mare lucru! Mai important decât asta e faptul că am creat o rețea: atunci când avem spectacol într-un sat de obicei vin mulți spectatori și din satele și orașele din apropriere. La început oamenii  veneau fără să știe la ce să se aștepte, acum vin ca la teatru. ()

- În scurt timp veți veni și la Festivalul Internațional pentru Publicul Tânăr de la Iași, unde veți aduce piesa „Schimbăm perdelele”, pe care ați jucat-o și în mediul rural. Cum ați pregătit-o pentru publicul din acest context urban și poate chiar mai elitist?
- Sper că publicul elitist să aibă și simțul umorului. Este un text bun care este jucat foarte bine de doi actori extraordinari: Florentina Năstase și Mihai Smarandache. Abordarea noastră este una foarte serioasă atunci când prezentăm spectacolul în sate,  la fel va fi și la Iași.

„Norocul teatrului este că nu poate fi digitalizat și cred că de aceea va supraviețui până la capăt”

- Cum vedeți viitorul teatrului în România, atât în mediul rural, cât și în cel urban, în contextul în care digitalizarea și schimbările socio-culturale par să transforme accesul la cultură?

- Acesta este norocul teatrului, că nu poate fi digitalizat și cred că de aceea va supraviețui până la capăt. Cred că societatea noastră are nevoie de teatru bun peste tot, mai rămâne ca noi, oamenii de teatru, să găsim modalități de-al face relevant pentru public. Acesta mi se pare a fi momentan marele neajuns: teatrele au devenit un fel de muzee care arareori au de-a face cu prezentul. Publicul tânăr cam lipsește și el.

- Puteți împărtăși un moment special din experiențele voastre în turneele din mediul rural, unul care să sublinieze puterea teatrului de a aduce oamenii împreună?

- E emoționant atunci când vezi bunici venind cu nepoții cu două ore înainte de spectacol pentru a-și ocupa locurile. Sau atunci cand revenim într-un sat și copiii de acolo își amintesc replici din spectacolele din anii trecuți. Încercăm să facem astfel încât reprezentațiile din mediul rural să devină ale comunităților. De cele mai multe ori reușim.

- Cum s-au schimbat percepțiile dvs. asupra teatrului și culturii după ce ați lucrat îndeaproape cu comunitățile rurale?

- Cred că drumul este invers. Am încercat să schimb percepția celor din breaslă în ceea ce privește mediul rural și a comunităților de la sate despre teatru. Am pornit la drum cu niște convingeri care sunt în sfera bunului simț comun: oamenii au nevoie de artă indiferent de mediul în care își duc viața. Noi artiștii, pe de altă parte, avem nevoie de întâlniri cu oameni din toate mediile, altfel riscăm să avem o viziune extrem de îngustă asupra lumii în care trăim, să ne izolăm într-o bulă.

- Ce planuri de viitor aveți pentru „Cultură'n Șură”? Aveți în vedere extinderea proiectului și în alte forme de manifestare artistică sau culturală?

- Ce ne propunem este să devenim o legătură între alte companii independente și mediul rural. Noi reușim în ultimii ani să susținem în fiecare vară  în mod constant aproximativ 20 de reprezentații în mediul rural. E puțin. E nevoie de mult mai mult decât atât și de aceea vrem să implicăm și alte trupe în demersul nostru.

- Aici aș schimba registrul și aș trece în cel personal – cum ați ales teatrul și de ce? Ce v-a oferit? Ce i-ați dăruit?

- Cred că avem nevoie de artă pentru a vedea cât de bună sau cât de rea poate fi lumea în care trăim. Arta cere și privitorului și artistului empatie. Eu încerc să surprind spectatorul arătându-i lumea dintr-o perspectivă care i-a scăpat, la care nu s-a gândit. Teatrul îmi oferă șansa să lucrez cu mulți oameni din diferite părți ale țării și mai nou a lumii. Deocamdată tot timpul apare ceva neașteptat în peisaj. Sper să rămân în felul acesta curios până la final.

A consemnat Maura ANGHEL

 

Inițiat de asociațiat cu același nume, Cultură’n Șură este o organizație non-profit al cărei principal obiectiv este promovarea și dezvoltarea culturii în zonele cu acces limitat la cultură, cu scopul de a diminua diferențele culturale dintre comunitățile rurale și cele urbane.

De ce este necesar proiectul Cultură'n Șură?

* Pentru că există un segment de public cu potențial ridicat dar neexploatat de instituțiile de cultură.

* Pentru că un spectacol de teatru este un eveniment în jurul căruia se reunește comunitatea.

* Pentru că oferă sătenilor un prilej de întâlnire cu actori profesioniști.

* Pentru că deschide apetitul tinerilor pentru cultură și artă.

* Pentru că este ceva firesc și nicidecum exotic!