Alpha Protocol Review

Alpha Protocol Review

Chiar dacă unii vor susţine contrariul, consider că RPG-urile vor rămâne (poate pentru totdeauna) jocuri de nişă. Mă refer aici la RPG-urile veritabile, nu orice titlu în care se bagă puncte de experienţă şi nişte abilităţi, după care se proclamă că e {Inserează gen}/RPG. Dacă e să fim cinstiţi, de la Dungeons & Dragons ni se trage nouă, gamerilor, imaginea aia clasică de geeks cu zarurile în mână. Pe de o parte asta a însemnat o marginalizare a celor pasionaţi de jocuri, iar pe de alta, zânele, elfii, orcii şi vrăjitori cu toiege magice care crapă muntele-n două au devenit normă. De aceea, când au apărut primele informaţii despre Alpha Protocol, nu am putut să nu ridic o sprânceană de mirare, fiindcă aveam de-a face cu un univers… modern şi bine ancorat în realitate.

You are here because of America’s greed

Se face că în zilele noastre, un atac terorist distruge un avion cu pasageri, principalii suspecţi fiind membrii Al Samad, o grupare cu politici anti-americane declarate. Situaţia n-ar fi atât de problematică dacă n-ar fi implicate în toată nebunia şi nişte rachete produse de corporaţia Halbech, principalul furnizor de armament al Statelor Unite şi nu numai. Aici intru tu în scenă, Michael Thorton, recent recrutat de către organizaţia Alpha Protocol pentru a-i vâna pe cei responsabili şi descoperi cum au ajuns nişte rachete americane de ultimă generaţie în mâna unor extremişti islamici.

Însă înainte de a deveni cel mai tare agent secret de la Jason Bourne încoace, va trebui să alegi nivelul de dificultate şi istoricul protagonistului. Istoricul determină modul în care vor fi distribuite punctele de abilităţi în cele nouă ramuri disponibile, opţiunea Freelancer fiind cea „la liber”, unde le poţi împărţi după cum crezi de cuviinţă. Dacă vrei o provocare mai mare, poţi alege modul Recrut, care te va arunca „în pielea goală” în acţiune, Thorton fiind un novice în adevăratul sens al cuvântului (adică 0 puncte la abilităţi). Pentru amatorii „Bring on the PAIN!”, modul Recrut + dificultatea Hard este cea mai bună alegere, modul Veteran (care-ţi oferă ceva mai multe puncte la început) fiind deblocat ulterior.

Odată ce începi să discuţi cu colegii tăi din agenţia despre care nimeni nu ar trebui să ştie că există, vei face cunoştinţă cu sistemul de dialoguri implementat de Obsidian, un hibrid între cel din Mass Effect şi Fahrenheit. La fel ca în ME, în loc de răspunsuri clare avem aşa-numitele atitudini: tu alegi doar direcţia generală în care vrei s-o ia conversaţia, opţiunile mulându-se în general pe stilul celor trei J.B (suav – James Bond, profesionist – Jason Bourne, agresiv – Jack Bauer).

În schimb, de la Fahrenheit a fost preluat conceptul de răspuns rapid, fiindcă spre deosebire de alte RPG-uri, în Alpha Protocol n-o să poţi sta o mie de ani să te gândeşti în timpul conversaţiilor. Odată ce interlocutorul şi-a terminat ideea (sau chiar mai devreme), o să ai doar câteva secunde ca să te decizi ce răspunzi. Pac-pac, mă-nţelegi?

Această abordare conferă un anumit sentiment de urgenţă întregului proces, prezent de altfel în tot ce faci de-a lungul poveştii. Dacă te aştepţi să te poţi plimba pe câmpii sau să freci menta când te plictiseşti, ai greşit meseria. Alpha Protocol este foarte concentrat pe „quest-ul principal”, aşa că n-o să livrezi bileţele de amor între doi porumbei pentru nişte puncte de experienţă, ci vei face tot posibilul pentru a afla ce se întâmplă în lumea asta care se îndreaptă cu paşi mari spre al Treilea Război Mondial.

Ideea în sine nu e rea, dar nu va fi cu siguranţă pe placul tuturor. O dată fiindcă în unele situaţii ai prea puţin timp la dispoziţie ca să faci o alegere cât de cât informată, opţiunile de răspuns şi numărătoarea inversă fiind afişate chiar înainte ca interlocutorul să-şi termine ideea. Apoi, alegerile în sine uneori sunt foarte vagi sau chiar n-au nicio legătură cu ce crezi tu că o să-i spui respectivului, momentele în care tu rămâi perplex în faţa monitorului fiindcă alter-ego-ul tău a spus o tâmpenie nefiind chiar o raritate.

Pe de altă parte, conversaţiile în sine sunt foarte reuşite datorită replicilor şi (mai ales) voice acting-ului. Chiar dacă pe listă nu sunt trecute nume atât de sonore precum cele din Mass Effect, actorii care şi-au împrumutat vocile pentru Alpha Protocol au făcut o treabă de la „foarte bună” în sus, reuşind să susţină cu brio mimica şi gesturile personajelor din timpul conversaţiilor. Michael Thorton însuşi e excelent portretizat, chiar mai bine decât comandantul Shepard, aş spune. Replicile „agresive” cel puţin sunt foarte savuroase, existând totuşi câteva perle şi-n restul repertoriului, de la fredonarea unei melodii „sinistre” în catacombele din Roma până la întrebări retorice în momente inoportune.