„Dacă mâine ar fi să schimb lumea, în primul rând aş discuta cu Dumnezeu despre planurile Sale, care sunt mult mai importante decât ale noastre, pământenii”

x-interviu
x-interviu1
x-interviu2

Dimensiune font:

| 25-03-2023 12:23

  Martie este, prin excelență, o lună dedicată femeilor. Nevoia de sărbătoare ține de identitatea umanului și nu este deloc întâmplătoare această asociere a feminității cu renașterea naturii la debut de primăvară. Ca un dar și o provocare lansate în luna feminității, am invitat câteva doamne la dialoguri scurte despre locul și rolul lor într-o societatea plină de frământări. Am stat de vorbă cu pianista Vasilica Stoiciu Frunză, conf. univ. la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași.

 

- Sunteţi o pianistă cunoscută, apreciată. Privind retrospectiv, care au fost  principalele momente care v-au jalonat parcursul? Când și cum aţi ştiut că muzica va fi prima şi poate singura chemare?

- Mulţumesc pentru aprecieri! Ca majoritatea dintre colegii mei de profesie, sunt rezultatul dorinţei părinţilor de a-mi oferi educaţie cât mai valoroasă.  Data de 1 martie, pe când aveam cinci ani, unsprezece luni şi trei săptămâni, mi-a rămas perfect în memorie, fiind borna numărul 1 în ceea ce urma să devină lunga prietenie cu pianul, cu muzica. Atunci, de mână cu mama, am mers la prima lecţie de pian la doamna profesoară  Lina Şum, la Piatra Neamţ. Cum e firesc, următorii opt ani au fost clarificatori pentru curajul de a pleca de acasă şi a urma un liceu de specialitate (Liceul de muzică şi arte plastice „Octav Băncilă” din Iaşi). Odată ce porneşti pe acest drum, intersecţiile către alte zări pot fi tentante. Depinde  de ce simţi, cum şi alături de cine evoluezi, ce rezultate ai, cât te ţin nervii. La mine a fost sens unic cu privilegiul de a avea părinţi conştienţi că e bine să fac ce cred că mi se potriveşte, care m-au susţinut la limita maximă a puterilor lor, deasemeni cu profesori de pian excepţionali, doamna Doina Simovici şi marea pianistă, maestra Sofia Cosma.

- Iubiţi arta, o slujiţi, iar ea, la rândul ei, v-a adus multe daruri. Care a fost cel mai frumos moment trăit la clapele pianului?

- Când, se pare că am reuşit să comunic, prin tot mecanismul extrem de complex care se pune în funcţie atunci când eşti în faţa claviaturii, mesajul din sufletul şi mintea compozitorului. E fascinant.

- Aţi cântat cu artişti celebri. Vă rog să ne împărtăşiţi din câteva momente care v-au rămas lipite de suflet. Lângă cine aţi simţit că muzica este cu adevărat înălţătoare?

- Atitudinea mea este egală cu toţi partenerii de cânt, indiferent de vârstă, nivel, experienţe. Consider că, pe drumul foarte dificil pe care l-am ales, cel al pianistului colaborativ (acompaniator), am avut întâlniri artistice care mi-au marcat viaţa profund.

Doresc să subliniez faptul că, a face muzică împreună cu un partener foarte valoros, nume important pe plan mondial, este, pe cât de motivant, pe atât de responsabil. Şi faci acest „lucru” pentru că ştii că poţi, vrei, eşti solicitat, îţi asumi cu bucurie, nu pentru că ai nevoie să-ţi ridici cota – aşa cum a îndrăznit să-mi spună un coleg de breaslă la un moment dat.

A fi în simbioză, ca într-o vrajă cu mezzo-soprana Viorica Cortez, cu tenorul Florin Diaconescu,  soprana Maria Slătinaru-Nistor, soprana Mioara Cortez, tenorul Daniel Magdal, cu basul George Emil Crăsnaru,  baritonul Florin Estefan, soprana Adriana Severin, cu soprana Elena Moşuc, cu violonistul  Sherban Lupu şi afişele pot continua mult în cei treizeci şi cinci de ani de activitate artistică neîntreruptă şi onorantă. Consider anul 2021 un cadou venit în întâmpinare – uşor de înţeles de ce - o culminaţie, prin repertoriile şi scenele pe care le-am prezentat. Împreună cu tenorul Daniel Magdal, solist al Operei Naţionale Bucureşti, am reuşit un program unic, extrem de dificil, Iubitei de departe, lieduri de Ludwig van Beethoven, pe care, ca un miracol, cu public, l-am prezentat în două festivaluri internaţionale, „Mărţişor” de la Chişinău, Republica Moldova şi „Orfeul Moldav” de la Tescani – Bacău, deasemeni la Craiova şi Piatra-Neamţ.

Despre sentimentul că „muzica este cu adevărat înălţătoare” a fost şi seara  magică de 7 iulie când, împreună cu soprana Elena Moşuc  am cântat pe scena Ateneului Român din Bucureşti în deschiderea Festivalului internaţional de mare anvergură, „Vara magică”. Cum să nu fii smerit şi mulţumitor?

- Ca în orice carieră, există şi recunoaştere a valorii, dar şi momente în care lucrurile nu sunt aşa cum trebuie să fie. V-aţi simţit vreodată marginalizată din cauza statutului de femeie? Ce aţi făcut în acel moment? Cum v-aţi ridicat?

- În ceea ce mă priveşte, mă feresc de noţiunea de „carieră”. Consider că m-am pregătit atâţia ani – pian, muzicologie, management artistic - pentru activitate artistică de muzician. De ce? Pentru că, prin natura domeniilor, ştiu să mă ocup de un spectru larg de cuprindere.

„Lucrurile” sunt aşa cum sunt, cu un bioritm fluctuant în funcţie de mulţi factori, ca în viaţă. De aceea, în faţa unor obstacole mi-am pus întrebarea  simplă „de ce” şi am încercat să găsesc răspunsul cel mai logic, de obicei greu, complicat, plin de tot felul de factori umani mai mult sau mai puţin vizibili. Dar am încercat să privesc dincolo de aparenţe, să înţeleg ce a dus la situaţia respectivă. De aceea nu am simţit discriminare, în sensul strict al noţiunii, ci o combinaţie searbădă, în doze variabile, de disconfort evident provocat de apariţia şi competenţa mea, amestecat cu frică şi frustrare. Nu toţi pot păcăli, iar în faţa mea chiar nu e cazul.

Ce am făcut? În primul rând  nu am avut de ce să cad. Am continuat cu fruntea sus şi inima curată, împotriva vântului. Fără compromisuri, rugăminţi jenante, servilism, patimă. Atât. 

- Sunteţi şi cadru didactic. Dacă ar fi să le oferiţi un sfat viitoarelor artiste, ce le-aţi spune?

- E atât de frumos şi tonic să faci muzică împreună cu tinerii! Majoritatea sunt copii buni,  valoroşi, sensibili, cu talent artistic. Eu comunic mult cu studenţii, nu dau sfaturi, ci eventual îmi spun părerea. Le spun să se pregătească în aceşti ani în care deschid ochii către o altă lume, au privilegiul de a descoperi, experimenta, învăţa. Desigur, fetele au atuul incontestabil al feminităţii, dar le încurajez cu blândeţe, cu exemple din viaţă, să nu se bazeze pe situaţii trecătoare, ci să adauge conţinut valoros prin atenţie la ce şi cum asimilează şi cum folosesc ceea ce ştiu, întotdeauna cu demnitate şi conştienţă a valorii. În profesia noastră vocaţională sunt particularităţi, reguli specifice nescrise care nu se învaţă la cursuri, de aceea consider că rolul nostru este mult mai extins decât în alte domenii. Am avut bucuria să văd rezultate declarate cu bucurie de foşti studenţi, unii deveniţi între timp, colegi valoroşi.

- Familie, carieră… Cum aţi integrat acest rol în viaţa dumneavoastră? Cum aţi reuşit să menţineţi echilibrul?

 - …simplu. Cu reţeta clasică, iubire şi comunicare, la care se adaugă ingredientele tainice, efort îndelungat şi grijă pentru înţelegere şi o formă cât de cât de echilibru, empatie, respect, valorizare, cu o viaţă cotidiană dinamică şi cât mai  frumos colorată. Nu e uşor, e o aventură palpitantă continuă.

- Într-o lume a divergenţelor, în care domnii par să domine, ce rol vă oferiţi? Şi de ce?

- Bine spus „par să domine”.  În fond aşa este, dar mai ştim că, discrete  dar atente şi  prezente, doamnele au multe de spus la urechea dreaptă a domnilor. Chiar vreau să fac domnii să zâmbească acum. Niciodată eu nu-mi ofer un rol, pentru că nu am de ce. Eu sunt pur şi simplu. Ştiu, am verificat că pot „citi” în spatele divergenţelor, de la efect la cauză şi pot fi un factor de echilibru acolo unde merită şi sunt bine-venită. Nu am timp de pierdut să descâlcesc amănunte derizorii precum orgoliile masculine goale, neputinţa „vânătorii” complete, gândirea dezordonată, lipsa de principii sănătoase, puterea  afişată cu ostentaţie, ca să dau doar câteva exemple. În rest, nefiind conflictuală, cât mă pricep, sunt gata de analiză cu cine rezistă (analiza ne ajută, ne învaţă să înţelegem lucrurile, situaţiile etc.) răspund (doar) la provocări foarte valoroase pentru că timpul meu este foarte valoros.

- Şi dacă mâine ar fi să schimbaţi lumea, ce ați face?

- În primul rând aş discuta cu Dumnezeu despre planurile sale, care sunt mult mai importante decât ale noastre, pământenii, apoi m-aş uita cu atenţie spre mine. Dacă EL mi-ar permite, în pasul trei mi-aş sufleca mânecile şi aş trece la treabă. Cu bucurie, în armonii.

A consemnat Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
”Cutremur” în media. Nouă televiziuni nu se mai văd începând de azi în grila RCS
01/05/2024 22:15

 Nu mai putin de nouă posturi de televiziune au iesit incepand de azi din grila naţională a celui mai mare jucător din zona de cablu, RCS&RDS. Conform Paginademedia.ro, au apărut modificări impo ...

Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns să aibă un copil din flori, cu o călugăriță
01/05/2024 21:29

Desi este venerat pentru povestile sale pline de umor si intelepciune, Creangă era, de asemenea, renumit pentru farmecul său si pentru relatiile pasionale cu femeile din jurul său. Fără a fi constrans de r ...

1 Mai muncitoresc. Povestea melodiei lui Ciprian Porumbescu
01/05/2024 14:12

Cantecul de primăvară,precum si versurile la acea vreme, a fost compus de Ciprian Porumbescu in 1880. Cantecul original nu a avut nici o legătură cu sărbătoarea muncitorească. Se pare că versurile in ...

Câștigătorii Galei Premiilor Gopo 2024
30/04/2024 14:30

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului National ,,I. L. Caragiale’’ din Bucuresti, a avut loc cea de-a 18-a editie a Galei Premiilor Gopo, in cadrul căreia au fost celebrate performantele inregistrate d ...

Splendida Baie Turcească din Iași devine un hub al creativității
30/04/2024 12:38

 Splendida Baie Turcească din Iasi devine un hub al creativitătii, pentru zeci de artisti romani si străini, la Romanian Creative Week: expozitii, proiectii cinematografice si călătorii spre sine. Ba ...

A fost stabilit juriul Festivalului de Film de la Cannes
29/04/2024 11:30

Cu 15 zile inainte de debutul celei de-a 77-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, organizatorii săi au anunţat luni componenţa juriului de pe Croazetă, din care vor face parte, printre alţii, acto ...

Şase romane,selectate pe lista scurtă a prestigiosului premiu literar Women's Prize for Fiction
29/04/2024 10:55

Şase romane ce prezintă poveşti ample, care au in comun accentul convingător pus pe experienţe trăite de femei in regiuni diverse, din Sri Lanka pană in Noul Wales de Sud şi Shanghai, au fost selectate ...

Statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii va fi restaurată. Va dura doi ani
28/04/2024 11:36

 Primarul Mihai Chirica a semnat autorizatia de construire necesară lucrărilor de restaurare a statuii ecvestre a lui Stefan cel Mare din fata Palatului Culturii. Finantarea lucrărilor ar putea fi asig ...

Se termină reabilitarea de 2 ani și 2 mil. euro: e cea mai mare bibliotecă din Moldova și un edificiu emblematic al țării
27/04/2024 21:49

 BCU Iasi incheie lucrările si activitătile prevăzute in proiectul „Restaurare si reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu”, finantat in cad ...

Bărbatul fatal, seducătorul prin excelență.
26/04/2024 09:25

Atat de sigur pe platoul de filmare, in aceeasi măsură devotat femeilor care au stiut să arate că sunt femei in toată puterea cuvantului. Senzualitate, pasiune, arta de a cuceri prin naturalete si sincerit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei