190410154852_03_theresa_may_0410_super_tease_58302500

Dimensiune font:

Brexit: Premierul Theresa May anunţă că va face o "ofertă îndrăzneaţă" parlamentarilor

| 19-05-2019 09:18

Premierul Theresa May a anunţat că va face o "ofertă îndrăzneaţă" parlamentarilor, într-o ultimă încercare de a-i convinge să accepte acordul de ieşire al Marii Britanii din UE, informează AFP şi Reuters.

 

 Într-un articol apărut în Sunday Times, Theresa May afirmă că urmează să prezinte aleşilor britanici la începutul lunii următoare noua sa propunere, căreia i-a adus modificări în speranţa obţinerii unui vot favorabil.

"Continui să cred că este posibilă obţinerea unei majorităţi în parlament pentru o ieşire (din UE) cu acord", a scris Theresa May în articol.

 

Şefa executivului britanic a asigurat că textul care va fi supus parlamentarilor este o "ofertă nouă şi îndrăzneaţă", cu un "pachet îmbunătăţit de măsuri, capabil să obţină sprijinul" deputaţilor.

Ziarul scrie că May îşi va consulta colegii de cabinet în privinţa schimbărilor propuse, care vizează obţinerea sprijinului din partea celor două mari partide de pe scena politică britanică reprezentate în parlament: Partidul Conservator şi cel Laburist. Totodată, articolul menţionează intenţia executivului de a lua în considerare organizarea unei serii de voturi indicative care să stabilească ce propuneri ar putea obţine majoritatea voturilor.

Opoziţia laburistă a întrerupt vineri discuţiile cu premierul britanic destinate găsirii unei soluţii pentru aplicarea Brexitului, invocând "slăbiciunea" Theresei May, pe care propriul partid o somează să îşi pregătească demisia.

La începutul lunii iunie, deputaţii vor fi chemaţi să se pronunţe asupra unui proiect de lege privind Brexitul care va fixa modalităţile legislative ale ieşirii Marii Britanii din UE, şi nu asupra acordului însuşi. REALITATEA.NET

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
ANUNŢ DE VÂNZARE S.C. HYDRAMOLD S.R.L. IAŞI, cu sediul social în Mun. Iaşi, str. Calea-Chişinăului, nr.29, corp C43/4, parţial, jud. Iaşi, CUI : RO1966633; Nr. de înregistrare la O.R.C. J22/1247/1991, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 02.10.2019, ora 12.00, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie (lei, fără T.V.A.*) Activ 3 - AUTOUTILITARĂ MARCA RENAULT, FURGON, 2006, 2,5 TDI, 99 CP - 4.792,00 lei Activ 5 - STIVUITOR MANUAL SDJ 1000 - 640,00 lei Activ 6 - Imobilizări Necorporale. Instalaţii Tehnice. Prototipuri. Mobilier, Aparatură, Birotică - 40.968,00 lei Activ 7 - Programe şi Aplicaţii Web. Echipamente IT - 21.624,00 lei Activ 8 - Agregat de probat pompe de adâncime - 2.168,00 lei Activ 9 - Ancoră hidraulică (presiune 260 bari) - 2.400,00 lei Activ 10 - Cheie hidraulică 100 dan*m modernizată - 656,00 lei Activ 11 - Cheie hidraulică 1500 daNxm modernizată - 2.088,00 lei Activ 12 - Cheie hidraulică 350 dan”m modernizată - 2.064,00 lei Activ 13 - Echipament de tensionare/detensionare TENSRELAX - 43.152,00 lei Activ 14 - Echipament mobil pentru asamblări filetate - 44.128,00 lei Activ 15 - Echipament spate UEMA - 6.440,00 lei Activ 16 - Presă rabatabilă de 400 tf - 19.200,00 lei Activ 17 - Stand probat grup combinat acţionare (mb telecom) STH-21 - 86.624,00 lei Activ 18 - Stand probat prevenitoare - 2.872,00 lei Activ 19 - Unitate de acţionare hidraulică UAH.700 - 4.336,00 lei Activ 20 - Stand pentru montat cilindri hidraulici - 2.856,00 lei Activ 21 - Stand pentru probat pompe manuale - 4.480,00 lei Activ 22 - Traductor combinat de turaţie, cuplu şi putere - 2.544,00 lei * Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 01.10.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel. 0232/243864, 0751083082, fax: 0232/212231, email: vanzari@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Un criminal extrem de periculos a evadat la Focsani: E cautat cu elicopterul si 190 de politisti si jandarmi
21/09/2019 16:29

 Cautarile detinutului de la Penitenciarul Focsani care a evadat in cursul zilei de vineri continua, in teren fiind mobilizati circa 190 de politisti si jandarmi, dar si un elicopter, a informat Inspe ...

Prognoza meteo 21 septembrie. Cum va fi vremea în București, Iași, Constanța sau Cluj
21/09/2019 13:03

 Deşi nu vor fi precipitaţii sambătă, 21 septembrie, valul de aer polar a ajuns in toată ţara! Vremea in Bucuresti În Bucureşti, meteorologii anunţă cer predominant insorit dis-de diminea ...

Donald Trump transmite că au fost făcute progrese în negocierile cu China
21/09/2019 12:50

 „Voi spune acest lucru: facem progrese impresionante cu China”, a declarat Donald Trump. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat vineri seară că nu are nevoie de un acord com ...

BREAKING Donald Trump ameninţă cu eliberarea
21/09/2019 11:21

 "Eu am invins califatul. Cand am ajuns la putere, califatul era răspandit peste tot. Am invins califatul, reţeaua ISIS (Stat Islamic in Irak şi Siria -n.red.), iar acum avem mii de prizonieri de r ...

Cazul Caracal. Gheorghe Dincă a schimbat varianta uciderii Luizei Melencu
21/09/2019 11:04

 Anchetatorii au obţinut o nouă declaraţie de la Gheorghe Dincă. La declaraţiile oficiale de pe 28 iulie, inculpatul le-a spus procurorilor că fata a acceptat să meargă de bunăvoie cu el şi, dup ...

Vremea se menţine rece în prima parte a weekend-ului. Când cresc temperaturile
21/09/2019 10:49

 Meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie ()ANM, Diana Giurgiu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că sambătă vremea se va menţine răcoroasă, chiar rece dimineaţa şi noaptea ...

Boris Johnson transmite că au fost făcute progrese în negocierile pentru Brexit
21/09/2019 10:46

 „Cred că facem progrese”, a declarat Boris Johnson. Prim-ministrul britanic s-a declarat incurajat de anunţul făcut de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a transmis ...

Noi probleme din cauza Brexitului: Londra nu se mai află pe primul loc în clasamentul principalelor centre financiare ale lumii/ Ce metropolă i-a luat locul
21/09/2019 10:34

 Deşi exodul angajaţilor din sectorul financiar preconizat in lunile de după votul Brexit nu s-a inregistrat, băncile şi alte companii de servicii financiare au fost reticente in privinţa investiţii ...

Cel puţin nouă morţi în urma unui atentat produs în Irak
21/09/2019 09:42

 Explozia s-a produs vineri după-amiază la un punct militar situat pe drumul care face legătura intre oraşele Al-Hilla şi Kerbala, informează site-ul Ynetnews.com. Bilanţul preliminar al atentatulu ...

FURTUL SECOLULUI din Moldova a fost elucidat: Unde a ajuns MILIARDUL de euro
21/09/2019 09:42

Membrii Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor devalizării sistemului bancar al Republicii Moldova şi de investigare a fraudei bancare din 2014 au dezvăluit cateva nume de pe lista primită ...