A șantajat o femeie cu poze compromițătoare și a primit de la ea 20.000 de lei

impozite-plata-amenda-stat-18813956

Dimensiune font:

| 31-01-2023 00:39

 Un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, a fost săltat de polițiști în timp încerca să părăsească România, după ce ar fi amenințat în repetate rânduri o femeie cu acte de violență și publicarea de imagini compromițătoare. Șantajul fostei prietene a avut efectul scontat de individ, care a primit de la partea vătămată suma de 20.000 de lei, în trei tranșe.

 Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a primit o sesizare cu privire la acest caz ieșit din comun, în ultima zi a anului trecut. Atunci, o femeie s-a prezentat la poliție și a sesizat faptul că a fost constrânsă de un bărbat, prin amenințări, să-i dea suma totală de 20.000 de lei.

Când li s-a transmis cine este șantajistul, polițiștii știau deja, în mare măsură, cu cine au de a face.

Petru Ferdinand Lafontaine, în vârstă de 32 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, mai este trimis în judecată într-un dosar de tâlhărie, în care este acuzat de comiterea a trei furturi cu violență și era în atenția polițiștilor judiciariști în mai multe dosare.

A primit 20.000 de lei dar a și distribuit pozele prietenului actual al fetei 

Deși primise 20.000 de lei, individul a distribuit mai multe fotografii în ipostaze indecente cu femeia către actualul ei prieten, folosind un cont de pe o aplicație telefonică.

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a explicat că polițiștii au început cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, iar în data de 21 ianuarie au efectuat trei percheziții domiciliare, ridicând printre altele trei telefoane mobile.

Suspectul nu a fost găsit la domiciliu. Lafontaine se sustrăgea anchetei, astfel că polițiștii au emis pe numele său mandat de aducere și au solicitat darea în consemn. Din fericire, măsura a avut efectul scontat și a fost luată la timp. 

Prins în timp ce încerca să iasă din țară prin PTF Borș

Joia trecută, pe 26 ianuarie, suspectul a fost depistat în timp ce încerca să iasă din țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș. În baza consemnului, polițiștii de frontieră l-au reținut și apoi l-au predat polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale Câmpulung Moldovenesc.

 Petru Ferdinand Lafontaine a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de șantaj, dar și pentru infracțiunea de ”violarea vieții private”.

Vineri, 27 ianuarie, procurorul de caz de la Câmpulung Moldovenesc a formulat propunere de arestare, iar Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a emis mandat de arestare pentru 30 de zile.

Inculpatul a contestat deja măsura de arestare la Tribunalul Suceava și se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.

Polițiștii suceveni au transmis cu privire la acest caz că hărțuirea, indiferent de mediul în care se desfășoară, este considerată infracțiune și se pedepsește aspru, mai ales dacă este vorba despre șantaj, iar victima este privată de sentimentul de siguranță și libertate.

Codul Penal prevede articole speciale de lege atât pentru amenințări ( art. 206), șantaj ( art.207), cât și pentru infracțiunea de hărțuire.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
România are 4.748.274 de pensionari
05/05/2024 13:38

Un număr de 4.748.274 de pensionari era inregistrat in aprilie 2024 in Romania, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.248 de lei, conform datelor centraliza ...

5 mai, Ziua Mamei
05/05/2024 10:00

La data de 5 mai 2024 este sărbătorită, in Romania, Ziua mamei. Celebrarea acestei zile a fost instituită in anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, care prevede marcarea acesteia in fiecare an, in prima dumin ...

Vama Veche s-a umplut de droguri
05/05/2024 09:45

Litoralul este locul preferat de tineri pentru minivacanţa de 1 Mai şi Paşti. Staţiunile Mamaia şi Vama Veche sunt de departe cele mai frecventate. Din păcate, tot in aceste zone, mai mulţi petrecăreţ ...

Paștele în România: schimbări, tradiții și conexiuni
04/05/2024 17:21

Cu Sărbătorile Pascale apropiindu-se cu pasi rapizi, studiul realizat de Reveal Marketing Research aduce in lumină interesantele tendinte si transformări in modul in care romanii se pregătesc pentru aceast ...

Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Ce arată ultimele date Eurostat
04/05/2024 15:24

Cele mai recente date Eurostat arată că speranta de viată a inceput din nou să crească in Uniunea Europeană, ceea ce ar putea insemna si o crestere a varstei de pensionare. Romania ar putea decide creste ...

Mihai Mărgineanu, oripilat și șocat de Vama Veche. 'Multe fete bete chioare'. 'Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?'
03/05/2024 17:28

Mihai Mărgineanu a povestit pe retelele sociale socul pe care l-a trăit după ce a perecut ziua de 1 Mai in Vama Veche. Artistul a povesit că nu a fost pe litoralul roamesc ca să se distreze el, ci ca supr ...

Domeniul Regal Săvârşin se deschide de Ziua Copilului
02/05/2024 16:14

Domeniul Regal Săvarşin se deschide publicului pe 1 iunie, cand vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sambătă, 1 iunie 2024. În acea zi, in ...

Fundația Emmaus Iași anunță încheierea proiectului ”Permis Pentru Mai Bine”
01/05/2024 09:00

 ”Permis pentru Mai Bine”- Iasi, 30.04.2024 Fundatia Emmaus Iasi anuntă incheierea proiectului ”Permis Pentru Mai Bine”. Implementat in perioada 01.07.2023-30.04.2024, proiectul s ...

29 aprilie, Ziua veteranilor de război
29/04/2024 10:53

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, in semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor Romani ...

Gabriel Biriş. Tichetele sărăciei
29/04/2024 00:10

Gabriel Biriş, avocat specializat in fiscalitate, crede ca inflaţia este alimentată de o „super avalanşă de tichete”, precum cele pentru profesori, pentru mămici, pe langă creşterile de taxe din ult ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei