„Sistemul de pensii private a avut cel mai important rol în listarea Hidroelectrica”

4-dan-armeanu-vicepresedinte-asf

Dimensiune font:

| 21-08-2023 16:49

 * consideră Dan Armeanu, vicepreşedinte ASF, care susține că „fondurile de pensii au subscris aproape jumătate din IPO (46,85%), ceea ce reprezintă în jur de 10% din capitalul social al Hidroelectrica şi au asigurat listarea integrală numai în România”

Oferta publică de vânzare de acţiuni derulată de către Fondul Proprietatea cu acţiunile Hidroelectrica, principalul producător de energie electrică din România, s-a încheiat cu un real succes pentru piaţa de capital din ţara noastră. Listarea Hidroelectrica S.A. a fost cea mai mare listare din U.E. şi a treia cea mai mare din lume şi reprezintă poate cel mai important pas în vederea îndeplinirii criteriilor setate de MSCI (Morgan Stanley Capital International) pentru promovarea pieţei locale de capital la statutul de piaţă emergentă.

Acest succes nu ar fi fost posibil fără implicarea sistemului de pensii private care deţine cea mai mare acumulare de capital românesc, de aproximativ 24 de miliarde de euro, şi cei mai mari investitori instituţionali din România.

Un rol determinant în cadrul acestei operaţiuni l-au avut fondurile de pensii private atât prin participarea activă în cadrul emitentului Fondul Proprietatea, cât şi prin achiziţionarea unui pachet semnificativ de acţiuni în cadrul ofertei. Astfel, prin exercitarea drepturilor de vot în cadrul adunărilor generale ale Fondului Proprietatea, fondurile de pensii private au determinat listarea integrală a acţiunilor Hidroelectrica S.A. numai în România, la Bursa de Valori Bucureşti.

Premergător ofertei de listare, în vederea facilitării accesului fondurilor de pensii private la companii în care statul român deţine mai mult de 50% din capitalul social, au fost introduse modificări legislative precum stabilirea limitei de expunere la 10% din activele unui fond de pensii în cazul acestor emitenţi. De asemenea, au fost introduse şi prevederi referitoare la perioada de reîncadrare în limitele gradului de risc în cazul în care, ca urmare a efectuării investiţiei, ar fi fost depăşit gradul de risc asumat prin prospectul schemei de pensii.

În contextul noilor tendinţe europene privind energia verde, al pactului verde european, al politicilor de mediu, fondurile de pensii au început să-şi îndrepte investiţiile şi către instrumente financiare „verzi” pe măsura ce administratorii şi-au integrat factorii ESG în strategiile de investiţii. Hidroelectrica este un emitent care îndeplineşte standardele ESG (Environmental, Social, Governance), criterii importante în analiza companiilor în care sunt investite activele fondurilor de pensii. Astfel, fondurile de pensii private au achiziţionat acţiuni în valoare totală de 4,37 mld. lei (PII+PIII), valoare ce reprezintă 3,82% din totalul activelor fondurilor de pensii, procent calculat la data de 14.07.2023.

 

Total sistem  

Procent oferta  IPO

Procent emitent

Procent total active sistem

IPO

46,85%

9,34%

3,82%

4-Aug-23

 

9,71%

4,06%

 

Din totalul acţiunilor oferite în cadrul ofertei de vânzare de către Fondul Proprietatea, fondurile de pensii private au achiziţionat 46,85%, reprezentând un total de 9,34% din totalul acţiunilor emise de Hidroelectrica S.A.  La data de 04.08.2023, ponderea deţinerilor fondurilor de pensii din totalul acţiunilor Hidroelectrica S.A. este de 9,71% în valoare totală de 4,75 mld. lei.

Mai mult, din evolutia cursului acţiunilor se observă o stabilizare a acestuia la un nivel superior preţului din IPO ceea ce înseamnă beneficii suplimentare pentru participanţi.

Fondurile de pensii private reprezintă cel mai mare investitor instituţional prezent pe bursa românească şi care a asigurat succesul tuturor listărilor companiilor de stat din România. De asemenea, la finalul lunii iulie 2023, valoarea totală a deţinerilor fondurilor de pensii private în companii româneşti listate la BVB a fost de 5,67 mld. EUR, reprezentând 1,76% din PIB. Portofoliul fondurilor de pensii private este investit în proporţie de 25,1% din total active în acţiuni, dintre acestea 96% reprezintă acţiuni ale companiilor româneşti listate la BVB.

Sistemul pensiilor private este o piaţă stabilă, strict reglementată şi atent supravegheată din perspectiva respectării prevederilor legale şi a riscurilor potenţiale care asigură dezvoltarea pieţei de capital din România. Este un sistem robust de acumulare pentru o pensie, ce creează bunăstare economică prin efectele de multiplicare pe care le generează în economia românească. Astfel, fondurile acumulate şi investite prudent, contribuie la asigurarea unei alternative de finanţare a societăţilor viabile, care generează plusvaloare economică.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Germaniul, mai valoros decât aurul! Planurile României pentru Roșia Montană
18/05/2024 00:23

Tribunalul Arbitral de la Centrul International de Reglementare a Disputelor privind Investitiile (ICSID) a dat castig de cauză statului roman in dosarul Rosia Montană. Această victorie importantă permite ...

Trenurile soarelui pleacă spre Litoral din iunie
17/05/2024 09:12

CFR Călători va da startul programului estival de transport „Trenurile Soarelui” in 14/15 iunie 2024, iar turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe di ...

România preia afacerile Gazprom din Republica Moldova: Romgaz are o nouă sucursală la Chișinău
17/05/2024 06:42

Sucursala Romgaz din Chişinău a fost inregistrată joi la Agenţia Servicii Publice a Republicii Moldova, in Registrul de Stat al persoanelor juridice, informează compania printr-un comunicat Prin Hotărare ...

Mugur Isărescu, veste proastă. „S-ar putea să nu vină”
16/05/2024 17:37

Momentul reducerii dobanzii cheie s-ar putea să nu vină in acest an, dar dacă inflaţia pe luna mai va fi scăzută, atunci membrii Consiliului de Administraţie al BNR se vor uita la date, a declarat, mierc ...

Marcel Ciolacu pune în mișcare un plan care va schimba piața muncii din România: se pregătește salariul minim european
16/05/2024 15:44

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că intentia clară a Guvernului este de a aplica de la 1 iulie măsura deja anuntată de a creste salariul minim brut la 3.700 de lei. Măsura nu este una usor de luat, pent ...

Noi investiții în modernizarea reţelelor de gaze și electricitate din Moldova
16/05/2024 12:26

Compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON Romania, are in plan pentru acest an infiinţarea de noi staţii de distribuţie a gazelor naturale pentru mărirea capacităţii de transport către consumatorii c ...

Mugur Isărescu vorbește despre un scenariu apocaliptic pentru România: Ar însemna un șoc teribil! Eu am trăit asta
16/05/2024 07:04

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, referindu-se la acuzaţiile potrivit cărora Guvernul se imprumută pentru a finanţa deficitul bugetar, că soluţia nu este s ...

Economia Rusiei sfidează sancțiunile și crește în continuare. BERD: Este nerealist să ne aşteptăm ca aceste sancţiuni să conducă la o criză economică
16/05/2024 00:17

Economia rusă s-a dovedit mai rezistentă decat s-a prevăzut şi urmează să crească in acest an, in pofida sancţiunilor impuse de către Occident, iar Războiul din Faşia Gaza afectează ţările din reg ...

Guvernatorul BNR liniștește populația: Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi
15/05/2024 16:14

Guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede Romania iin pragul recesiunii şi a precizat că riscul a fost pentru trimestrul intai. El a adăugat că toţi indicatorii cu ...

Trăim pe credit! Datoria externă a României a săltat cu aproape 10% în 2024
15/05/2024 07:51

Datoria externă totală a Romaniei a crescut in primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, pană la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a Ro ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei