Băut şi drogat a semănat moarte în trafic

15

Dimensiune font:

| 22-10-2023 19:08

Un tânăr de 24 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce a provocat, la ieşirea din Gherla spre Dej, un accident rutier care s-a soldat cu doi morţi.

„La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 21,00, poliţiştii au fost sesizaţi despre un accident rutier produs pe DN1C – E576, la ieşire din municipiul Gherla spre Dej. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că un tânăr, de 24 de ani, care circula cu autoturismul în direcţia municipiului Dej, s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară, intrând în coliziune cu un autoturism care circula în aceeaşi direcţie de mers, condus de un bărbat de 67 de ani, din municipiul Dej. În urma evenimentului, în cazul bărbatului de 67 de ani şi a pasagerei aflate în autoturismul acestuia, de 63 de ani, medicii au aplicat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, s-a pronunţat decesul acestora”, se arată într-o informare trimisă, duminică, de IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, testarea cu aparatul etilotest a tânărului de 24 de ani a indicat o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Tânărul de 24 de ani a fost testat şi cu aparatul pentru detectarea substanţelor psihoactive, reieşind indicii cu privire la prezenţa acestora. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise. Totodată, în baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore”, arată IPJ Cluj.

Cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi ucidere din culpă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Serghei Șoigu face anunțul: forțele rusești se retrag pe toată linia frontului din Ucraina
03/05/2024 17:36

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu in Ucraina in acest an, iar in prezent forţele ucrainene se retrag pe toa ...

Ucraina are încuviințarea Londrei să atace în interiorul Rusiei cu armele britanice, sugerează David Cameron
03/05/2024 17:17

Ministrul britanic de externe David Cameron a promis joi un ajutor militar anual de trei miliarde de lire sterline (3,74 miliarde de dolari) pentru Ucraina "atata timp cat va fi nevoie", adăugand că Londra nu ...

Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze
03/05/2024 15:30

Un somn urias a fost prins pe o baltă de pescuit din Vestul Romaniei. Este vorba despre un peste de peste doi metri lungime si aproape 50 de kilograme. „Uriasul” era dorit de pescari de multi ani. ...

Turcia suspendă toate relaţiile comerciale cu Israelul
03/05/2024 11:22

Turcia a suspendat joi relaţiile sale comerciale cu Israelul, după ce a restrans deja exporturile către această ţară in aprilie, ca răspuns la războiul din Faşia Gaza, a anunţat Ministerul turc al Com ...

Caz revoltător în Parcul Natural Apuseni. Polonezi prinşi cu 22 de maşini într-un raliu off-road clandestin
03/05/2024 06:09

Un grup de polonezi, imbarcaţi in 22 de maşini de teren, au fost opriţi de rangerii Parcului Natural Apuseni. Polonezii veniseră pentru un raliu in munţi, dar au fost nevoiţi să renunţe, alegandu-se şi ...

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați“
01/05/2024 21:52

Schelete infiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite in „Barlogul Lupului", unde a locuit candva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani si polonezi au făcut această d ...

Armele ghidate de precizie ale SUA cad rând pe rând pradă războiului electronic al Rusiei. „După șase săptămâni, eficiența a scăzut la doar 6 %“
01/05/2024 21:11

O altă armă americană ghidată de precizie a fost aparent paralizată de războiul electronic rusesc, a declarat un oficial al Pentagonului. Munitia, care a fost rapid dezvoltată si transportată in Ucrain ...

NATO se pregătește de invazia Rusiei: are loc cel mai mare exercițiu militar de aproape 40 de ani, cu 90.000 de oameni
01/05/2024 19:20

 Romania participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional organizat, in luna mai, de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA in Europa şi Africa. SWIFT RESPONSE ...

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”
01/05/2024 16:13

Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul National „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis ur ...

Cum s-au îmbogățit peste noapte sute de mii de români în anii sărăciei crunte. „Am vândut o vacă și am băgat banii acolo”
01/05/2024 15:31

Cum s-au imbogătit peste noapte sute de mii de romani in anii sărăciei crunte. „Am vandut o vacă si am băgat banii acolo” Sute de mii de familii din Romania s-au imbogătit in anii 90, la scurt timp d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei