PLANUL DE FINANȚARE A COMBATERII SCHIMBĂRILOR CLIMATICE: 1.000 DE MILIARDE DE EURO PENTRU EUROPA

europa

Dimensiune font:

| 23-02-2020 19:35

Schimbările climatice fac și desfac politicile economice, sociale și de mediu obligând națiunile să ia măsuri complexe și modificând radical anumite industrii, cum ar fi cea auto. Astfel, după o lună de la prezentarea Pactului ecologic european, Comisia Europeană a prezentat o propunere detaliată privind modul de finanțare a acestuia. Planul de investiții pentru Pactul ecologic european este proiectat să atragă investiții publice și private de cel puțin 1.000 de miliarde de euro în următorul deceniu. Deputații europeni au dezbătut această chestiune la jumătatea lunii ianuarie.

Transformarea UE într-o economie neutră din punct de vedere climatic până în 2050 va necesita investiții masive în tehnologii de energie curată. Numai atingerea unui obiectiv intermediar de reducere a gazelor cu efect de seră cu 40% până în 2030 ar necesita investiții suplimentare anuale de 260 de miliarde de euro, conform estimărilor Comisiei Europene.

De unde vin banii

Potrivit unui document emis de Parlamentul European, aproximativ jumătate din bani ar trebui să provină de la bugetul UE prin diferite programe care contribuie la proiectele climatice și de mediu, de exemplu prin fonduri agricole, Fondul de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Orizont Europe, LIFE.

Aceste investiții ar atrage 114 miliarde de euro în cofinanțare de către statele membre. Se preconizează că aproximativ 300 de miliarde de euro din investiții private și publice vor fi mobilizate prin intermediul fondurilor InvestEU și ETS, iar alte 100 de miliarde de euro ar trebui atrase folosind noul mecanism pentru o tranziție justă, conceput pentru a sprijini regiunile și comunitățile care sunt cele mai afectate de tranziția ecologică, de exemplu regiuni care depind în mare măsură de cărbune.

Mecanismul pentru o tranziție justă

Mecanismul se va baza pe trei piloni: Fondul pentru o tranziție justă, cu 7,5 miliarde de euro, fonduri InvestEU și împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții susținute de bugetul UE. Se preconizează că toate aceste instrumente vor mobiliza 100 de miliarde de euro în investiții publice și private – bani care ar putea fi folosiți pentru lucrători (pentru a învăța noi abilități pentru locuri de muncă în viitor), pentru sprijinirea întreprinderilor (pentru a crea noi oportunități de angajare), investiții în energie curată și izolarea termică a caselor.

Investițiile ar trebui să ajute în special acele regiuni care sunt dependente de combustibilii fosili, cum ar fi cărbunele, care asigură încă aproximativ un sfert din generarea de energie în UE. Sectorul cărbunelui din UE angajează direct 238.000 de persoane în minele de cărbune și centralele electrice, în peste 100 de regiuni europene – din Polonia până în Spania. În 2015 existau 128 de mine de cărbune în 12 state membre și 207 centrale electrice pe cărbune în 21 de state membre, se mai arată în document.

„Este un mesaj către minerii din Asturias, Macedonia de Vest sau Silezia, către persoanele care recoltează turbă în Irlanda; regiunile baltice s-au bazat pe șisturile petroliere. Știm că vă confruntați cu o cale mai abruptă către neutralitatea climatică și știm că perspectiva unui viitor diferit – unul mai curat – ar putea fi o perspectivă avantajoasă în general, deși drumul către acesta pare astăzi descurajant. Acest mecanism pentru o tranziție justă, de cel puțin 100 de miliarde de euro, este un angajament prin care UE este alături de voi în această tranziție“, a declarat Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei, responsabil pentru Pactul ecologic european în momentul prezentării propunerii către eurodeputați.

Ce spun eurodeputații

Siegfried Mureșan (PPE, România) a solicitat garantarea resurselor suficiente pentru atenuarea efectelor tranziției. „Nu ar trebui să afecteze politicile existente – nici coeziunea, nici agri-cultura, nici cercetarea, nici inovarea. Este o prioritate suplimentară și ar trebui finanțată separat“, a arătat Mureșan.

„Trebuie să abordăm nevoia de finanțe noi care să sprijine această transformare socială și ecologică“, a declarat Iratxe García Pérez (S&D, Spania). Dumneaei dorește ca cel puțin 30% din următorul buget pe termen lung al UE să abordeze schimbările climatice.

Dragoș Pîslaru (Renew Europe, România) a cerut statelor membre „să utilizeze aceste instrumente și să se concentreze pe investiții în cea mai importantă resursă a Europei – cetățenii“.

Conform lui Niklas Nienaß (Verzi/ALE, Germania), „putem susține această propunere dacă aceasta înseamnă o tranziție clară și justă cu planuri concrete de eliminare treptată pentru toate regiunile carbonifere“. „Nu este deloc sigur de unde vor veni resursele“, a spus domnul Gianantonio Da Re (ID, Italia). „Criteriile pentru beneficiari și modul în care vor fi distribuite fondurile trebuie, de asemenea, soluționate“, a adăugat dumnealui.

Johan Van Overtveldt (CRE, Belgia), președintele comisiei pentru buget, a subliniat lipsa de claritate cu privire la sursa unei părți a banilor. „Suntem în favoarea unei economii circulare, dar împotriva reciclării finanțării și a banilor. Nu suntem în favoarea aventurilor financiare“, a arătat dumnealui.

Conform lui Younous Omarjee (GUE, Franța), președintele comisiei pentru dezvoltare regională, „trebuie să reducem costurile sociale și să sprijinim regiunile în această tranziție justă“.

Propunerea Comisiei se va îndrepta acum către comisiile parlamentare relevante, unde deputații o vor discuta în profunzime și vor depune amendamente pentru a o îmbunătăți, după care ar trebui să înceapă negocierile cu Consiliul privind textul final, se mai arată în document. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
LOTO 6/49 din 4 mai 2024. Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker sâmbătă, 4 mai
04/05/2024 22:21

 Loteria Romană a organizat sambătă, 4 mai 2024, Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Pasti.   Loto 6/49 din 4 mai, tragerea principală: 16, 6, 13, 44, 18, 19  Loto 6/49 trage ...

Programul magazinelor de Paște. Unde puteți face ultimele cumpărături?
04/05/2024 10:58

 Programul magazinelor de Paste. Iată unde puteti face ultimele cumpărături. Dacă nu ati apucat să vă faceti toate cumpărăturile de care aveti nevoie inainte de Paste, trebuie să stiti, magazinel ...

Rezervele BNR au scăzut la 69,7 miliarde euro
03/05/2024 07:18

  Redeschiderea pietei pentru o singură sedintă, după ziua de 1 mai si inainte de minivacanta de Paste, nu a adus schimbări semnificative ale cursului euro, chiar dacă au crescut iesirile de capital ...

Scandal la Luduș după închiderea Fabricii Leoni. 200 de oameni au ieșit în stradă
02/05/2024 16:30

Aproximativ 200 de angajaţi ai Fabricii LEONI din Luduş au protestat, joi, după decizia de inchidere a punctului de lucru, solicitand să li se respecte drepturile sociale. Fondatorul grupului de iniţiativ ...

 Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF
02/05/2024 09:10

  Comunicat de presă ref: Finalizare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare”& ...

BIZZ Accelerator, cel mai amplu proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
02/05/2024 07:13

Într-un context economic in care antreprenoriatul romanesc cunoaste o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Stefan Mandachi, impreună cu economistul Iancu Guda, lansează BIZZ Accelerator, un program ...

Peste 5.300 antreprenori din regiunea Moldovei au renunțat la afaceri!
01/05/2024 13:22

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au iesit din sistemul economic, in primele trei luni din an, au ajuns, in regiunea de Nord-Est, la 5.391, cu aproape 20 la sut ...

Trenuri suplimentare de 1 Mai și Paște
30/04/2024 14:30

CFR Călători va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin ...

S-a ieftinit mălaiul
30/04/2024 13:47

Preţurile produselor agricole au scăzut cu 18,69% in luna februarie 2024, comparativ cu luna februarie 2023, potrivit Buletinului statistic de preţuri al Institutului Naţionale de Statistică, in care se me ...

CNAIR a desemnat câștigătorul contractului necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău
30/04/2024 13:36

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei