Aceste mirosuri ne fac mai atrăgători, potrivit experților

7_11zon

Dimensiune font:

| 19-05-2023 06:06

Parfumurile pe care le folosim pot juca un rol important în modul în care potențialii parteneri ne percep, scrie BestLifeonline.

„Aromele pot declanșa amintiri și sentimente puternice, care pot influența cât de atractiv găsim pe cineva”, explică Laura Wasser, expert în relații și divorț.

„Unele arome pot crea un sentiment de confort sau familiaritate, în timp ce altele pot evoca emoții mai incitante sau revigorante, toate acestea putând contribui la atracție.”, adaugă experta, care face o lista a celor mai trăgătoare mirosuri pentru oameni.

Vanilie

Există multe cercetări care sugerează că mirosurile pot afecta emoțiile cuiva. După cum a explicat un studiu din 2021 publicat în jurnalul Cognitive Research: Principles and Implications, „Stimulii olfactivi pot influența totul, de la judecățile perceptorului asupra atractivității altei persoane, vârsta, afectul, starea de sănătate/boală și chiar elementele personalității sale”.

În acest context, un parfum special care s-a dovedit a avea un impact pozitiv este vanilia. Dr. Lisa Lawless, CEO la Holistic Wisdom, explică că acest parfum este „deseori asociat cu amintiri fericite, cum ar fi coacerea prăjiturii sau a altor dulciuri”.

De fapt, un studiu din 1994 a sugerat că simptomele de anxietate au fost reduse atunci când pacienților cu RMN li s-a dat să miroasă vanilie.

Wasser adaugă că acest miros poate „evoca amintiri plăcute sau poate crea un sentiment de confort și căldură”, sentimente foarte importante atunci când vine vorba de atracție și relații.

Mosc

Mirosurile calde, cu tonuri de pământ, cum ar fi lemnul de santal și paciuli, te pot face să fii „împământat, să te simți confortabil și sofisticat”, de aceea, moscul este un miros pe care mulți oameni îl consideră atractiv, explică Lawless.

Lemnul de santal este adesea folosit în spa-uri și studiouri de yoga, deoarece este asociat cu sentimente calmante și liniștitoare, adaugă Wasser.

Iar mirosurile de mosc care nu sunt copleșitoare pot face persoana de sex opus să dorească să te cunoască mai bine. „De exemplu, mirosurile cu indicii de ingrediente neobișnuite, cum ar fi piper negru, ceai sau chiar piele, pot fi surprinzător de atrăgătoare și pot crea un sentiment de intrigă”, sugerează Wasser.

Citrice

Dacă vrei să pari energică și fericită la o întâlnire, folosește aromele cu note de citrice, care sunt cunoscute pentru că sunt revigorante.

Lavandă

„În aromoterapie, aromele de citrice, în special de portocale, sunt considerate a inspira bucurie. Oferă o senzație de prospețime și vitalitate, care poate fi destul de atrăgătoare", spune Lawless.

Este de obicei asociată cu relaxarea, deoarece se găsește în spa-uri sau în lumânările parfumate menite să te ajute să dormi.

„Când inhalăm parfumul de lavandă, stimulăm creierul să producă neurotransmițători precum serotonina și dopamina, care servesc la reglarea dispoziției și la relaxare”, a explică Caleb Backe, expert în aromoterapie pentru Maple Holistics.

Și când oamenii se simt calmi și în largul lor, în prezența ta, asta te poate face să pari mai atractiv, explică Lawlesss

Floral

Mirosurile florale precum liliac și ylang-ylang sunt adesea considerate „romantice și feminine”, notează Lawless, adăugând că au fost folosite de secole ca afrodisiace.

Așadar, poate că nu este surprinzător că un studiu din 2020 de la Fragrantica.com a constatat că „85 la sută dintre bărbați recunosc că sunt cel mai atrași de femeile care folosesc un parfum „floral”, după cum a raportat Daily Mail.

Aromele florale sau orice parfum de pe această listă pot avea și puncte slabe.

„Reține că purtarea unui miros puternic în preajma unei persoane sensibile la mirosuri poate fi un eșecr, în timp unora, cărăra le plac mirosurile puternice îl pot găsi stimulant”, avertizează Lawless. „Cu toate acestea, majoritatea oamenilor se limitează la ceea ce pot tolera în ceea ce privește intensitatea, așa că cel mai bine este să ne abținem de la a aplica prea mult parfum.”

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
01/05/2024 21:39

Obiceiul de a naviga seara pe retelele de socializare ar putea fi fatal - cel putin pentru viata ta amoroasă. Conform expertilor, această practică de a petrece seara cu ochii in telefon in timp ce stai intin ...

De ce dărâmă pisicile lucrurile din casă. Explicația la care nimeni nu s-a gândit până acum
01/05/2024 21:21

Pisicile sunt animale de companie fascinante, dar uneori comportamentul lor poate părea misterios sau chiar frustrant pentru proprietari. Unul dintre comportamentele care poate deranja este obiceiul pisicilor ...

Ritualul spălării picioarelor, un exercițiu de compasiune și smerenie
01/05/2024 14:46

În inima traditiei si spiritualitătii crestine, Joia Mare este un moment de profundă reflectie si ritualuri speciale. Printre acestea se numără si obiceiul milenar al spălării picioarelor, o practic ...

Tainele pelinului. O călătorie prin misterele vindecării și dragostei
01/05/2024 14:14

În lumea fascinantă a naturii, există plante care ascund secrete vechi si puteri nebănuite. Printre acestea, pelinul se distinge prin misterul său ancestral si valentele sale multiple, care ii confer ...

5 abilități de care ai nevoie pentru a face o carieră din videochat
29/04/2024 15:02

5 abilităti de care ai nevoie pentru a face o carieră din videochat Videochatul este un domeniu avantajos din multe puncte de vedere, factorul financiar fiind de departe principalul motiv pentru care tot mai ...

Smerenia și recunoștința, piloni ai călătoriei interioare
29/04/2024 14:30

  În tumultul vietii cotidiene, adesea uităm să reflectăm asupra valorilor simple, dar esentiale, care ne indrumă călătoria interioară. Printre acestea, smerenia si recunostinta stau ca p ...

 Huse de scaune și canapea pentru reîmprospătarea designului bucătăriei tale
29/04/2024 10:53

Huse de scaune si canapea pentru reimprospătarea designului bucătăriei tale Dorinta de a face o schimbare in locuintă poate apărea adesea, insă această schimbare poate presupune costuri destul de mari. ...

Ghid util pentru alegerea salopetelor overall pentru copii
29/04/2024 09:28

Ghid util pentru alegerea salopetelor overall pentru copii Salopetele overall pentru copii sunt o piesă vestimentară esentială in garderoba celor mici, oferind confort si protectie indiferent de activita ...

Mărul negru diamant: se vinde doar la bucată iar prețul este exorbitant/FOTO
28/04/2024 14:51

 Mărul negru este un fruct foarte rar, care creste in locuri indepărtate din lume. Este foarte costisitor, deoarece productia sa este foarte limitată. Mărul negru diamant se găseste foarte rar si cre ...

Biroul viitorului: 4 elemente care îl definesc și cum se adaptează ele nevoilor actuale ale pieței
28/04/2024 10:41

Biroul viitorului: 4 elemente care il definesc si cum se adaptează ele nevoilor actuale ale pietei Piata muncii de astăzi se caracterizează prin diversitate, provocări, tehnologie si adaptabilitate. La ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei