Bulletstorm Review

Bulletstorm Review

Hot Shots, Spaceballs, Naked Gun, Scary Movie… toate aceste filme şi-au adus contribuţia pe altarul amuzamentului nostru. Dacă nu le-ai văzut încă, stai cu faţa la colţ 15 minute, ai ratat poate cele mai bune parodii ale eroismului, fricii şi SF-ului; dar probabil că n-ai ratat Serious Sam, dacă e să ne mutăm pe tărâm interactiv.

Despre o astfel de idee discutăm azi, pentru că Bulletstorm e o adevărată maşină de ucis. Şi încă una atât de distractivă, încât nu mai vezi pe unde tragi din cauza sângelui. Nicio problemă, un BlindFire este şi el răsplătit, mai ales dacă eşti şi blând atins de membre retezate sau bucăţi de creier bine frăgezite.

Cu inamicul în lesă

Generalul Sarrano trebuie să ia Premiul Nobel pentru literatură. Aia porcoasă. Cred că am auzit în jocul ăsta zeci de combinaţii de insulte care l-ar face să roşească chiar şi pe Duke Nukem. Desigur, pe lângă alintarea soldaţilor săi cu referinţe sexuale, generalul nostru mai e şi conducătorul unui grup de asasini, cunoscuţi colectiv drept Dead Echo. De partea opusă se află Grayson Hunt, acum doar Echo şi cam dead dacă ar da nas în nas cu Sarrano, împotriva căruia s-a revoltat. Şi pe bună dreptate, dacă vei avea răbdare să urmăreşti dialogurile punctate de fraze sforăitoare şi goale de sens, într-un discurs comunist despre cum nu există inocenţi adevăraţi. Cei doi sfârşesc prin a se reîntâlni lângă planeta Stygia, se dau cap în cap cu navele şi aterizează extrem de forţat într-un mediu luxuriant, dar plin de primejdii. 

Prea mult limbaj colorat dăunează însă, iar după vreo două ore deja eşti sătul de atâtea combinaţii de “f..ck” cu “dick” şi ai vrea să-i faci să tacă. Pe deasupra, povestea este suficient de telenovelistică pentru a o ignora complet chiar dacă Ishi, de exemplu, ar fi avut potenţialul unui personaj complex datorită luptei sale cu inteligenţa artificială care vrea să preia complet controlul. Şi Hunt are momente depresive şi de vinovăţie, dar acestea nu fac decât să enerveze, hai mai repede cu următorul nivel de măcel.

Şi până la urmă care-i treaba cu lesa? Ei bine, această mică găselniţă transformă Bulletstorm dintr-un shooter cretinel într-un joc ce te poate distra cu mult mai mult decât te-ai aştepta. Lesa este un dispozitiv ataşat de mâna lui Hunt care acţionează precum limba unui cameleon. Se întinde, prinde prada şi o aduce la tine, doar că nu e o insectă delicioasă, ci un inamic ce trebuie făcut bucăţi. În combinaţie cu armele, elementele din mediu şi o cizmă ce poate fi înfiptă fără jenă în moaca adversarilor, avem de-a face cu arta omorului în toată splendoarea ei.

Cele şase-opt ore de poveste nu fac decât să arunce împotriva ta sute de mutanţi supăraţi, înarmaţi până în dinţi şi suficient de “destupaţi” să nu se împingă toţi fix în faţa armei tale. Şi tocmai pentru că doar atâta faci, să omori în toate direcţiile, deja mă plictisisem pe la capitolul 4, dar în virtutea măcelului am mers mai departe.

131 de motive să ucizi

De ce n-am abandonat campania? Pentru că toate metodele de a ucide se cuantifică în ceea ce producătorii au numit Skillshots, 131 la număr şi care se deblochează pe măsură ce foloseşti arme noi şi imaginaţia din dotare. Practic, aproape orice obiect din mediu poate deveni o armă, chiar dacă indirect: o serie de ţepuşe fac un Voodoo Doll dintr-un monstru, în timp ce un cactus poate fi folosit pentru Priked; zonele cu apă şi electricitate abia aşteaptă o lesă care să transforme inamicii în schelete arzânde; şuturile cu bocancul trimit mutantul în aer unde poţi să-l împuşti, dar deja un Bullet Kick e banal. Aşa că îl mai poţi împinge de ceva ori până îl faci Graffiti de pereţi. Un butoi explozibil bine plasat împrăştie tone de sânge pe ecran, aşa cum îi stă bine unui Enviro-Mental, ba chiar poţi reuşi şi un Double Penetration împreună cu AI-ul sau amicul de măcel din multiplayer.

Dacă ceva sună suspect la ultimul exemplu, n-am terminat. Avem şi Rear Entry, asta dacă reuşeşti să împuşti un monstru în fund; Mercy implică un glonţ plasat în… bijuteriile coroanei, ca apoi un Headshot să-i curme suferinţa. Astfel de nume nu pot decât să facă legătura cu limbajul fără perdea şi cu tot gameplay-ul care nu se ia nicio secundă în serios, spre deosebire de povestea telenovelistică. Avem şi tot felul de plante carnivore, sau plante care aruncă spori otrăvitori sau halucinogeni, astfel că adesea e util să laşi inamicii să se omoare între ei, ca tu să intervii pentru a culege laurii. Poţi oricând şi să aluneci spre inamici, mişcare utilă pentru a te apropia rapid de cei mai îndepărtaţi, ca apoi sa le faci de petrecanie în 131 de moduri. Iar pentru a sublinia „realismul” şi "seriozitatea" jocului, poţi aluneca şi în sus. Pe scări. Cu viteză.

N-am uitat de arme. În total 8, incluzând şi lesa, au fiecare upgrade-uri pentru capacitatea încărcătorului şi charge shot, o lovitură specială extrem de puternică. Lesa vine cu un Thumper, un fel de chain lightning dacă vrei, care odată activat aruncă în aer şi paralizează inamicii, pe care nu mai trebuie decât să-i culegi ca pe prune. Ce-i drept, dintre toate armele am folosit cel mai mult tot puşca iniţială, deşi pentru a debloca cât mai multe Skillshot-uri trebuie să te foloseşti de întreg arsenalul.

Puşca de asalt şi shotgun-ul funcţionează exact cum îţi imaginezi, dar mai aparte este flailgun-ul. Acesta aruncă două grenade legate de un lanţ, cam în stilul proiectilelor destinate distrugerii pânzelor la navele clasice (chain shot); evident, lanţul imobilizează inamicul, iar grenadele fac poc şi îi dau găuri adiţionale. Am apreciat foarte mult şi puşca cu lunetă, care nu doar te ajută să scapi de monştrii plasaţi în zone înalte; odată tras, glontele trebuie controlat spre ţinta ce fuge înnebunită, iar lovirea monstrului se traduce într-o secvenţă în slow motion în cadrul căreia explodează membre şi capete. Dacă reuşeşti un headshot, cu atât mai bine.