Moartea şi învierea lui Iisus

images

Dimensiune font:

| 04-05-2024 18:34

 Evangheliile după Luca şi Matei sunt ambigue în privinţa zilei din săptămână în care a murit Iisus * referirile cele mai numeroase sunt legate de pregătirile de dinaintea crucificării


După opinia specialiştilor, din cauza referirilor mai puţin clare, ar putea fi vorba de prima zi de dinaintea Sabatului (vineri), exact de ziua respectivă sau de ziua de după Sabat. Sunt voci care spun, însă, că poate fi vorba de orice zi a săptămânii. Evanghelia după Ioan menţionează că Iisus a murit chiar în ziua în care s-a pregătit crucificarea sa. Interesant este însă faptul că versetul 19:31 din Ioan a primit diverse interpretări, date de cei care au tradus Biblia. Aşa că, la fel ca în cazul celor doi evanghelişti menţionaţi mai sus, Iisus ar fi putut muri în orice zi a săptămânii. Un lucru de care trebuie ţinut seama se referă la faptul că în secolul I al erei noastre tehnicile medicale erau mai mult decât primitive şi, în consecinţă, era destul de uşor ca o persoană care şi-a pierdut cunoştinţa să fie declarată moartă. Ţinând cont de acest lucru, precum şi de modul în care se calcula durata unei zile în vechea Palestină, este perfect posibil ca Iisus să fi murit miercuri, joi sau vineri.

Toţi creştinii ştiu că Isus a înviat duminică dimineaţa. Cu toate acestea, însă, evangheliile sunt vagi atunci când trebuie să specifice exact ziua din săptămână sau momentul din zi în care a înviat. Se spune că învierea s-a produs înainte ca femeia/femeile (altă informaţie vagă) să viziteze mormântul, în dimineaţa zilei de duminică. Evanghelia după Ioan spune însă că Maria Magdalena a vizitat mormântul duminică, înainte de răsăritul soarelui. Autorii Evangheliilor după Matei şi Marcu spun că vizita a avut loc atunci când încă mai era întuneric. Evanghelia după Luca este vagă în privinţa acestui subiect. Aşadar, Învierea a avut loc duminică dimineaţa, dar când anume nimeni nu precizează cu exactitate.

Intervalul dintre moartea şi învierea lui Isus a fost stabilit la trei zile. În acest sens, Evanghelia după Matei şi cea după Luca folosesc expresia „în a treia zi”, iar Evanghelia după Ioan: „în trei zile”.

O analiză sumară ar suna, deci, în felul următor: Isus a murit vineri după-amiaza şi a înviat duminică dimineaţa. O analiză mai amănunţită are darul de complica lucrurile. De exemplu, în secolul I al erei noastre ziua începea la apusul soarelui, continua pe toată durata nopţii şi se încheia la următorul apus al soarelui. Cu alte cuvinte, cele câteva ore dintre moartea lui Iisus după-amiaza şi apusul soarelui pot fi considerate ca fiind o zi. Moartea a avut loc, deci, vineri; sâmbătă a fost a doua zi, iar porţiunea dintre apusul soarelui sâmbătă şi învierea propriu-zisă poate fi considerată că reprezentând cea de-a treia zi. În timpurile de azi, trei zile se traduc prin 72 de ore, ceea ce înseamnă că intervalul dintre vineri după-amiază şi duminică dimineaţa nu reprezintă decât o zi şi jumătate! În timpul lui Hristos, însă, trei zile puteau însemna oricât, de la 24 la 72 de ore.

Un alt lucru de care trebuie ţinut cont se întâlneşte în Evanghelia după Matei (12:40), unde se spune că Iisus a stat „trei zile şi trei nopţi în inima pământului”. Ştiind că Iisus a murit în orele de dinainte de apusul soarelui, putem considera foarte bine că el a murit joi după-amiază (o zi), a fost mort toată ziua de vineri şi de sâmbătă (două nopţi şi două zile) şi a înviat undeva între apusul de sâmbătă şi răsăritul de duminică (o noapte). Doar conform acestui calcul pot ieşi la numărătoare trei zile şi trei nopţi. Dar, în acest caz nu mai putem accepta faptul că Iisus a murit într-o zi de vineri!

O altă teorie ar putea porni de la faptul că femeia/femeile a (au) vizitat mormântul cu puţin timp înainte de apusul soarelui în ziua de Sabat. Matei 28:1 poate fi interpretat în acest sens. 72 de ore calculate în acest fel ne duc cu gândul la ziua de miercuri după-amiază. Dacă Iisus a murit într-adevăr în ziua de miercuri şi a înviat înainte de apusul soarelui de sâmbătă, în urma unui calcul simplu vom avea două zile întregi şi două jumătăţi de zi, care, conform modului palestinian de socotire a zilelor, formează patru zile şi nu trei, aşa cum se consideră astăzi!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
HOROSCOPUL ZILEI
17/05/2024 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Cardinalul Pietro Parolin va fi prezent la Iaşi în cadrul Zilei Diecezane a Tineretului
16/05/2024 08:22

Secretarul de Stat al Sanctităţii Sale Papa Francisc, cardinalul Pietro Parolin, va fi prezent la Iaşi in perioada 18-19 mai 2024. Eminenţa Sa va celebra Sfanta Liturghie din Ziua Tineretului la nivel diece ...

Horoscopul zilei
16/05/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

Arta ascunsă a lutierilor. Povestea secretă a sunetului
15/05/2024 14:55

  În umbra luminoasă a muzicii clasice si contemporane se ascunde o lume fascinantă, adancă si adesea trecută cu vederea: lumea lutierilor. Acesti mesteri ai sunetului sunt artizani ai unei trad ...

Cele Zece Porunci, piloni ai eticii și moralei umane
12/05/2024 16:08

  Într-o lume plină de diversitate si schimbare rapidă, uneori pare că valorile si principiile fundamentale sunt pierdute in valtoarea vietii moderne. Cu toate acestea, există un cod moral atemp ...

Calendar ortodox, 12 mai. Duminica Tomei
12/05/2024 12:12

Este singura duminică din anul bisericesc dedicată şi inchinată unui Sfant Apostol al Mantuitorului Iisus Hristos. Sfantul Apostol Toma a fost cel despre care se spune că a atins rănile Domnului, dand as ...

Horoscopul zilei
12/05/2024 04:05

  Berbec Buna organizare si rezolvarea chestiunilor care implica o anume rutina te pot mentine astazi intr-o zona de confort, detasandu-te putin de tensiunile pe care probabil le resimti in legatu ...

Tradiții la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Ziua în care aflăm cât vom mai trăi
10/05/2024 09:00

Numele de Izvorul Tămăduirii vine de la mai multe minuni care s-ar fi intamplat langă un izvor din apropierea Constantinopolului. Se spune că Leon, inainte să devina impărat, se plimba printr-o pădure de ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/05/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

Arhiepiscopul Teodosie a fost trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență după investigația Recorder despre fondurile de la buget
08/05/2024 16:17

Directia Natională Anticoruptie (DNA) l-a trimis miercuri in judecată pe Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru săvarsirea infractiunii de cumpărare de influentă. Dosarul a fost deschis anul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei