Când ajunge furtuna arctică în România. Abia atunci vine iarna şi la noi în ţară: se anunţă ninsori, viscol şi frig

METEO  57400

Dimensiune font:

| 31-12-2022 09:33

Cu temperaturi de 11 grade Celsius la final de decembrie, pare greu de crezut că gerul și-ar putea arăta colții prea curând. Meteorologii anunță când va ajunge furtuna arctică în România. Abia atunci se va instala iarna la noi în țară, cu ninsori, viscol și frig.


Ce se întâmplă cu vremea în următoarele zile

A doua jumătate a lunii decembrie a adus în aproape toate regiunile din România temperaturi neobișnuit de mari, cu mult peste mediile considerate normale pentru această perioadă a anului. În timp ce locuitorii din America de Nord se confruntă cu cele mai mici temperaturi din ultimele decenii, bucureștenii au avut parte de cea mai călduroasă zi de 25 decembrie din istoria măsurătorilor meteorologice.

Și, din câte anunță specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie, vom avea parte de vreme bună, aproape de primăvară, și în primele zile ale anului 2023.

 

„În ultimele zile ale acestui an, dar și în debutul anului 2023, vremea va fi deosebit de caldă. Valorile maxime, în următoarele zile, se vor situa între 6…14 grade.

Chiar și în noaptea de Revelion vom avea temperaturi minime pozitive, cu cele mai ridicate valori în partea de vest a țării, până la 6-7 grade. În restul regiunilor, valori între 0-5 grade. Inclusiv în Capitală valorile vor fi pozitive, între 2-4 grade.

Am avut cea mai călduroasă zi de 25 decembrie, cel puțin pentru Capitală, din istoria măsurătorilor meteorologice”, a anunțat Elena Mateescu.

Când se anunță ninsori și viscol
Potrivit meteorologului, lucrurile se vor schimba, însă, de la mijlocul lunii ianuarie, când furtuna arctică va ajunge și la noi în țară. Astfel, începând cu data de 10 ianuarie, valorile din termometre vor fi din ce în ce mai mici, iar de pe 16 ianuarie ne-am putea confrunta cu episoade de ninsoare și viscol.


„Începând din a doua parte a iernii, cam de pe 16 ianuarie, am putea avea și intervale în care să apară fenomenele specifice iernii: strat de zăpadă și în zone mai joase de relief și viscol”, a explicat Elena Mateescu.

Potrivit acesteia, sunt șanse minime ca furtuna arctică din America de Nord să afecteze Europa. În această perioadă, continentul traversează o perioadă cu vreme mai caldă decât cea obișnuită pentru lunile de iarnă.

„Masa de aer polar în zona respectivă asociată cu gradul de umezeală au determinat geneza şi modul de manifestare a ciclonului care afectează acum această parte a globului.

Europa traversează, însă, o perioadă cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, pentru că masa de aer de origine tropicală rămâne pe un blocaj anticiclonic de interes la latitudini mai coborâte şi cu siguranţă afectează inclusiv partea de sud-est, zona în care ne aflăm şi noi”, a precizat meteorologul Elena Mateescu  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vladimir Putin va avea cu ce se lăuda pe 9 mai, de Ziua Victoriei din Rusia: Peste 150.000 de militari pe străzi
04/05/2024 22:12

Peste 150.000 de militari şi aproximativ 2.500 de vehicule de luptă vor participa la paradele militare de Ziua Victoriei, care vor avea loc pe 9 mai in peste 20 de oraşe din Rusia pentru a marca 79 de ani de ...

„Mentalitatea de CAP” a lui Vită, ajuns polițist șef
04/05/2024 20:43

Sindicatul Europol a prezenatat mesaje conform cărora un sef din IPJ Gorj, Alexandru Ovidiu Vită, le impune subordonatilor un plan de amenzi si le reprosează cand acestia aplică prea putine sanctiuni in tra ...

Germania a picat iar de papagal
04/05/2024 20:15

Breşă de securitate majoră in Germania. Forţele armate germane au deconectat de la internet o conexiune la serviciul de videoconferinţe Webex, platformă similară Zoom, după o breşă de securitate din c ...

'Festival' de droguri în Mamaia: Polițiștii, uimiți unde au putut ascunde stupefiantele și ce mesaje își dădeau prin emoji
04/05/2024 16:57

Ofiterii antidrog au inregistrat un bilant impresionant in ultimele zile petrecute pe litoral: 39 de dosare penale deschise, zeci de persoane sunt in curs de cercetare, iar una a fost deja arestată preventiv. ...

Avertisment de la vârful spionajului: 'Rușii pot cuceri Țările Baltice în 7 zile. Timpul de reacție al NATO e de 10 zile'
04/05/2024 16:17

Un inalt oficial al serviciilor secrete ucrainene a avertizat cu privire la amenintarea pe care Moscova o reprezintă pentru alte natiuni din Europa, spunand că „rusii ar putea cuceri Tările Baltice in sapt ...

O a doua săptămână de mărturii se încheie vineri în procesul de la New York al lui Donald Trump. Acuzarea pregăteşte depoziţia martorului-cheie
03/05/2024 22:36

 Cea de-a doua săptămană de mărturii in cazul banilor tăinuiţi de Donald Trump se va incheia vineri, iar acuzarea pregăteşte terenul pentru o mărturie crucială din partea lui Michael Cohen, fostu ...

Vremea se schimbă radical în ziua de Paște. Șefa ANM anunță că în jumătate de ţară revine căldura
03/05/2024 18:59

Sunt prognozate ploi de Paşte in jumătate de ţară, in timp ce in restul teritoriului prognoza arată o vreme frumoasă, potrivit celor mai recente informaţii ale meteorogilor, a spus directorul ANM, Elena ...

O fabrică de armament din Berlin a luat foc - Uzina producea echipament antiaerian pentru Ucraina
03/05/2024 18:37

O fabrică germană aparţinand companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul il furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresi ...

Serghei Șoigu face anunțul: forțele rusești se retrag pe toată linia frontului din Ucraina
03/05/2024 17:36

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu in Ucraina in acest an, iar in prezent forţele ucrainene se retrag pe toa ...

Ucraina are încuviințarea Londrei să atace în interiorul Rusiei cu armele britanice, sugerează David Cameron
03/05/2024 17:17

Ministrul britanic de externe David Cameron a promis joi un ajutor militar anual de trei miliarde de lire sterline (3,74 miliarde de dolari) pentru Ucraina "atata timp cat va fi nevoie", adăugand că Londra nu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei